Fragmente din ianuarie

Există discrepanțe atît de mari între ce publică editurile din țară și ce se caută/citește în Occident! Nu mă mir că pe-aici nu se mai citește! Cele mai mari edituri au devenit insipide, urmînd un plan editorial bazat pe non-narațiune și pe limbaj poetic. E suficient să citești una din antologiile lui John Freeman apărute la editura BlackButton (care nu știu cînd a apărut, oricît de conectat aș fi fost în ultimii ani, tot mi-a scăpat) ca să vezi unde a ajuns literatura contemporană și să întrezărești ce e mai în spate, fiindcă literatura nu apare așa, din neant, e bazată pe scriitorii precedenți care au publicat în reviste, au pus cărămidă după cărămidă timp de zeci de ani ca să se ajungă aici.

Ca în fiecare an, am descoperit o nouă formație, Tedeschi Trucks Band. Un blues-rock american autentic. Și am re-început să ascult jazz, la radio și nu doar. Mi-am procurat albumele Dianei Krall și cîteva de jazz clasic. O muzică atît de matură! Mă face să mă gîndesc la lucrurile mari, importante, ale vieții pe care nu le observ uneori din cauza mediului infantil în care lucrez, cu oameni foarte tineri, în care nimeni nu mai ascultă efectiv muzică. Și mă ajută să înțeleg drumul pe care merg în viață.

Și la servici sînt schimbări. Am un nou șef, genul de om care nu poate spune nu și nu admite nu, așa că dacă de exemplu într-o vineri cu o oră înainte de plecat acasă cineva îi spune să aloce un om pentru a continua o analiză încîlcită care nu e urgentă, făcută de cineva de pe un fus orar îndepărtat, vine imediat la noi și ne cere s-o facem. Asta plus venitul week-endurilor petrecute la servici care mă doboară. Mă gîndesc uneori că mai bine s-ar desființa firma și ne-ar da cîteva compensatorii, dar pe de altă parte și-n alte locuri e cam la fel, doar am foști colegi super-stresați cu care nu vreau să seamăn, așa că încerc să mă auto-determin că nu e așa rău aici, în fond am cu ce să-mi plătesc facturile și șase săptămîni de concediu anual plus încă una de recuperat de anul trecut și că nu trebuie să mă las înfrînt de atmosfera malefică dimprejur, lucru extrem de greu însă. Așa că lupt, dar în același timp nu trebuie să las lupta să mă dezumanizeze. Nu-i ușor.

Moartea lui Dolores O'Riordan. Cranberries, anii nouăzeci, facultatea mea, MTV, trecutul meu. Nu am mai ascultat de atîta timp, dar totuși vocea ei e atît de înrădăcinată undeva în mine! Ciudat. Parcă nu așa trebuia să se întîmple. Și la fel, Ursula K LeGuin, Peter Mayle, Neagu Djuvara, pe care i-am citit în dese rînduri. Ceva nu e-n regulă.

Mi-am propus să nu mai citesc absolut nici un site de știri din țară. Mă demoralizaeză și-mi creează un sentiment la zădărniciei care îmi radiază și-n viața personală. În fond situația e clară. Partidul șobolanilor dobitoci a schimbat a treia oară un prim-ministru în decurs de un an, în care nu a realizat nimic decît a încîlcit fiscalitatea, a eliberat oameni din închisoare și a schimbat legile justiției, după cum spunea un paralementar nesimporc: "Pentru că putem!". Dar de ce n-au putut să dea în folosință nici măcar un km de autostradă în anul precedent, nici măcar unul? Partea la fel de îngrijorătoare e că majoritatea populației îi susțin și consideră răspunzător tot Occidentul pentru scăderea nivelului de trai. Dar partea cea mai rea e îndobidocirea populației. Ciudat că oamenii în vîrstă de e exemplu sînt înrăiți ca niște cîini ținuți în lesă prea mult, sînt în stare să te sfîșîie și să te ucidă pentru o sută de lei în plus la pensie. E ciudat cum știrile false și populismul totuși primează în ciuda extinderii și simplificării mijloacelor de comunicare.