Nu numai că în multinaționalele de la noi majoritatea angajaților sînt țărani (și la propriu și la figurat), dar ei sunt cei care sunt cel mai bine văzuți în companie. Nu prea înțeleg cum s-a ajuns aici. Au avut nevoie angajatorii din străinătate de oameni simpli, mai din topor, care să poată răzbate în capitalismul sălbatic românesc post decembrist? Sau oamenii mai civilizați au plecat cît de repede au putut în străinătate unde s-au adaptat, desigur, imediat. Îmi spunea cineva din State că cei care-au terminat facultatea după 90 sunt ciurucuri, și cu cît mai recent au terminat, cu atît mai ciurucuri sunt. De asta poate că și mulți s-au întors, n-au prea făcut față (nu doar asta, mai e și dorul, lucru normal). Iar la noi, am rămas pe culmile mitocăniei. Generația mai nouă parcă nu mai e așa, dar e atît de spălată pe creier, că ți se face greață. Adică sunt atît de influențați de cultura pop de proastă calitate, de la muzică locală, inclusiv populară, la seriale de acțiune (doar) cu efecte speciale și, evident, la zero absolut de cărți citite pe an.
O fată, crescută la țară, e drept, ascultă muzică populară, merge pe la rugi, are formații preferate. Mi se pare ciudat, cu atîtea modele la îndemână, cu tot internetul la un deget distanță, nu a găsit alte modele. Asta nu mai e diferență între generații, asta e o prăpastie eternă între țărani și orășeni. Doar muzica bună nu are vîrstă, nu? Atîția tineri ascultă rock din anii șaizeci, șaptezeci, chiar și pop-ul de mai tîrziu. E retro, romantic, o lume mai simplă, în care nu eram bombardați de atîția stimuli. Dar multinaționalele nu vor asta, ei vor doar înainte și iar înainte. Sau alte caracteristică: casele de la țară, din suburbii, nici măcar asta nu pot înțelege. Chiar nu consideră nimic interesant în a sta într-un mediu urban? Sitcom-urile Friends, Seinfeld sunt chiar atît de depășite? Bun, dar mai e Emily in Paris. Sau n-au acces la ele? Nu mă prea uit la tv, dar asta era ceea ce impunea media, ca în anii cincizeci, șaizeci, șaptezeci, în State, a revenit curentul? Nu cred. Cînd acum în America toată lumea fuge de suburbii, la noi, total contrar, oamenii fug de oraș. Mie casele îmi provoacă somn, poate de asta cei care stau la case nu citesc cărți (aici chiar aberez, știu). Poate vorba de nemișcare, de pustietate, nu știu. În fond civilizația umană s-a dezvoltat în marile orașe, în aglomerații urbane, cu alți oameni împrejur. Iar ecologia nu le spune nimic? Toți au mașini, dacă le spui că mergi cu transportul în comun, strîmbă din nas.
Cei care se descurcă în companiile multinaționale cel mai bine sunt cei care nu au filtru. Adică spun tot ce le trece prin cap la momentul T. Orice. Poate fi un defect fizic, adică eu cred că este, cu siguranță. Și asta e legat de o faptul că folosesc o logică stalinistă, care îi ghidează. Care e legătura dintre cele două? Faptul că asta duce la jigniri gratuite și mitocănii, sau/și sunt generate de acestea. Civilizația înseamnă să știi să te mai și abții, ca atunci cînd îți vine să tragi vînturi. Plus lipsa empatiei (ei nici nu știu ce înseamnă cuvîntul empatie, normal). Ce fac ei acasă? Bun, au familie, dar asta nu e o scuză să se animalizeze, poate și pe ăia mici ai lor tot așa îi cresc. Am un coleg căruia i s-au născut gemene. Zice: "Alea ale mele două mici nu adorm decît dacă le pun manele. Pă bune!". I-am zis: "ai încercat cu Bach, cu Vivaldi?". "Ei, ași!". Alt cretin (treizeci și ceva de ani) la cantină zice, după ce și-a cumpărat tabletă: "am micșorat litera a pînă uite-atît de mică s-a făcut! Da știi ce fain se vedea?". Sau, mai recent: "Eu la seriale mă uit la primul sezon și dacă îmi place" (și face ochii mari ca o bucurie fără margini) "mă uit și la sezonul următor". Plus o mulțime de mitocani. Și mai sunt încrezuți, căci prostul nu e prost destul pînă nu e și fudul. O altă colegă zice că tatăl ei, care e profesor la Universitate, la Fizică, e în cărți pentru premiul Nobel. Sau, la ziua unei colege, dintr-un birou, un coleg care mai că crăpa de încrezut ce era și încă mai este cred, ținînd degetul arătător îndreptat în sus, i-a urat: "Îți doresc, să ajungi, ca mine!". Aia ce să zică : "Știiu ce vrei să zici!". Alt dobitoc, care e plecat de mult din companie și și-a făcut o firmă de succes, ne povestea că avea două fete care ar fi vrut să se mărite cu el. Una avea doar o casă, alta o casă și două terenuri. "Normal pe cine-am ales-o.". Nici nu vreau să mă gîndesc ce specimene or fi angajate la stat. Mama mi-a spus că la revoluție era o angajată originară de la țară (începuseră să angajeze mai mult de la țară, nu ca în anii șaptezeci, cînd erau și criterii legate de cît de civilizat e un om) și asta n-a vrut să vină la manifestație, pentru că zicea că ea se descurcă, mă-sa taie doi porci pe an și are ce să mănînce, are casă, mașină, are tot ce-i trebuie.
Am o colegă, despre care am tot scris în ultimele postări, printre rînduri, care e puțin mai mică decît mine, cîțiva ani, oricum peste media firmei. Care are toate caracteristicile de mai sus. Am fost coleg de birou cu ea și venind cumva odată vorba, eu i-am zis că am ales meseria asta pentru că mă atrăgea, la care ea mi-a spus că ea a ales-o pentru că a aflat că în domeniul ăsta se cîștigă mai bine. Mai spune că atunci cînd intră într-o librărie nu știe ce care să cumpere. Odată, o altă colegă, mai mică, i-a recomandat un roman de Murakami, La capătul lumii și în țara aspra a minunilor. A venit la servici foarte revoltată, că nu-i place, că nu înțelege de ce i-a recomandat-o ca fiind vorba de "conștiințaaa..." și apoi a ridicat palma în sus și a făcut o față mirată, n-a mai știut să continue. Nu i-am mai zis că e starea de conștiență acolo de fapt, pentru că oricum omul prost nu vede nuanțele. Așa cum odată, venind de la film, a doua zi, i-am spus că am văzut Midnight in Paris. Imediat a făcut rost acasă de o versiune piratată (din aia cu rezoluție proastă) iar a doua zi mi-a zis, încruntată, că nu s-a uitat pînă la capăt, pentru că nu i-a plăcut, că nu i s-a părut "de rîs". "Parcă ai spus că e de rîs. Io n-am putut să rîd!". Caca maca (asta e expresia ei preferată cred, pe care a folosit-o de atîtea ori în birou). Altă dată a spus că nu înțelege de ce oamenii pleacă în excursii în străinătate, "Ce să vezi acolo?". Însă a spus că i-ar plăcea s-o trimită firma puțin. Am întrebat-o ce-ar face acolo iar ea mi-a răspuns: "ei, mi-aș lua niște lucruri drăguțe".
Depun eforturi mari ca să nu las lucrurile astea să mă influențeze. Poate sunt eu prea sensibil la asta. Oricum e greu să mă concentrez la sediu, cu toată lumea aia care vorbește tare în jurul meu, că e o gălăgie ca într-un club fără muzică. Măcar să pot să-mi fac treaba ca lumea. Bine că mai lucrez și de-acasă, dar cele două-trei zile pe care le lucrez de la sediu nu prea sunt productive. Ar fi mai productive dacă aș sta într-un cubicul și dacă nu aș folosi metodologia îndobitocitoare numită Agile, dar asta nu se mai poate da înapoi, lucrurile merg numai înainte.
