duminică, 28 iunie 2020

Lecturi, amintiri și călătorii amînate

Ies în oraș în fiecare sîmbătă după-amiază, după ce fac curat prin casă. Acum două săptămîni am fost să mă tund - nu mai erau cozi, ca atunci cînd am ieșit din starea de urgență și s-a dat drumul. Dar ne aflăm încă în starea de alertă. Mă plimb pe străzi - aplicația de pe celular mi-a arătat ieri că am făcut cam 12 mii de pași, în alte dăți aveam mai puțin, dar nu cu mult, mai intru prin magazine, în general prin librării - mi-era dor, poftă, să parcurg cu privirea și alte rafturi cu cărți decît cele de acasă. M-am gîndit: aproape nici una dintre librării nu se mai află în aceeași locație ca acum zece, cinșpe ani, cînd eu aveam serviciul mai în centro storico și mă duceam de cîteva ori pe săptămînă în pauza de masă la cîte una, altele au dispărut, altele s-au înființat, numai foamea mea de lectură a rămas aceeași. Și-n același timp a crescut pasiunea pentru călătorii. Statul acesta acasă prelungit mi-a resuscitat amintirile din concediile precedente. Amintiri din locurile pe unde-am fost, la care nu m-am mai gîndit niciodată, îmi vin acum, deseori, spontan în memorie. Parcă mă văd acolo, în trenuri, autobuze, pe străzile orașelor din Italia. Mă gîndesc că atunci cînd o să mor, aș vrea să mă pot vedea acolo, în trecut, de undeva de sus. Sînt momente de trăire intensă, concentrate, ca într-o capsulă închisă, la care nu am avut timp să reflectez și pe care abia acum, în această perioadă s-a deschis și mă învăluie cu senzațiile de atunci. Este anul acesta un an pierdut? Rick Steves spunea într-un interviu că este pregătit pentru o perioadă de un an, doi, de a lua o pauză din a călători. Acum cîteva luni am crezut că e prea pesimist dar acum îl înțeleg: distanțarea socială, accesibilitatea redusă (mai puține trenuri de exemplu) îți diminuează plăcerea. Vrei să te așezi la o masă printre alți oameni, nu vrei să petreci timp așteptînd un autobuz sau un tren. "The future of people staying six feet apart and wearing masks is not my idea of travel." E un om înțelept. Plus știrile alarmiste pe care nu le poți ignora cu totul. Trebuie să așteptăm cu răbdare, să punem sănătatea pe primul loc (nu ca workoholicii de la mine de la servici) și să fim recunoscători pentru ceea ce avem totuși, sănătate, familie, loc de muncă (stresant, dar asta e). Ca-n melodia lui Sheryl Crow: "It's not having what you want / It's wanting what you've got". Între timp citesc cărți de călătorii, am o mulțime în bibliotecă. Am început "Dark Star Safari - Overland from Cairo to Cape Town" de Paul Theroux, vor urma cred "Around the World in 80 Trains" de Monisha Rejesh, "On the Slow Train" de Michael Williams, "Findings" de Kathleen Jamie, cartea lui Goethe de călătorii în Italia, poate am să răsfoiesc cîteva din seria Rough Guides și poate și altele.