Nu prea înțeleg de ce nu m-am simțit în largul meu în călătoria pe care-am făcut-o la începutul acestei luni. De fapt sentimentele s-au succedat încă dinainte de plecare. La început mi-am zis că ar fi bine să mai plec și eu undeva, mai ales că tot anul trecut am cam stat acasă, și mi-ar face bine să mai evadez din cotidian, măcar mi se mai lărgește perspectiva asupra vieții. Sau dacă nu, mi-a zis măcar să merg cu avionul, și mai ales cu trenurile, văd alți oameni, peisaje defilînd pe lîngă mine, și mai văd un oraș cultural european, Berlinul, iar apoi la întoarcere să mai petrec o noapte și o zi prin centrul München-ului. Apoi m-au apucat angoasele, regretele deciziei, cum mi s-a mai întîmplat de mai multe ori în trecut înainte de plecarea într-un loc nou. Iar după ce m-am întors, am fost extrem de bucuros că mă aflu acasă, iar după cîteva zile mi-am zis că parcă la urma urmei totuși experiența s-a meritat. Am să scriu luna viitoare toate amănuntele și impresiile călătoriei, așa cum mi le amintesc.
Cochetam cu ideea asta de a merge undeva încă de anul trecut, când mi-am și cumpărat un ghid turistic al orașului de la Rough Guides, pe care însă doar l-am răsfoit puțin și apoi l-am pus deoparte că am și uitat unde e. Anul acesta însă m-am decis, poate influențat și de mediul de la servici - unii colegi au plecat și ei într-un mini concediu, ce mult contează mediul, totuși, și zic asta eu, care militez pentru independența de gîndire și nu-mi place să mă iau după oamenii de acolo, care sînt genul care nu citesc cărți. Așa că am început să mă pregătesc. Am citit trilogia Berlin de Jason Lutes, am văzut și un film pe streaming, Wunderschöner (2025). Iar anul trecut am citit cartea Katjei Hoyer, Dincolo de zid. Mi-am cumpărat o pereche de blugi, o cămașă, niște pantofi ușori (foarte greu să găsesc ceva pe placul meu, ca de obicei). Cît pe ce să-mi cumpăr și un bagaj nou, dar m-am răzgîndit, că nu mai intenționez să călătoresc prea curînd, dar cine știe. Mi-am rezervat online cazare la două hoteluri cu recenzii foarte bune, bilete de tren ICE la clasa întîi, și chiar și abonament de 72h la transportul în comun într-una din aplicațiile BVG pe care mi le-am instalat. M-am sfătuit și cu Chat GPT, care m-a încurajat și mi-a indicat perioada de timp în care să plec. M-am listat la imprimantă cîteva hărți cu trasee din cartea lui Rick Steves, în care am mai mare încredere. Deci m-am dus destul de pregătit, aș zice.
Și totul a decurs cum trebuie, în teorie, ar fi păcat să spun altceva. Doar că eu nu m-am simțit în largul meu. Poate c-am fost prea obosit, poate și după atîta lucru, deși hm, nu au fost evenimente stresante la servici, dar rutina te poate obosi și ea. Față de alți ani, pot spune că ultimele șase luni au fost destul de lejere. Sau am vrut să văd prea multe într-un timp atît de scurt și am cam alergat încolo și încoace și n-am avut timp să aprofundez un anumit loc, sau am cam sub estimat mărimea orașului, sau faptul că arhitectura orașului nu prea m-a impresionat, iar istoria secolului XX nu mă prea interesează. Dar am avut sentimentul că sînt cumva în plus, "ce caut eu în locul ăsta, printre oamenii grăbiți care merg cu metroul la serviciile lor, vorbind o limbă pe care nu o înțeleg deloc?". Și mi-era dor de casă, mă gândeam că poate mai bine aș fi stat acasă, măcar mă odihneam ca lumea, citeam o carte sau două, că doar mai am peste o sută de cărți în bibliotecă pe care merită să le citesc, stăteam pe laptop-ul meu nou sau pe Ipad și la televizorul conectat la Net la care mă uit pe YouTube și la filme în streaming. Dar cel mai mult și mai mult, mi-era dor de Mama, dor accentuat și de sentimentul singurătății pe care-l resimțeam. Deși mai erau și alți oameni singuri, mai mulți ca-n Italia de exemplu. Asta în loc să merg pe străzi, să caut mîncare și toalete publice, să urmăresc hărțile și mersul metroului. Existențialismul german nu mai există, sau nu l-am perceput eu în Berlin, lumea părea destul de relaxată, și îmi părea că sînt singurul care nu se încadrează în peisaj.
