Complexitate

Există o limită umană în tot și în toate peste care nu cred că e bine să se treacă, din nici un punct de vedere, fie estetic, fie științific ori de altă natură. Orașele prea mari devin greu, aproape imposibil de administrat, instituțiile și companiile mari la fel, software-ul scris în ultimul sfert de secol e din ce în ce mai greu de menținut șamd. Și în plus apar mereu probleme noi, chiar cînd te gîndeai că cele vechi s-au rezolvat, sau măcar s-au peticit. În campania precedentă pt. prezidențiale, Macron i-a replicat lui Fillon, referitor la pasiunea acestuia din urmă pentru deceniile așa zis glorioase ale Franței, că nu se pot rezolva problemele secolului 21, apelînd la soluțiile secolului trecut. Poate nu la nivel concret, adică la nivelul percepției imediate, dar la nivel principial eu cred totuși că da, ținînd cont de tradițiile socio-culturale, care reprezintă esența unui un stat, valorile sale perene. La fel cum e șasiul și motorul unei mașini - carcasa se poate înlocui, dar nu e esențială pentru ca un automobil să fie omologat. Altfel tot ce faci de fapt este să reinventezi roata. Și în fond problemele sufletului uman nu sînt cam aceleași ca pe vremea filozofilor greci? Platon îl cita pe Protagoras: "Omul e măsura tururor lucrurilor, a celor care există, așa cum există, și a celor care nu există, așa cum nu există". Așa că nu văd ce rost are să se complice lucrurile, să construiești teorii ca să ajungi tot la locul de unde-ai plecat. Asta spune și Principiul lui Occam, entitățile nu trebuie multiplicate în mod ne-necesar. Pe de altă parte, așa e firea omului, să fie neliniștit, să construiască mereu, chiar dacă se împrăștie în toate direcțiile. Nu văd nici o soluție. Unii au idei revoluționare, vrînd să șteargă cu buretele totul și s-o ia de la zero, renunțînd la orice tradiții, dar ideea asta s-a dovedit nu doar periculoasă dar și falsă, pentru că e în firea omului să se revolte dar și să revină apoi, chiar cu mai mare convingere, la trecut. Și în plus a lua ceva de la început va lua generații întregi. Și numai timpul va spune dacă va fi făcut ceva durabil și estetic, sau nu. Artiștii și oamenii luminați își dau seama de asta din timp, dar ei nu sînt și nici n-au fost niciodată ascultați, și nici nu vor fi. Nu era greu de anticipat unde va duce  futurismul și construcțiile din Berlinul interbelic și apoi cele din perioada Cortinei de Fier. Nici cu metodologiile de management ale companiilor mari, taylorismul, fordismul, care-l robotizează pe om, care se aplicau în fabrici de mai bine de-un secol și se aplică și acum chiar în companiile mari care au departamente creative, de cercetare, care încearcă să cuantifice creativitatea, spiritul uman, punînd de fapt mai multe baraje, îndepărtîndu-l pe om de umanitate și care duc la aceeași alienare exprimată încă de la început de artiști și scriitori. Cum spunea Shekespeare in Macbeth: "Mă încumet să înfăptuiesc tot ce e potrivit pentru un om. / Cine se încumetă la mai mult e mai prejos." Chiar nu era nevoie de un vas imens ca Titanicul sau de un software atît de complex încît necesită patch-uri în avioanele Boeing-urile 737, sau ca mari aglomerații urbane cum sînt Mexico City sau Chicago să se extindă într-atît în detrimentul altor regiuni. Unii oameni consideră asta progres și se adaptează, ajunge să le și placă. Eu consider că a te adapta la rău înseamnă să treci de partea răului, și dacă o faci, ești pierdut, pentru că nu te mai poți dezadapta. Totul se petrece în timp și timpul are o influență ireversibilă și cum viața e scurtă, la un moment dat ceva se poate strica în om într-un fel, și nu mai poate fi reparat.