Lucrul din carantină

Cum să lucrezi și să mai fi și productiv cînd pe toate canalele media curg știri alarmiste? Mi-e greu să mă izolez de la ceea ce văd ce se întîmplă în lume, așa cum trebuie, și să mă focusez măcar șapte ore la muncă, cînd simt nevoia să urmăresc periodic noutățile, tot întrerupîndu-mă astfel și fiind-mi apoi greu să reiau firul gîndurilor. Pe de-o parte, lucrul de acasă mă detensionează, de ex. atunci cînd mă uit împrejur, ca să-mi odihnesc privirea de la ecran, și văd un obiect familiar în loc să văd oameni stresați, ca la servici, dar pe de altă parte mă și deconcentrează din cauză că toate aceste lucruri familiare din jurul meu îmi distrag în același timp atenția: vederea unei cărți, a unei reviste, a unui CD, cele două mașinuțe Old Friends, patul. Și îmi vine să absorb totul cu nesaț de pe Net, în fond trecem cu toții printr-o experiență extraordinară, este un act de cunoaștere pe care-l trăim pe viu, nu prin intermediul cărților sau al filmelor. Cum să nu te impresioneze oamenii care aplaudă de la balcoane personalul sanitar, cum am văzut în Italia sau Spania? Nu și la noi, fiindcă la noi nu există absolut deloc un sentiment al comunității. Străzile orașelor lumii, goale, Parisul pustiu cum nu mi l-am imaginat niciodată. Oameni care plîng fiindcă afacerile s-au închis. Ordonanțe militare. Măști faciale în nuanțe de acvamarin. Nici nu mă mai gîndesc la concediu, la planurile la care-am fost nevoit să renunț. Dar sînt recunoscător pentru ce am aici. Mă gîndesc că situația pe care-o trăim poate fi cam la fel de fertilă pentru gînduri, pentru o explorare intelectuală, ca o călătorie. Plus că unele muzee ale lumii oferă tururi virtuale gratuite, artiștii îți concertează de acasă, sau recită sonete de Shakespeare, teatrele oferă reprezentații live. Lumea înflorește și în timpul pandemiei.

Numai dacă mi-aș liniști puțin mintea, să lucrez mai bine și să mai scriu ceva. Cu cititul am cam aceeași problemă, abia dac-am citit două cărți de cînd a început carantina la noi. Nici măcar la filme nu mă prea mai uit, la fel de rar. În schimb am insomnii, mă trezesc mult mai devreme ca de obicei, parcă am rămas la ora de vară. Cam o dată la două zile, pe la prînz sau seara mai ies pe-afară, prin jurul blocului, iar sîmbăta la un supermarket mai mare, dar tot prin apropiere. Îmi explorez cartierul. Am noroc că am atîtea magazine împrejur, unele în care n-am intrat niciodată: magazine naturiste, mai multe brutării, patiserii, o papetărie, magazine universale, obiecte de uz casnic, feronerie, haine second-hand. Și piața agroalimentară cu chioșcurile care o înconjoară. Multe au marfă ieftină, pentru pensionari, dar vînzătorii sînt amabili și își trăiesc viața cu demnitate și par mai relaxați decît mine și decît colegii mei, mai senini, ceea ce e mai important decît toate beneficiile care vin de la un job stresant cum am eu. Avem și un parc cu o arteziană, recent re-dată în funcțiune. E așa timp frumos, cerul senin, copacii înverziți, vegetație, și aerul parcă e mai curat. Cînd vine o mașină de curierat rapid se formează coadă, ies cam 4 persoane de la fiecare scară - mi-am comandat măști și dezinfectant - acum am văzut că se găsesc și în magazinele din cartier. La etajul la care stau sînt patru apartamente, dar toate celălalte trei sînt acum goale, fiecare locatar a plecat, pe la țară din ce-am auzit. La etajul de sub mine stă un tip care lucrează tot de acasă și are obiceiul de a fuma pe balcon. Uneori se aude un zgomot de undeva de sus, dar nu cred că exact de deasupra mea, o bormașină - e o fată care s-a mutat sau urmează să se mute și face renovări, dar nu durează mult. Alteori din stradă se aud niște oameni vorbind tare. În timpul lucrului fac des drumuri la frigider sau iau ceva de ronțăit de pe masă, un fruct, o ciocolată - am multă mîncare în casă, mă aprovizionez. Cred c-am pus pe mine cîteva kilograme bune.

Mă gîndesc la ce se spune despre cei din generația mea, că n-am trecut prin evenimente marcante, n-am cunoscut războiul de exemplu. Nu în mod direct, dar au fost două războaie în apropiere, în Serbia, - în localitățile mai apropiate de graniță se auzeau bombardamentele, poate și de aici s-ar fi auzit dacă n-ar fi fost zgomotele de fond inerente oricărui mare oraș. Dar am cunoscut Revoluția, și aici, în Timișoara, am simțit-o izbitor de clar: soldați, tancuri pe străzi, împușcături, manifestații, zvonuri alarmiste de la televiziune că apa e otrăvită sau că securiștii aruncă Solventul în aer. Luna trecută Macron, în cuvîntarea televizată adresată națiunii, spunea că ne aflăm într-un război cu un inamic invizibil. Și nu sîntem la prima conjunctură asemănătoare unei pandemii: să ne amintim Cernobîlul, cînd ni s-a dat iod la școală și ne recomanda să nu stăm mult în aer liber și să ne ferim de soare. Nici în vara aceea n-am plecat niciunde în vacanță, deși unii colegi au plecat. Am cunoscut două crize economice, prima în 2000-03, cînd mi-am pierdut serviciul și cea din 2007-10, căreia mult timp nu i se vedea capătul, și cu siguranță vom mai trece și prin altele din păcate.