Periodicitatea cu care-am fost deprins cred încă de pe băncile școlii mi-a rămas întipărită și acum în caracter, după atîți ani în care se presupune că totuși omul se mai schimbă. Luna septembrie nu doar îmi evocă amintiri, ci mă stimulează să studiez de exemplu. Așa că mi-am cumpărat o mulțime de cărți (iarăși), unele mi le-am comandat (și încă le aștept, pentru că în ziua de azi la Amazon o livrare expres poate dura și aproape trei săptămîni) și încerc să-mi găsesc timp pentru ele, atunci cînd nu sînt prea epuizat la terminarea serviciului.
Am atît interese personale cît și profesionale, pe ambele considerîndu-le egal de stringente, acestea din urmă nu doar din motive materiale. Nu mi-e chiar clar dacă aș dori să-mi schimb chiar acum jobul, și specializarea. Am atît avantaje cît și dezavantaje aici unde mă aflu. Iar după un timp îndelungat petrecut într-un anumit domeniu, ajungi la un anumit nivel peste care e greu să obții ceva mai bun în altă parte fără un studiu serios în prealabil, și mă refer aici și la satisfacțiile profesionale. Un studiu serios, care ar dura cîteva luni bune, poate chiar mai mult de jumătate de an, sau un an universitar, și pe care încerc să mi-l strecor în rutina zilnică. Știu, lumea zice: "O, ce bine de tine că ai așa o profesie, în care poți face atîtea lucruri interesante". Păăăi... na, celor care și închipuie că-i și atît de simplu, le-aș arăta cîteva pagini de texte criptice, opace la orice analize, de înțeles pentru neinițiați, cu care-mi bat capul, nu că n-aș mai avea și altele cu care să-mi frec creierii și chiar să mă enervez la servici. Viața a cerut mereu și continuă să ceară sacrificii, dar pînă unde sau la cît ești dispus să renunți? Uneori nici nu mai știu dacă se merită. Și măcar nu mă întrebați de viața personală. Dar poate că abordarea mea nu e bună. Poate că o iau prea pe ocolite, prea sistematic, pierzîndu-mi timpul cu cărți în loc să sar în necunoscut și să descopăr lucrurile pe parcurs. Dar așa sînt eu, dacă nu am și o carte, nu consider că știu bine un lucru.
Pe de altă parte, cum spuneam, mai am și alte interese, de ordin personal, în domenii cît se poate de opuse chiar, și care mă ajută să nu mă abrutizez, să-mi păstrez contactul cu latura umană, cum ar fi de exemplu studiile shakespeariene, care sînt parte din pasiunea mea pentru literatură, cea engleză în special, precum și o pasiune consolidată pe de altă parte de vizitele pe care le-am făcut vara asta la două teatre, de care-am scris în postările trecute, și pentru Renaștere, care la rîndul ei constituie o parte a pasiunii mele pentru Italia (despre care din nou mi-am comandat cîteva cărți de călătorie, și a cărei limbă nu m-am apucat s-o învăț, deși tare mult mi-aș dori-o), care e parte a pasiunii mai mari asupra civilizației Europei occidentale, șamd. Unii spun că trebuie să vezi o piesă de teatru, nu să o citești. Dar dacă o aceeași piesă pe care o vezi e altfel, în funcție de cei care-o interpretează și regizează, de ce nu mi-aș proiecta și eu mental, să am propria piesă, să mi-o însușesc? Asta m-ar face mai obiectiv și mai subiectiv în același timp. Apoi mai e partea de studiu - multe lucruri care scapă la o simplă vizionare. A-l citi și studia pe Shakespeare e ca și cum ai studia atomii și moleculele din care e făcută țesătura lumii. Totul înfășurat într-o formă artistică, ce poate fi mai interesant și mai atrăgător?
