Tot despre cărți

Oh, și cînd îi aud pe unii vorbind cu emfază despre literatura așa zis mare, de parcă numai ea contează. Disprețuind alte genuri pe care le categorisesc general-ușoară, dar care are mult mai mulți fani. Sigur că trebuie să existe critici care pot prevedea dacă o carte va avea viitor, dacă va rezista, care văd o continuitate a clasicilor. Dar nu e doar asta. Atîtea cărți influente care în același timp au fost de la început best seller-e iar autorii lor nu aveau pretenții. Și atîtea cărți din categoria generală considerate la timpul lor bune și care acum s-au pierdut.

Mergînd constant prin librării de atîta timp nu poți să nu constat că piața de carte de la noi arată mult mai bine ca acum douăzeci sau douăzeci și cinci de ani. E o ofertă mult mai diversificată. Apar mai multe cărți destinate publicului larg, nu doar snobilor, dar clasicii devin o prezență aproape permanentă. Și cu cît prezența cărților young adult, fantasy, best seller, e mai mare, cu atît parcă și clasicii sînt mai căutați. Entropia trebuie întreținută.

Unul puținele din lucrurile bune pe care le fac rețelele de socializare este popularizarea cărților. Mai mult decît o simplă popularizare. Cine și unde ar putea face mai mare reclamă decît cineva care ține o carte în mînă și povestește, așa cum știe el, sau ea, cu pasiune despre o carte pe care tocmai a citit-o? Cum să nu-ți vină să o citești, și să o cumperi? Pentru că o care înseamnă ceva fizic, nu virtual. Fac reclamă în mediul virtual la ceva fizic, nu e puțin paradoxal, dar nu mai puțin adevărat?

Pe vremea lui Shakespeare oamenii îi înțelegeau piesele. Asta deși masele nu erau prea deștepte, plăcîndu-le mai mult să vadă lupte cu cîini cu urși sau să asiste la execuții. Acum este considerat un autor "greu". Și nu doar acum, în ziua de azi, cînd lumea în mod clar s-a prostit, votînd extremismul, dar și în urmă cu cîteva decenii. Ceva nu e-n regulă. Poate de asta am ajuns aici. Dacă oamenilor li se oferă totul de-a gata, nu mai gîndesc, externalizîndu-și creierul la Google la un site de chatbot.

Falii de februarie

Luna aceasta mi-am petrecut cea mai mare parte din timpul liber și o parte din cel ne-liber urmărind știrile. Coșmar peste coșmar. Demisia lui Iohannis, care cică a fost justificată pentru a detensiona situația cauzată de anularea alegerilor, ceea nu cred ca are nici o logică, pentru că eu unul de exemplu am devenit și mai tensionat și la fel am observat și în societate, unde partidele extremiste, prin liderii lor scandalagii huligani, au prins gustul sîngelui și îndeamnă la anarhie populația îndobitocită de escaladarea psihozei misticoide georgeșiene. Individul ăsta nu numai că nu trebuie lăsat să candideze, dar ar trebui închis undeva și legat bine. Apoi nebunia clinică lui Trump, atît în ceea ce face în țara sa, concedieri la stat, reduceri de fonduri (NPR), promovarea escrocilor în funcții de conducere, șeful pentagonului e un predator sexual, dar mai ales, ceea ce ne atinge direct, concesiile făcute rusnacilor, alături de care au semnat împotriva rezoluției ONU care reafirma sprijinul pentru integritatea teritorială a Ucrainei. Și amenințările americanilor că își retrag trupele din Europa. Americanii sînt de aceeași parte cu ferma animalelor, rusia, cine s-ar fi gîndit vreodată la asta? Oficiali din administrația americană care acuză anularea alegerilor de la noi! Dobitocia/slugărnicia patronilor site-urilor de social media, aliniați ca niște vite la investirea lui Trump, care susțin această "politică" (deși asta nu e politică, e o nouă dictatură, este fascism în stare pură), că nu știu dacă pot să mai postez ceva undeva împotriva guvernului extremist american. Salutul fascist al cretinului de Musk și cel legionar a lui Călin nebunul de azi, de la ieșirea de la audierile de la Parchetul General. O nouă cenzură venită la Washington, oprirea ajutoarelor USAID. Lista jurnaliștilor indezirabili publicați de Casa Albă. Teroriștii Hamas care au ieșit din vizuinile lor de șobolani în timpul acordului de pace și au returnat sicriele ostaticilor (sper ca măcar aici americanii și israelienii să se unească și să-i radă de pe suprafața pămîntului). Aceeași ideologie ca neo-legionarii de azi, care nu știam că mai există și iată că sînt mulți. "Dacul" cu cușmă și tricolor de la manifestații, cu o ideologie la fel ca indianul de la asaltul Capitolului. Și boala Papei Francisc, care în acest moment se află în spital în stare critică, pentru care ne rugăm. Bine că l-am văzut măcar o dată-n viață – anul trecut, la Vatican. Dar și în biserica romano-catolică există extremiști, aici a existat întotdeauna o falie, oameni care s-au opus conciliului Vatican II și care nu pot să-l sufere pe Papă, cum sînt cei din care face parte jegosul de vicepreședinte JD Vance, sînt convins.

Nu știu cum s-a ajuns că proștii au ajuns majoritari peste tot. E irațional. Poate că la noi e și rezultatul deceniilor de îndobitocire a populației, România fiind pe ultimul loc în UE la numărul de cărți citite pe cap de locuitor. Și la noi, după părerea mea, peste 80% din populație e formată din mitocani. Chiar și angajații multinaționalelor, știu bine, unde singura diferență între ei și extremiști e că ei au un loc de muncă legat de Occident. Dar Ungaria? Acolo cum s-a ajuns să voteze cu un măscărici odios ca Orban? În Germania, în care rata de participare la alegerile de duminică a fost de 84%, harta rezultatului alegerilor se împarte clar între fostele RDG (care-a votat cu extremiști simpatizați pro-rusnaci) și RFG. Iar America, țara celor liberi, în care apar în fiecare an atîtea cărți și există o atît de mare activitate culturală și artistică? Cum? Social-media e de vină? Sau internetul în general?

Liste de cărți

La fel cum unii, înainte de a adormi, numără oile care sar gardul, eu pînă nu de mult îmi număram cărțile din biblioteca mea pe care îmi propuneam să le citesc. Ordinea se schimba des și îmi cumpăr destule cărți noi, așa că nu e o activitate chiar monotonă. Dar mi s-a părut cumva o pierdere de vreme, adică mi-am zis că poate mai bine m-aș gîndi la altceva, mai interesant, mai plăcut, sau măcar poate altfel am să și adorm mai repede, dar cum să scap de obiceiul ăsta? Și atunci mi-am făcut o listă, într-un fișier pe cloud, ca să pot să-l accesez de oriunde. Nu pe un site de catalogare, de genul goodreads, acolo intru destul de des și cred c-aș simți un fel de presiune, o competiție cu alții, lucru pe care am vrut întotdeauna să-l evit, pentru că cititul e o chestie individuală.

Mi-am făcut două liste de fapt, una în care am ajuns la optzeci și patru de cărți de ficțiune și alta cu șaizeci și două de cărți de non ficțiune. Care mă așteaptă. Cele mai multe le-am scris surpinzător de repede, din memorie, apoi uneori mai adăugam cîte una, alta, care știu că se afla undeva pe rîndurile din spate. Le-am și sortat, cît-de-cît în ordinea urgenței și a interesului meu personal. Pe unele le am de destul de mult timp, de peste douăzeci de ani, nu mi se par atît de interesante, așa că nu mă aștept să le citesc chiar pe toate. Iar pe măsură ce citesc cîte una, evident, o scot din listă. Acuma, poate o să credeți că treaba asta n-a avut efect. Ba da, chiar ajută să nu-mi mai fac alte planuri înainte de culcare. Și în plus am descoperit cîteva lucruri interesante. Unul e că mi se par mult mai puține decît m-aș fi așteptat, deci nu simt o tensiune, din contră, chiar mi se par mai accesibile. Altul este că interesele mele diferă destul de mult între ele, nu sînt consistent cu un anumit subiect, un gen literar sau cu o perioadă istorică.

Apoi am decis că mi-ar mai trebui încă o listă, una cu cărțile pe care aș vrea să mi le procur, cele nice-to-have, nu cele care mi se par obligatorii, pe care ard de nerăbdare să le citesc și pe care oricum mi le procur imediat. Acestea le estimez, în mare, fără nici un criteriu logic, ca fiind undeva la vreo două mii. Pe care oricum nu le-aș citi, pentru că nu am nici timp în viața asta și nici energie. Dar, și aici mi s-a părut interesant, cu această ultimă listă n-am ajuns nici măcar la o sută. Cărțile se citesc din alte cărți, din bibliografii, din canon sau chiar din recomandările de pe net, dar cel mai mult și mai mult mă simt inspirat și simt cea mai mare satisfacție atunci cînd mă aflu într-o librărie și găsesc o carte care cred că m-ar pasiona. Uneori o carte nu-mi spune nimic, dar după cîțiva ani îmi dau seama că mă intersează însă atunci poate n-o mai găsesc. Alteori e dragoste la prima vedere. Mă mai și înșel, dar, fără modestie, o fac cam rar, din fericire, aceasta ca rezultat a zeci și zeci de ani de citit, de răsfoit și de de umblat prin librării. Viața e un studiu neîntrerupt, eu cel puțin așa o consider, iar găsirea unei cărți bune de care n-am mai auzit e o bucurie de fiecare dată, ca și recititul unei cărți care mi-a plăcut de altfel, din biblioteca personală.