Am văzut pe YouTube un interviu cu Van Morrison pentru revista Time, în care, fiind întrebat dacă mai există printre muzicienii din ziua de azi vreunul care să-l exalte, el răspunde: "Nu. Absolut nimeni." "Nimic?" îl întreabă mirat și surprins reporterul. Și el răspunde categoric: "Nothing, nothing, nothing... Cuz guys... it's all been done".
Acuma, nu știu dacă doar pe măsură ce îmbătrînești ai din ce în ce mai des astfel de opinii, lucru pe care îl observ uneori și la mine, trebuie să recunosc asta, sau e un simbol al timpurilor noastre postmoderne, fragmentate, în care se glorifică superficialitatea și în care e din ce în ce mai greu, imposibil chiar, să mai găsești ceva nou și în același timp și de calitate. Și totuși, mergem mai departe cu viața și ducem cu noi muzica și arta din trecut, care indiscutabil chiar avea suflet.
Nu doar asculți un cîntec, la fel cum nu doar te uiți la un tablou al vechilor maeștrii, ci îl și simți reverberînd în adîncul sufletului. Și totuși trăiești în prezent, într-o lume care dă semne că o ia razna din ce în ce mai mult, sau trăiești în trecut, care se dovedește astfel un izvor nesecat, ca la Marcel Proust? Se mai spune că arta poate opri timpul, dar timpul poate s-a oprit de mult.
