Cîteva zile la rînd, m-am plimbat prin Elisabetin. O dată am plecat din Iosefin, trecînd pe lîngă maternitatea Odobescu, locul unde m-am născut, apoi, din Maria, am luat-o la pas pe străzile din cartier, Parcul Carmen Sylva și zona de case, pe unde de fapt n-am mai fost, cred, niciodată. Am ajuns și la Observatorul Astronomic, care se află în mijlocul un scuar, mărginit de un gard înalt, acoperit cu verdeață, că nici nu se mai vede. Eu n-am distins clădirea. Evident e închis, nu știu cine se ocupă de el, poate nu are angajați decît în perioada cînd e vreo eclipsă. Mă întreb dacă n-ar fi mai bine ca parcul să fie redat publicului. Am ajuns și-n Zona Bălcescu, cu biserica romano-catolică cu cele două turle înalte, în fața căreia era o nuntă. Există cîteva magazine alimentare, o cofetărie șic, cinematograful Victoria, renovat, unde rulează și altfel de filme, mai de artă, nu mi-a venit să cred. Apoi, în partea a doua, am fost pe străzile de lîngă universități, de pe V. Babeș în zona rezidențială, mai luxoasă. Partea de Est și cea de Vest a Elisebatinului au personalități distincte. Prima are case vechi, de peste un secol, iar în cealaltă casele sînt mai noi și există și blocuri de locuințe. Iar spre sud, parcă ești la țară. Păcat că eram singur, nici nu m-au prea lătrat cîinii. Aș fi vrut să fiu cu cineva, dar asta e, poate altă dată, cine știe, speranța moare ultima.
Străzile sînt mărginite de copaci, iar combinația de toamnă și case vechi le face și mai pitorești. Puține localuri, cîteva biserici și organizații religioase, cabinete medicale. Zona n-a fost sistematizată, nici în sensul bun, nici în sensul rău al cuvîntului. Magazinele se află departe, ești cam ca într-o suburbie. Cred că ar costa mult întreținerea unei astfel de case, curățenia și totul. N-am prea văzut oameni, poate dorm sau se uită la televizor ori se meduzează pe Net. Cred că există totuși.
Îmi place să trec pe lîngă Universitate. Nu sînt sigur dacă mi-ar mai plăcea să fiu student, cu tot stresul acela, sau cel puțin nu în perioada aceea de timp. Sau poate la o altă facultate. Fiind din oraș, n-am prea socializat în perioada aceea, deși nu cred c-aș fi avut cu cine care să merite, eram tot cu cărțile mele și cu calculatorul. Și din fericire tot cu familia. Dar cînd trec pe acolo îmi vine un (fel de) chef de studiu, care însă se cam disipează după o zi de lucru. Mi-ar plăcea să studiez mai multe limbi străine și să aprofundez literatura, și istoria. Dar am nevoie și de bani ca să-mi susțin viața, și corpul beteșugit cu vîrsta. Nu-mi vine să cred ce mult timp a trecut de atunci, și la gîndul ce planuri aveam, ce simplu credeam că va fi totul, nu bănuiam că trebuie să lupți pentru fiecare lucrușor, că mă doare capul, atunci îmi zic hai să merg acasă și o iau, tot pe jos, prin Centru să văd oameni civilizați în zi de ne-lucru, intru în librării să-mi spăl privirea și mă îndrept spre un supermarket din drum.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu