Literature development

Nu există reguli pentru a scrie un roman. Jack Kerouac spunea în "On the Road" că trebuie doar să te ții de treaba asta ca un toxicoman. În rest poți face cam ce vrei. În literatură există o libertate mai mare decît în orice altă formă de artă. Nu trebuie să-i dai o formă anume, nu trebuie să respecți reguli, ca în pictură, sculptură, teatru sau film. Romanul se poate eschiva de la toate acestea. În fond, cine vrea să scrie trebuie să se pună în fața unui ecran gol, sau în fața unei foi goale de hîrtie, sau să dicteaze într-un reportofon, și să creeze, din nimic, ceva.

Fac aici un dump de memorie, cum se spune în IT, adică voi scrie tot ce-mi trece prin cap, fără nici o ordine, fără nici o regulă și fără să-mi pese ce va ieși – oricum numai eu voi citi după aia. Am deseori senzația că fiecare cuvînt pe care-l scriu este înconjurat de o mare de liniște și că înaintez prea încet, că nu știu unde să pun următorul pas, cînd există atîtea opțiuni. Am citit o mulțime de cărți și mi-am făcut o constelație de scriitori preferați, fiecare avînd stilul său propriu, inconfundabil. Și cu siguranță mai există și alții, pe care nu i-am descoperit încă. Însă mă-ntreb dacă nu cumva citind atîția scriitori, cu atîtea stiluri diferite, nu-mi dispersez cumva atenția, nu-mi diluez viziunea, sau, dimpotrivă, asta mă ajută să învăț, mă inspiră, iar acest amestec, amalgam de stiluri nu poate fi decît fecund. Cei mai mulți scriitori spun că nu știu dinainte unde vor ajunge. Mergi pe un drum și lași drumul să te conducă iar el va avea grijă să te ducă undeva. Cred că trebuie întîi încercat să copiez maeștrii, pentru ca mai apoi să mă desprind. Pentru mine, cel mai important lucru, în orice formă de artă, este fluiditatea. Trebuie și poate să existe fluiditate și în postmodernism, în ciuda fragmentării texului. De fapt acesta este lucrul pe care-l admir cel mai mult. Și spre care tind. Dar nu mi-am definitivat încă stilul. Nu mi-am găsit vocea interioară, cum se spune. Nu prea am nici teme, doar licăiri de idei care se pierd, dacă nu le notez imediat, în ceața sau în întunericul din creier. Se spune că temele te găsesc, nu trebuie să le găsești tu, și în nici un caz nu trebuiesc impuse. Aici mi-am intrat în mînă. Pentru mine story-ul primează. O carte care nu are un story, un plot, e doar o masturbare. Sînt și excepții notabile de la această regulă, Henry Miller de exemplu. Iar stilul – hm, în general, prefer un stil mai clar, mai limpede în exprimare unuia mai sinuos. Îl prefer pe Paul Auster și mai puțin Salman Rushdie. Și în nici un caz autorii care te aburesc, te amețesc, te îneacă în cuvinte. Detest estetismul (filocalia). Trebuie știut să dezvolți atît story-ul, cît și fraza, să le construiești pe rînd, să le galvanizezi. Să iei o bucată de realitate și să-ncepi s-o mesteci. Uneori mă gîndesc că magicul poate fi un deus ex machina al contemporaneității. Se cam abuzează de el, dar nu este viața însăși magică? Evadat din cotidian. Mă interesează literatura americană. Viguroasă, realistă. Scriitori care se exprimă liber. Simți că scriitorii au ceva de spus. Am folosit adjective, ori mie nu-mi plac deloc adjectivele. E foarte important ca ritmul să nu se rupă, dar să fie drămuit, pentru a nu sufoca textul și a nu rămîne repede out-of-steam. Trebuie ales momentul potrivit pentru a băga cărbuni. Trebuie un ritm, cu eventuale pauze dar și acțiune progresivă. Merge și acțiunea pură, dar n-o poți ține tot așa pînă la final, altfel treaba tinde să devină aridă. Trebuie și "vegetație". Haruki Murakami folosește din plin tot felul de acțiuni personale: gătit, mîncat, servici, mers cu metroul, etc. Dar nimic nu trebuie să frîneze desfășurarea acțiunii, nici tranzițiile între scene, nimic. De evitat metaforele, sau descrierile poetice de peisaje, sau despre vreme, de care făcea mișto Mark Twain. Pentru asta există film, nu mai trebuiesc exprimate în cuvinte. Sau, eventual, gen haiku. Dar în rest, trebuie evitat minimalismul. Dat adîncime personajelor, tridimensionalitate, nu doar contururi cu sau fără fond. Frazarea trebuie șlefuită continuu pînă cînd ”ceva” îți spune că ai ajuns la un punct de la care orice altă variantă de modificare strică. Trebuie lucrat mult ca să faci texul să pară simplu, natural, fluid. Arta care ascunde arta. Pentru asta, de jucat cu cuvintele pe ecran pînă iasă ceva. Uneori trebuie rescrisă întreaga pagină, sau întreg capitolul. Regîndit totul. Să scrii înseamnă să rescrii, spunea Hemingway. Trebuie să fii cinstit, să-ți sondezi adînc propriul eu și să-l confrunți cu curaj. Tradiții sau negarea lor? Caracterul universal care se naște din cel național. Noul se naște din vechi, prin fuziune? Sau te poți dispensa de tradiție? Căutat să pară veridic. Lungimea – nu mai mare de 300 de pagini. A, și metascrierea, neapărat – îmi provoacă extaz! Umbra personajului, persona. Subconștientul colectiv al lui Jung. Chiar nu trebuie să te atașezi de personaje. E o dramă, doar nu despre viața ta e vorba. Epic, acțiunea trebuie să se întindă pe decenii sau doar pe două zile. Merge oricum. Postmodernism, imersiuni în biografii de personaje, care pot fi mai importante decît acțiunea în sine. Acțiunea principală poate fi ramificată, firele să aibă alți protagoniști principali, gen poveste-în-poveste, dar să fie în armonie cu întregul, într-un acord, ca și corzile unei chitări. Căutarea extraordinarului în ordinar, ca la Truffaut. Totuși, realitatea trebuie reinventată, să nu pară reportaj. Ruperea de banalul cotidian. Să conțină referințe la sex. Poți să te cufunzi în marea de cuvinte, dar să poți respira pe sub apă, ca la Saramago. Coincidențe credibile. Foarte puțin foreshadowing, ca-n filme, dar nu prea mult, că altfel se zaharisește. Iar pentru mine o carte bună este aceea pe care vrei s-o recitești over and over again, și să-i descoperi înțelesuri noi la fiecare relectură. Relații între sexe. Mai multă acțiune decît interpretare, deși hm, cam discutabil. Chestii contemporane, cultură pop. Muzică serioasă, nu hituri. De evitat alunecarea spre kitch, pulp. Proza trebuie să degaje energie, vitalitate. Să simți că-ți crește pofta de viață cînd citești. Evitat să spui un lucru de mai multe ori, eventual făcut comparații, sau, mai bine, prin imagini comparative. Personaj prins între cîteva obsesii. Căutări, tot felul de căutări, pe străzi, pe Internet, la capătul lumii. O călătorie, un drum, neapărat. Și, mai ales, un caracter unitar.

Cuvinte inventate de mine

Gosipar (de la gossip = bîrfă). Om preocupat nu atît de conținutul sau de veridicitatea știrilor cît de răspîndirea lor cît mai rapid și mai departe cu putință. Gossiparul nu are răbdare să digere o informație, și-n general citește doar titlurile ziarelor online. Umple deseori forumurile de discuții cu referințe și sfaturi, pe care le oferă cu dărnicie dar în acelși timp și cu aere de netă superioritate. Se bagă cu ușurință în discuțiile dintre colegi, adesea unde nu-i fierbe oala, trage cu urechea (are auzul foarte dezvoltat) iar la orice aude în jurul său, face imediat o referință la cîte ceva din ce-a văzut sau auzit el pe Net. De altfel majoritatea frazelor sale încep cu ”cică” sau ”am auzit că”. Dacă-l iei tare, dar foarte tare, și-i ceri să-ți indice sursa informației, sau dacă intri-n detalii cu el, gosiparul recunoaște că de fapt n-a citit tot articolul pînă la capăt, sau chiar că nu l-a citit deloc, și poate admite, dînd din umeri, că s-ar putea înșela, tot ce se poate, însă el este totuși mulțumit că și-a făcut datoria și că te-a pus în gardă cu o eventuală alternativă, sfătuindu-te totuși să sapi și tu mai mult pe Net în continuare, să fii sigur – poate găsești ceva. O asemenea persoană poate deveni extrem de enervantă, pentru că, tot ascultînd-o, ajungi să te îndoiești de multe lucruri pe care erai convins că le știai, și vei simți încet dar sigur cum încredere-n tine însuți începe să se fisureze.

Molist = persoană care se plimbă printr-un Mall. Nu are o țintă precisă, doar merge pe culoare, trece fascinat pe lîngă vitrine, pe scările rulante, în sus și-n jos, cu speranța, slabă de altfel, că-i va apărea ceva deosebit în cale, sau măcar că va fi văzut de cineva, de oricine. Pentru el Mall-ul este mai mult un spațiu de promenadă și de etalare în societate decît de shopping. Nu ține nimic în mînă, iar șansele de a cumpăra ceva sînt mici. Uneori vine însoțit de consoartă/consort sau cîte-un prieten și atunci cedează la portofel, poate și din oboseală, așezîndu-se în cele din urmă la o masă cu ochii mereu roată-mprejur, să nu piardă nimic. Iar dacă-l sună cineva în timp ce se plimbă, repetă tare, de cît de multe ori poate: ”Sînt la Mall” sau ”Uite, bine, pe aici prin Mall”. De altfel molistul abia așteaptă să le comunice cunoscuților lui că a fost la Mall, chiar dacă nu are nimic demn de povestit după aceea despre această plimbare.

Fazos = om preocupat de a găsi ceva cît mai spectaculos, excitant, ”faze” demne de a fi povestite în societate și avînd ca scop cîștigarea respectului colegilor și prietenarilor, respect după care tînjește enorm. Preferatele lui sînt fazele din reclamele de la televizor, pe care le urmărește cu atenție sporită (și chiar se-nervează cînd reclamele sînt întrerupte de filme de exemplu), dar urmărește de asemenea și alte emisiuni inteligente, cîrcotașii de pildă, și, deși recunoaște mai greu, se uită la toate talk-show-urile mondene. De asemenea culege de pe Net faze, videoclipuri, fotografii și știri cît mai grotești. Nu are răbdare să se uite la un film, dar derulează pînă observă cîte-o scenă mai tare, pe care-o memorează prompt. Se exprimă atît la servici, dar și la terasele la care mai iese uneori (vezi mai jos) în fața unei cît mai mari audiențe iar povestitul acestor faze îi provoacă o plăcere deosebită, orgasmică, deseori folosind expresii ca „am crezut că mor!” sau „nu mai puteam!”. Are totuși un simț ascuțit al observației și e-n stare să observe-o fază în cel mai mic și banal lucru și reușește să facă imediat o paralelă, o legătură cu unul din subiectele menționate.

Terasar = persoană extrem de sociabilă, care-și petrece mare parte din timpul său liber pe la terase, cu prietenarii. În general băieții și fetele stau la mese separate, și, deși în ceea ce privește acest aspect s-a obișnuit în ultimul timp să facă compromisuri, în sinea lui se simte mai bine atunci cînd e înconjurat de persoane de același sex, ca pe vremea studenției, cînd stătea într-o cameră împuțită de cămin cu alți patru-cinci colegi de același gen, perioadă adusă des și cu nostalgie în conversație (aici ar fi necesară psihanaliza și ar fi interesant poate de încercat de adus persoana în hipnoză, pentru a vedea dacă aici se ascunde ceva – de fapt în mod cert e ceva). Alte subiecte tipice sînt: toate emisiunile de la televizor, bețiile celebre, meciuri, petreceri, excursia pe care-a făcut-o-n străinătate și pe care-o tot povestește și răspovestește, adăugînd-i, desigur, de fiecare dată cîte-un mic amănunt, apoi amintirile ne-exorcizate din copilărie și adolescență, știe prețurile la diverse produse și chiar te poate îndruma spre cele mai bune, în toate domeniile, de la hamburgeri la viloace, și, evident, bîrfe despre mai mult sau mai puțin cunoscuți de-ai lui sau de-ai diverselor cercuri pe care le frecventează. Interesant e că, deși bîrfește pe toată lumea, el totuși nu e bîrfit, poate și fiindcă este o fire atît de deschisă. Uneori se scuză că nu poate sta pînă la capăt fiindcă, zice el, mai are o terasă de făcut, un alt grup unde-a fost invitat sau unde s-a autoinvitat, făcînd astfel schimb de informații și subiecte, polenizînd discuțiile, și servind astfel drept liant social. Apropo, fetele îl consideră interesant, iar băieții – de gașcă.

Greblos = om care nu se prea prinde. Este ca grebla – trebuie să se înfigă. Deloc subtil, interpretează totul în mod literal, este incapabil să interpreteze un lucru, un film, o situație, altfel decît o vede, nu recunoaște nici o nuanță, gîndește binar și nu observă pădurea de copaci. Este semidoct sau sfertodoct, și adesea de profesie inginer. Evident că nu citește cărți, doar agregatoare de știri. Fiind încăpățînat, nu va recunoaște nici în ruptul capului că s-a înșelat, ci se înfige cu dinții în apărarea propriului argument. La glumele inteligente zîmbește ușor, pentru ca apoi să-ți livreaze, folosind o explicație de logică binară, un scenariu alternativ care va face gluma sinistră. În conversație, este lipsit de orice fel de maniere și la orice lucru pe care-l spui va simți nevoia să descopere cauza, originea, etimologia sau să-ți arate mecanismul din spate, chiar dacă acesta este evident. Evită ambiguitatea (care-l sperie) și caută mereu siguranța, fiind mereu cu picioarele pe pămînt sau în pămînt. Totuși, ia cu greu o hotărîre. Întoarce îndelung problema pe toate fețele, uneori pînă îi trece cheful de a acționa. De exemplu, cînd vrea să-și cumpere ceva, citește, scanează (greblează) întîi toate review-urile și forumurile corespunzătoare de pe net, timp de cîteva luni de zile, chiar ani (cazul Windows-ului), mereu indecis, iar apoi nu-și mai ia produsul fiindcă așteaptă versiunea viitoare, care, crede el, cu siguranță va fi mai bună, dar cu care va face la fel. Să mergi cu el la restaurant sau la cumpărături înseamnă să te înarmezi cu o uriașă doză de răbdare și de calm. Nu este nervos, așa că-l poți opri cu ușurință din debitul verbal.

Buțist = om deosebit de prost dar cu studii superioare. Unii spun că termenul vine de la "puță de bou", alții susțin că a existat sau chiar există undeva un om pe care-l cheamă Buță. Derivate: îmbuțizare = formă extrem de gravă de îndobidocire a unui individ. Buțism = lucru imbecil, spus de un buțist. I se potrivește perfect zicala: ”Cu omul prost needucat te lupți puțin și ai scăpat. Dar duci o luptă colosală cu prostul care are școală”. Are mulți idoli, de la patroni de echipe de fotbal pînă la muzicieni hip hop, pe care caută să-i imite în gesturi, limbaj și atitudine. Și, mai mult, mai grav adică, fiind și schizoid, deci neținînd cont de sentimentelor oamenilor din jur, jignește și blestemă cînd vede că cineva are principii de viață diferite de ale lui, și, apoi, în general, fiind și încrezut, vorbește tare ca să-l audă nu doar colegii de birou, dar și cei de pe o rază cît mai mare, din toate alveolele, din toate cubiculele, încît și angajații care se află într-o teleconferință într-o încăpere închisă, trebuie să meargă la geamul de pe hol ca să-i facă semne disperate să tacă. Iar el rînjește, dinadins, mulțumit că acum toți au aflat cît este el inteligent. Vorbește mult, se repetă și mai mult, și face gălăgie cît o colivie de papagali. Oamenii îl ocolesc totuși – nu are așa succes ca un terasar de exemplu. Este bine ca, înainte de-a i te adresa, să-ți face cruce cu vîrful limbii în cerul gurii, sau să-ți ții degetele încrucișate, sau să invoci o mantra, sau orice alt obicei mai știi pentru a-i mai contracara din forța malefică pe care-o împrăștie-n jurul său. În exprimare, folosește o serie de clișee, dar voi reveni în alt post cu acestea.

Vilocar(ă) = individ(ă) pentru care scopul principal al vieții, punctul central spre care converg toate gîndurile sale este construirea și/sau întreținerea unei vile/viloace, proprietate personală, situată la marginea orașului. Creierul îi este atît de preocupat cu acest plan prioritar încît orice altceva pălește în importanță și prin urmare este trecut automat în background. Ținta – viloaca – este ochiul ciclonului, al maelstromului în jurul căruia i se învîrte Viața, Pămîntul, Universul. Vilocarul știe să deturneze imediat o conversație despre orice alt subiect înspre acest ideal personal, iar orice încercare de readucere a discuției înspre altceva este condamnată de acesta imediat, ca fiind nerealistă, nepractică și deci inutilă. Nu cumva să-i povestești despre o carte sau un film, fiindcă se va uita la tine de parc-ai fi picat din Lună. În general, vilocarul pare o ființă nefericită. Are deseori necazuri fie cu muncitorii care nu i-au lucrat ca lumea un unghi la casă, pe unde i se infiltrează apa cînd plouă, fie cu prețurile materialelor care tot cresc, fie cu o țeavă care s-a spart, sau, dacă chiar ai ghinion în ziua aia, îți va spune toate problemele pe care le-a avut cu fosa, etc. Cu siguranță îți va povesti și despre cum a făcut o excursie în străinătate și de unde și-a procurat obiecte și materiale importante pentru casă și-ți va spune prețul lor exact, la centimă. Este pus la curent cu ultimele tendințe în domeniul amenajărilor și instalațiilor, de la tehnologiile simple de izolație pînă la cele mai recente descoperiri în domeniul panourilor solare sau a energiei eoliene. Se oferă să-ți dea sfaturi în domeniu, să-ți spună tips-uri, să-ți împărtășească din vasta lui experiență, chiar dacă pe tine nu te interesează și nici nu te va interesa în veci așa ceva, deși el este convins că, inevitabil, toți oamenii se vor confrunta, mai devreme sau mai tîrziu, cu astfel de probleme.