miercuri, 29 iunie 2016

Quo Vadis F?

Genul literar science-fiction, așa cum îl știam pînă acum vreo douăzeci de ani, a murit. Ca să supraviețuiască, el s-a unit cu genul fantasy, dar se numește tot SF. Însă în forma lui pură, el s-a oprit din evoluție și trăiește exclusiv în trecut, în mod paradoxal, prin operele pe care le poți găsi de exemplu în colecția SF Masterworks de la Orion-Gollancz, unde ce nu este clasic, e fantasy sau încrucișare dintre ele, ceea ce arată, zic eu, destul de rău. De fapt Philip K. Dick chiar avertiza asta într-un interviu din anii șaptezeci și vedea printre cauze industrializarea literaturii, faptul că scriitorii au ajuns simple unelte de scris care să satisfacă gusturile uniforme ale middle-class-ului american și, lucru foarte important, că genul SF refuză să trateze teme adulte, mature, ca relațiile dintre femei și bărbați: cuplu, familie, etc. Între timp a apărut curentul ultra-violent Cyberpunk, în acord cu anii grotești ai neoliberalismului mondial din anii optzeci, apoi fantasy-ul a șarjat puternic, prin low-fantasy (Harry Potter, după 1997, sau Neil Gaiman) și revigorarea high-fantasy-ului odată cu anii șaptezeci, jocurile video de strategie din anii nouăzeci și explodînd în 2001 odată cu începerea ecranizării Lord of the Rings. Așa că... poate că genul n-ar mai trebui să se numească Science-Fiction ci mai degrabă doar Fantasy de exemplu, sau să fie considerat un subgen al Fantasy-ului. Nu doar pentru că știința pare că și-a atins limitele și devine repede obsoletă sau poate pentru că se pare că s-au explorat toate posibilitățile în toate direcțiile (roboți, călătorii în timp, explorări de alte planete șamd). Dar perspectivele în F sînt mai mari și combinațiile par nelimitate, nefiind condiționate de tehnologie. Poate fi vorba de manifestările sufletului uman, de religie, de articularea inexplicabilului. Dar industria lucrează și aici. Majoritatea cărților din genul low fantasy tratează parcă mereu același teme, o călătorie inițiatică într-un ținut dintr-un ev mediu nespecificat populat cu dragoni, vrăjitori, nimfe, naiade, driade și alte personaje panteiste care, e drept, ne întorc la mitologii, simboluri primordiale ale umanității, cu riscul evadării în escapism pur și cu un stil destinat mai mult adolescenților. Însă eu unul văd perspective mai mari în high-fantasy, în integrarea asta în cotidian, atîta vreme cît nu se vorbește despre vampiri, vîrcolaci sau nu virează spre horror, care e altceva, o subramură obscură care doar exploatează frica în mod visceral. OK, de fapt tot ceea ce am scris mai sus este de fapt o direcție care mă interesează, personal, pe care o urmăresc de ceva vreme încoace și care mă atrage.