Un fel de downshifting

Pînă acum vreo doi ani eram fascinat de marile orașe. Îmi plăcea să mă plimb îndelung pe străzi, să ascult forfota bulevardelor, să simt agitația locurilor publice; zgomotul mașinilor de tot felul îl asemănam cu șuvoiul unul rîu... Îmi plăcea să privesc oamenii, stînd la terase, mergînd în pauzele de masă, îmi făcea plăcere chiar și shopping-ul prin supermarketuri și Mall. Găseam un farmec în oraș în fiecare anotimp. Primăvara, cînd zăpada se topește și natura revine la viață iar terasele din piețele centrale încep să se umple. Moleșeala verii, cînd orașul se cam golește iar activitățile sînt suspendate sau merg au relanti. Toamna, cu oamenii proaspăt întorși din concediu, fiecare cu povești de spus, gata să-și reia proiectele sau să-și înceapă altele noi. Iarna, cu noaptea care vine din ce în ce mai repede, cu vitrine iluminate, felinare, anotimp împărțit în două de sărbătorile de iarnă. Consideram că adevărata viață se află aici, în oraș, mai aproape de centru, nu în periferie, nici în casele din suburbii, pe care le vedeam ca dormitoare ale spiritului, și așa le consider și acum. Mă bucuram că am zilnic ocazia să urmăresc această viață mai îndeaproape, deși, cumva, nu prea luam parte la ea – doar o observam și o admiram. Acum, mă gîndesc, viziunea mea s-a cam schimbat, cred. Idealul meu a devenit mai apropiat de un peisaj idilic, de a sta la țară (nu în România, evident), să am liniște, să fiu înconjurat de verdeață, cu o grădină spațioasă în spate, cu o masă de lemn la care să stau, cu un coș de fructe, un vin, sau să mă întind la umbra unui copac, să miros iarba, să lenevesc, să citesc o carte și să scriu la laptop, să mă uit la cer ziua și la stele noaptea, să meditez, să mănînc bine și sănătos, să fac haiku-uri, iar în nopțile de iarnă să beau un vin fiert, în fața focului, cu ciorapi de lînă în picioare și să citesc, să scriu literatură și scenarii de film. Ah! Și, uneori doar, să merg printr-un oraș civilizat, apropiat, să socializez, să particip la evenimente culturale, artistice sau sportive. În fond ce-ți lipsește la țară? Ai internet, televizor, poți comanda orice acasă, nu ești așa de izolat; îți poți invita prietenii, poți da petreceri.

I don't know. Poate sînt eu cam obosit, surmenat, din cauza serviciului. În fond, fiecare meserie are responsabilitățile ei, nu numai în IT sau telecom, sau în R&D, deși am văzut statistici care spun că nivelul stresului este mai ridicat în acest domeniu. Opt ore la servici, uneori mai mult, timp de cîțiva ani buni, lucrînd doar cu rațiunea, logica. Pffffu! Asta se depune! Poți deveni ”burnout”. Sau, ca Pascal, care la o anumită vîrstă și-a abandonat munca științifică. În fine, ce este grav e că balanța viață-muncă se dezechilibrează. Și de aici a rezultat downshifting-ul. Mă tot obsedează acel extraordinar interviu cu Aurora Liiceanu pe tema asta (care e ușor de găsit pe Net). Plus conceptele de slow food, slow travel, chiar slow gimnastics. Ideea de lent aici este de a face totul cît mai bine, în loc de cît mai rapid, să lași lucrurile să ți se releve, gradual, pentru a vedea lucrurile în profunzime. Altfel rămîi doar cu lucrurile de suprafață, văzute în viteză. De exemplu dinamismul în muzică nu e dat de tempo, după cum la un film nu este dat de scenele de acțiune, iar ce contează este ritmul și ceea ce te face să vibrezi și de aici valoarea inspirațională.

Țț! Și totuși ceva îmi spune că lucrurile pot fi echilibrate. Adică să împaci și orașul și satul, fără a sta într-o casă-dormitor din suburbii. Cumva să te armonizezi cu energiile creative ale orașului. Deși nu știu exact cum. Am încercat să fac asta în primul scenariu pe care l-am scris, dar n-am prea reușit, oricum, trebuie să-l mai rescriu, sper!, sper să-l rescriu și să-l șlefuiesc de atîtea ori de cît este nevoie pînă iasă ceva mai autentic. Apoi mă gîndesc: în Paris, oraș policentric, și în Amsterdam există și asemena zone, cu străzi liniștite, curate, aproape provinciale, și, normal, multe parcuri cu verdeață iar agitația orașului e contrabalansată, foarte bine aș spune, de calmul, de seninătatea oamenilor și, desigur, de arhitectura îngrijită. Poate secretul constă în alternanța aceasta, în a sta o vreme și într-un loc și într-altul. Sau de-a avea un concediu anual mai lung, consistent, de mai bine de două luni pe an, cum au francezii, sau chiar un an sabatic.

Vinil - Scenariu - synopsis

Acesta este synopsis-ul scenariului trimis astăzi la Concursul Național HBO 2009.

CHRIS este un tînăr din middle-class-ul bucureştean, stresat de cotidian, nemulţumit de servici şi de societatea în care trăieşte. Simte că şi-a neglijat viaţa personală şi doreşte să facă o schimbare în viaţa lui. Se decide să încerce să-şi găsească o fată pe Internet. Urmează patru întîlniri nereuşite cu diverse tipologii feminine. Într-o noapte, primeşte un telefon de la colegul şi prietenul său GEORGE, cu care obişnuieşte să joace baschet şi să socializeze. Acesta-i spune că-i poate face cunoştinţă cu o colegă de servici a soţiei sale. Chris ezită la început, dar în cele din urmă acceptă. La întîlnire, într-un local, se află George, FELI, soţia lui, şi DANA, care este chiar una din fetele cu care a avut înainte un blind date. Cei doi continuă să se întîlnească. Conversează despre diverse teme. La servici George îi propune lui Chris să meargă în concediu, oferindu-i spre folosinţă vila sa de pe malul mării. Deşi o consideră prea devreme, e conştient că i-ar prinde bine o pauză şi acceptă.

Ajunşi în vila lui George, Chris şi Dana ajung să se cunoască mai bine. Chris se simte din ce-n ce mai atras de energia, dar şi de fizicul ei. Acasă, într-o seară, ea îi oferă un joint, pe care el, deşi speriat la început, acceptă. Merg la o discotecă. După o plimbare pe faleză, cei doi ajung să se sărute. Fac dragoste. La finalul sejurului, Chris îi propune Danei să se mute împreună cînd ajung în Bucureşti. Ea acceptă. Urmează cîteva scene. Chris şi Dana în piaţă, unde ea îi explică factorul social al unei pieţe şi-i arată produse ţărăneşti autentice. Îi invită acasă pe George şi Feli. Aflăm cîte ceva despre fiecare personaj. Fetele lucrează în asistenţă socială, băieţii într-un domeniu care lui Chris i se pare că-l goleşte de emoţii şi că devine un robot. Chris colecţionează discuri de vinil, care pentru el reprezintă un refugiu într-o lume mai simplă, de dinainte de a se fi născut. Aflăm că toate celălalte personaje îşi doresc să fi trăit în alte timpuri, în trecut. La serviciul lui Chris şi George soseşte un proiect nou, care treptat începe să le ocupe din ce în ce mai mult timpul liber. Tensiunea creşte între Chris şi Dana. Treptat Chris adoptă acelaşi comportament ca cel pe care înainte îl dispreţuia, cel al colegilor săi: fotbal, bere. Dana se simte neglijată. Îl părăseşte. La servici, într-un Team Building, Chris îşi exprimă dezaprobarea faţă de organizarea deficitară din firmă. Chris o urmăreşte pe Dana şi îi propune să intre într-un local, să discute. Din mulţime apare însă noul prieten al ei. Chris se întoarce în apartament. Răsfoieşte colecţia de viniluri şi ascultă muzică. 

La servici, George îi spune că noilor parteneri, francezi, le place de el, în urma atitudinii sale, şi că aceştia îl invită la un stagiu în Franţa. Urmează secvenţe din Paris, cu Chris. Ajuns înapoi, George îi mărturiseşte că şeful stresant pe care l-au avut a plecat, că a fost promovat în locul acestuia şi firma e în expansiune. Chris, George, Feli şi Dana se-ntîlnesc la o terasă din centrul vechi al Bucureştiului. Chris şi Dana rămîn singuri. Conversează. Decid să fie din nou împreună.