Escapism la servici

Din cînd în cînd am la servici sesiuni de pregătire continuă, în general la final de an, cînd compania se trezește că n-a cheltuit bugetul destinat training-urilor pe anul curent, ca de exemplu în ultimele săptămîni, ținînd cam o oră jumate - două pe zi. Însă atunci și acolo mintea mea, în loc să se focuseze pe subiectul prezentat, parcă devine mai ușoară și liberă să zboare. În loc să-mi ordoneze gîndurile, cursurile mi le transformă într-o mișcare browniană. De altfel acestea sînt cam singurele mele momente de liniște de la lucru, pentru că în rest în open space-ul în care vrînd-nevrînd trebuie să lucrez este un zgomot și o agitație continuă, cu toți stresații care parcă nu pot gîndi altfel decît dînd din gură și cît mai tare, să-și dea și importanță, sau plimbîndu-se printre mesele de birou spre bucătărie sau afară la o țigară sau la automatul de cafea, sau, mai nou, la mini-market-ul care s-a deschis în apropiere. Dar e greu să te concentrezi la un training ținut de cineva care nu știe bine limba engleză, sau nu la nivel conversațional și care tot repetă un cuvînt sau grupuri de cuvinte cu accente diferite pînă-i iese, sau i se pare lui că sună bine, punctate des cu "ăă"-uri și "mm"-uri care chiar mă enervează și mă îndepărtează de la sensul frazei și atunci, cu ochii-n laptop sau la imaginea de pe ecranul proiectorului, simulînd atenția, mintea îmi fuge la tot felul de lucruri escapiste, mă gîndesc mult la trenuri de exemplu, la gări, sau la unde-am fost astă-vară (despre care n-am scris încă aici) și în general la călătorii, mă văd mereu fiind oriunde altundeva nu aici, făcînd altceva nu ce fac aici, dar nu numai la astea, de exemplu la cărțile pe care tocmai le-am citit sau tocmai le citesc acasă serile sau în week-end-uri sau la Brexit sau la actuala expoziție Leonardo da Vinci de la Luvru și la alte lucruri, multe alte lucruri. Nu știu exact cît timp durează toate astea, destul de puțin oricum, pentru că îmi revin și oricum, încerc să recuperez, iar în subconștient mai reușesc zic eu să prind cîte ceva, deși îmi dau seama că mi-au scăpat multe, după întrebările pe care i le pun prezentatorului unii din colegii mai atenți. Însă apoi, treptat, o iau de la capăt și tot așa de mai multe ori. La final ies din sală pe de o parte mai freș, mai sigur pe mine, ca de la un film, dar pe de altă parte și puțin angoasat fiindcă știu că trebuie să reiau slide-urile, care poate nu par complicate la prima vedere, dar știu că-s concentrate și ascund multe chichițe, fiecare cuvînt e important, se poate expanda, ca un lucru la microscop, și va trebui să le studiez ulterior solo, deși nu-mi prea găsesc timp. Sînt atîtea lucruri complicate în mod inutil, artificial, în totală opoziție cu principiul lui Occam dar care dau totuși de lucru la atîția oameni. Am descoperit că secretul este de fapt să mai lucrezi și acasă, în plus. Am cîțiva colegi workaholici care vin dimineața mai devreme ca să prindă măcar o oră de liniște la servici și fie stau peste ora șase seara, după ce majoritatea pleacă, fie își iau laptop-ul cu ei acasă, unde se conectează vreo oră sau mai mult ca să aibă liniște, fiindcă o oră de lucrat în liniște face cît cel puțin opt de lucrat în gălăgie. Eu nu fac însă nici una nici alta, țin prea mult la viața asta care este așa cum este, cum se spune, deși dacă ar fi altfel tot s-ar putea spune că este așa cum este.