În 2019

Anul trecut am citit destul de puține cărți, nu știu exact de ce, poate din cauză că citesc mai mult în engleză, la care am o viteză mai mică. Asta comparativ cu acum șapte-opt ani, cînd citeam mult, mult mai multe - țin minte că o dată am numărat șaizeci și șapte de cărți citite într-un an, deși nici atunci nu citeam doar în română. Sau poate din cauză că mă simt mult mai obosit cînd vin acasă, și-mi revin mai greu. Cea mai faină mi s-a părut Intriga matrimonială de Jeffrey Eugenides - a apărut mai demult dar abia anul trecut am citit-o, asta după ce-am văzut la BookFest o altă carte a lui de povestiri. Personaje care tocmai au terminat facultatea, maturi în gîndire, cum mi se pare că erau toți oamenii din anii optzeci, tineri intelectuali. E vorba și de o călătorie prin Europa pe-acolo. Stil postmodern. Cea mai mare dezamăgire - 4321 a lui Paul Auster - dar bine c-a apărut și la noi. Prea mult political correctness, prea multă politică în general, deși din cărțile autobiografice și interviurile lui Auster știu că el nu era interesat deloc în anii 60 de politică, și de asta a și plecat să trăiască pe cont propriu în Franța, prea mult sex, prea mult insistă pe anii de liceu și începutul facultății. În rest am continuat să citesc cărți de călătorii, Paul Theroux de exemplu cu The Pillars of Hercules - care nu e una din cele mai bune cărți ale sale din păcate - impresia mea e că inventează unele dialoguri. Mi-am procurat și cîteva ghiduri turistice, cele de la Rough Guides îmi plac cel mai mult din cele în engleză, sînt ca niște mini-enciclopedii, și cîteva și de la Lonely Planet, deși acestea din urmă îmi par prea simpliste în ultimii ani. Le Guide du routard au un stil entuziast, iar Le Guide Vert Michelin, e mai sobru, mai apropiat de o enclopedie, în genul Larousse de exemplu. Dar, fiind franțuzești, se concentrează pe locurile diferite de cele de la ei, ori eu cam vreau totul. A, și Rick Steves, desigur, care, deși simplifică mult, face recomandări în care chiar poți avea încredere. Dar mi-e greu să citesc un ghid turistic. După puîn timp îmi vine să-l las deoparte și să zic, "Gata! M-am hotărît, acuma plec!". Dar cînd ajung în cele din urmă la locul destinației, tot nepregătit mă simt.

Sînt din ce-n ce mai pasionat de călătorii. De fapt în tot deceniul trecut (cum de a trecut, cum pot vorbi la trecut de el?) am tot călătorit undeva în fiecare an (în afară de anul 2010). Am descoperit Italia, care cred că a întrecut Franța în lista de locuri preferate, și unde-aș vrea să-mi petrec bătrînețea. Sau fără să fiu nevoit să muncesc. Nu m-aș simți deloc bine în locurile industrializate, deși poate numai acolo mi-aș găsi de lucru, ca negrii, că așa și sîntem văzuți în Occident, sălbatici. Inevitabil atunci cînd călătorești te gîndești cum ar fi să locuiești acolo. Vara trecută am fost în Liguria - nu am povestit despre asta aici, n-am avut timp încă, (așa cum am rămas dator cu scrisul despre ziua petrecută-n München). Mi-a plăcut Bordighera, cu casele sale mari englezești, San Remo cu oamenii săi politicoși, cu cartierul său medieval și clădirile Art Nouveau și promenada de la malul mării, cu lumea bună. Ce mult mi-am dorit să revin acolo! Mi-am îndeplinit o dorință veche de 17 ani. A, și despre cealaltă parte, Riviera di Levante, cu Portofino și Cinque Terre. Am folosit ghidul Liguria, ediția a treia, de la Bradt. Dar am să scriu de asta în altă postare. Modul meu ideal de a călători este o combinație între exuberanța celor de la Globe Trekker dar cu o atenție în plus asupra artei, căreia îi acord în ultimii ani o considerație sporită - am început să studiez pictorii și curentele artistice.

Dar mă întrebam de ce n-am mai citit atîtea cărți. Acuma, nu știu, dacă mă gîndesc mai bine, este poate și o scădere ușoară a interesului, poate și din multele dezamăgiri din ultimii ani. Dar nici n-am compesat cu altceva. Am văzut puține filme, în general franțuzești și în general mai de demult. N-am văzut nici un film nou apărut în 2018 sau '19. Formatul avi nu mai e dezvoltat și playerul meu nu decodează nici mp4 nici mkv, așa că găsesc destul de greu cîte ceva pe torenți. M-am uitat în schimb la documentare pe National Geographic, DigiWorld, DigiLife, Viasat History și Da Vinci. Și seriile televizate, de la Car SOS la Renaissance Unchained cu Waldemar Januszczak, de la The Real Jesus of Nazareth cu Robert Powell la Italien meine Liebe, de la Genius of Antiquity la The Story of Electricity sau Des racines et des ailes ori Great Continental Railway Journeys. Uneori stau joi noaptea pînă tîrziu să urmăresc La Grande Librairie pe TV5Monde. Și, tot în loc de filme, la serialele mele din anii '90: Friends, sau News Radio de exemplu - la acesta din urmă mi-am dat seama recent că n-am văzut primele episoade. Și Northern Exposure - serialul meu preferat al tuturor timpurilor - acesta încă nu l-am terminat de rezăvut a n-a oară, am ajuns cu re-văzutul la sezonul 4 și aș vrea să comand de pe Net Bluray-urile. Dar pentru asta mi-ar trebui și un nou video player, așa că încă mă gîndesc. Am auzit că se filmează un nou sezon, dar n-am putut afla de nicăieri de pe Net mai multe detalii. Deci iată că mă uit și eu un serial. Dar doar la unul - și acela mi-a rămas în minte și-l tot revăd de douăzeci și cinci de ani - un sfert de secol.

Anul trecut am ascultat în general Mark Knopfler - am toate albumele sale și la servici, pe laptop.  Abia după vreo jumate de an de la apariție am ascultat Down the Road Wherever - mi-era teamă să nu mă dezamăgească - și nu m-a dezamăgit! Acum cîțiva ani ascultam exclusiv Bruce Springsteen. Nu știu de ce nu ascult și acasă, dar doar să ascult, nu să și fac și altceva, fără să lucrez, fără să citesc articole pe net. Cum făceam în facultate, cînd nu eram așa stresat. Altfel simți doar că-ți curge timpul printre degete, și te miri că trece deceniul și rămîi doar cu fluxul de știri de pe Facebook, ca un drog, fiindcă asta e. Doamne, parcă mai ieri eram în 2011! Mă uit pe FB în personal history la lista de like-uri de atunci - cum de a trecut atîta timp? Cum? Și am pe hard disk-urile externe discografiile complete ale atîtor alți muzicieni preferați pe care la fel n-am timp să-i ascult. Sheryl Crow a scos un nou album, Threads. La fel, Springsteen cu Western Stars - am ascultat doar cîteva piese difuzate la radio în localuri și librării din Italia. Van Morrison a scos cinci albume noi de studio în ultimii trei ani. De fapt nu cred că-i vorba (doar) că nu avem timp, ci doar mintea ne este prea agitată. Am citit undeva că în trecut, înainte de revoluția industrială, oamenii dormeau în două reprize pe zi - se numește somn bifazic. Lucru pe care l-am putut observa clar în mai multe locuri din Italia. Poate că e mai bine. Și eu mă simt mai bine atunci cînd fac asta, în week-end-uri. Vineri noapte de exemplu mă culc tîrziu, sîmbătă dimineața mă scol destul de devreme, fac curățenie, cumpărături, apoi dorm din nou pînă tîrziu după masă. Și uneori,în timpul săptămînii, cînd vin seara acasă, dorm vreo jumate de oră, nu mai mult, apoi apoi pot fi bun să fac altceva, abia atunci pot citi de exemplu.