Patru lucruri drăguțe

a) Carnețel Moleskine. Are coperțile negre, de piele, tari, ca să poți scrie pe diverse suprafațe, are un elastic pentru a sta închis și a putea fi purtat în buzunar; e hand-made, și asta se vede; hîrtia e de calitate, nu fuzionează. Sînt și modele cu foi liniate, cu linii spațiate fin, atît cît trebuie, dar și cu foi veline. E foarte important să am întotdeauna cu mine un carnețel în care să-mi notez de fiecare dată cînd îmi vine o idee. Obișnuiesc să mă așez pe o bancă în oraș într-o pauză de prînz și să scriu ceva, de exemplu ce observ împrejur sau să creionez un personaj, ori niște imagini sau replici. Într-un local e mai greu, în general în pauze e aglomerație, și e mult fum de țigară. Sau în pauzele pe care le fac la servici, cînd mă duc fie la bufet (dacă nu e aglomerație și gălăgie) fie într-o sală de ședințe neocupată și scriu ce-mi trece prin cap. E mai bine decît să citești o carte, ca să nu atragi atenția că nu lucrezi. Mulți scriitori spun că a avea un carnețel e indispensabil. Mergi pe stradă, își vine o idee, și cînd ajungi acasă, te pui la calculator și vezi că nu-ți mai iese. Henry Miller de exemplu spunea că scrie cînd îi ”începe dictarea” și trebuie să fie pregătit pentru oricînd. Ori nu poți programa asta, e un simț. Costă cam mult, dar prin magazine nu se prea găsesc alte tipuri de carnețele, sau costă doar ușor mai puțin. Iar cele foarte ieftine se ferfenițesc repede. Mafia carnețelelor din industria papetăriei? Sau pur și simplu oamenii, elevii, intelectualii, nu mai folosesc așa ceva. Jurnaliștii au doar reportofon. Cine știe?

b) Colecția de cărți de la Adevărul. Sînt bine legate, coperțile sînt din piele ecologică, verde cu scris auriu, paginile sînt ca spuma laptelui, netransparente. În general sînt cărți clasice, apărute demult, dar acum, răsfoindu-le, mi se pare că le abordez altfel, mai cu respect, seriozitate. Nu mi le-am luat pe toate din colecție, că nu am nevoie de toate, deși sînt ieftine, doar opt roni, și nu se prea găsesc la chioșcuri, dar am aflat de la ANE că au un depozit aproape, pe Mercy. Am fost acolo, erau destule, era o pivință plină de cărți, am stat și la o coadă mică, semn că au căutare (sînt bine popularizate la televizor și pe Net) și mi-am luat toate numerele care-mi mai trebuiau. Apoi am mai fost înc-odată, să-mi mai iau încă vreo trei care nu mi se păreau foarte importante prima oară, dar... așa fac eu, zic ”las că nu-mi trebuie acuma” și după aia, uneori, nu mai gasesc. Am acasă unele ediții ale titlurilor, apărute mai demult, pe hîrtie cam ca de ziar, urît mirositoare, cu plumbul care se ia, cu scrisul greu distinctiv și pe care astfel mi le-am reînnoit. În fine, deschizînd o astfel de carte și începînd să citesc parcă intru într-o altă lume, în trecut, înțelegînd altfel profunzimea clasicilor, cu ochii de acum, după ce am trecut oarecum prin viață, și, mai ales, dezintoxicat de prostiile învățate în școală.

c) Prelungitor cu protecție la variații de tensiune. Are șapte sockeți, plus un input și un output pentru cablul de internet și la fel pentru cablul tv (deși pe acesta nu l-am folosit încă). Utilizîndu-l, am observat că imaginea la televizor se vede mai curată (deși e tot analogică). Înainte observam două linii orizontale, albe, care baleiau cîteodată ecranul, sper să nu fie doar o impresie, în fond le folosesc de aproape două luni. Plus că mă simt mai în siguranță cu hard-ul extern și mai ales cu laptop-ul. Pentru mine am luat trei, iar părinților două, tata chiar nevoie și mai mare, la țară la el instalația electrică bănuiesc că e și mai prost făcută. Mama mi-a zis că am intrat în boala prelungitoarelor. Bine, ea nu suportă cablurile, mereu preocupată de ce spun musafirii dacă vă atîtea cabluri, că doar în reviste nu se vede niciun cablu. Dar curentul aici e foarte prost, variază ca naiba, și prelungitorul văd că ajută.

d) Piont Noir. L-am luat de la Kaufland, după ce m-am învîrtit mai bine de-un sfert de oră printre toate culoarele, citind o grămadă de etichete ale diverselor de vinuri expuse pe rafturile de acolo. Este un vin roșu rubiniu, demidulce, și are o aromă de fucte de pădure. Este recomandat la desert, cu cookies. Și, mă gîndesc, la o vorbă cu cineva, sau la citit sau scris. Cel de Viță Românească însă are sulfiți, care cică îți provoacă dureri de cap (lucru verificat de mine). De asta prefer să-mi iau doar DOC-uri. Cică soiul este dificil de crescut. Are pielea subțire, e temperamental. Nu e un supraviețuitor ca și Cabernet-ul, care poate crește oriunde, ci este mai fragil, are nevoie constantă de atenție, îți trebuie răbdare și crește doar în cîteva locuri din lume, din fericire și-n în România.

Switching

Ideea este că deseori trebuie să comuți între partea stîngă și cea dreaptă a creierului. Partea stîngă este analitică, cea dreaptă emoțională. Cu alte cuvinte să faci switching. În engleză switch înseamnă a schimba ceva în mod complet și neașteptat. Stînd la o terasă în piața Operei, povestind și privind lumea care trecea, am inventat o formă nouă de urare: ”May you have a very fast switch!”. Ok, asta fac acum. Voi da cezarului ce-i al cezarului. Cezarul în cazul meu fiind compania la care lucrez. Cînd ies de la servici încerc să trec cît pot de rapid de la stînga, analitic, la dreapta, bazat pe simțuri. Există trei motive pentru care n-ai timp: lenea, dispersia atenției și oboseala fizică. Cea cu care mă lupt cel mai puternic este ultima. Încerc să scriu, în special, să ascult muzică, să citesc literatură și cărți de scenaristică, să văd filme, dar să reușesc în același timp să fiu și odihnit pentru servici. Hugh MacLeod povestește într-un manifest pe site-ul său, că o persoană creativă are două tipuri de job: una este cea sexy, de tip creativ și cealaltă care-i plătește facturile. Nice, isn't it? Pînă acum două săptămîni eram complet de altă părere și încă nu știu sigur dacă teoria asta funcționează, dar trebuie s-o experimentez. Unul din planurile mele pe acest an este de a face o pauză mai lungă la servici pentru a călători undeva și apoi de a sta acasă și a scrie. Am observat însă că stînd acasă, doar cîteva zile, îmi pierd din determinarea pe care mi-o dă mersul zilnic la servici, și în plus îmi ies din ritm. În fond așa îți poți aduna material, poți face observații, îți cauți inspirația, nu doar stînd în casă. El zicea că M.O.-ul său în viață era să aibă o viață normală dar în același timp un hobby ”terrific”. Să-și găsească un echilibru, cred. Și cred că sînt mulți oameni adevărați care fac asta. Dar poate ține mult astfel? Hm, poate nu, poate că evoluția ar putea duce la un punct după care trebuie să iei o decizie, să alegi, dar pentru început, și mă consider abia la început, mi se pare un plan bun de urmat.

O seară caldă de primăvară în Centru

Din Unirii pînă în Piața Operei, via Libertății. Peste tot oameni drăguți începîndu-și week-end-ul, bucurîndu-se de seara caldă de primăvară. Orașul arată foarte occidental. Fațadele clădirilor sînt aproape toate refăcute, mașinile se strecoară încet pe străzile înguste, în aer se simte un amestec de fum de țigări cu parfum sau miresme de mîncare. Și de copaci înfloriți. Văd numai oameni cu fețe relaxate. Cupluri îndreptîndu-se spre localuri, terase, cafenele. Trec pe lîngă fete frumoase, îmbrăcate elegant, schimbăm priviri. Sufletul îmi vibrează de poezie și cîntec. În aer plutește o muzică de jazz și lounge de la barurile dimprejur. Pe Alba Iulia multe din magazine erau deschise iar vînzătorii stăteau în prag, sau pe trepte, și priveau lumea care trecea, forfota străzii. De fapt toți se priveau unii pe alții. La Operă era un spectacol, oamenii ieșiseră în pauză și priveau de pe balcon. În Centru s-au montat căsuțe, unde se vînd produse artizanale. Am stat la o terasă și am privit oamenii care se plimbau. Grupuri de cîte două fete. Sau fete îmbrăcate provocator; sau vorbind la celular. Fete cu privire melancolică. Atît de diferit de ce văd zilnic la servici! Soți ieșind cu bebele în cărucior. Am văzut o negresă cu o cheie în mînă, vorbind cu cineva înainte de a deschide o ușă de fier și de-a intra într-una din clădirile din Centru. Interesant, oare sînt și acolo apartamente, sau doar firme? Din cînd în cînd vedeam tipe intrînd sau ieșind dintr-un magazin pentru femei. La o masă discutau doi oameni mai în etate, cu păr lung și cu priviri de artiști. La alta s-a așezat un el și o ea, comandînd de mîncare. La o alta cîteva femei căsătorite, venite singure. Cum se ridicau unii, veneau alții. Chelnerița era rumenă și rubensiană, dar foarte sexy. Cînd m-am întors se făcuse deja noapte, am trecut pe lîngă cîteva librării, care erau încă deschise. O tînără aranja ceva pe rafturi. În Piața Unirii, pe băncile de piatră erau grupuri de fete, la fel de drăguțe, cu chef și priviri șăgalnice. Am trecut pe lîngă Parcul Botanic. În paralel - un șir de mașini întinzîndu-se de la sensul giratoriu pînă la interecția de la Mall. După viaduct, un vehicul turna asfalt cu toate luminile de semnalizare aprinse. Magazinele de la parterul blocurilor erau luminate și încă deschise. Totul pare așa de obișnuit. Și totuși, deși sînt în propriul oraș, mă simt, într-un fel, ca un turist care redescoperă niște locuri în care n-a mai fost demult. Poate din cauză că n-am mai ieșit de ceva vreme. În general obișnuiesc să vin direct acasă. Se spune că uneori omul simte nevoia să se întoarcă la rădăcini, la locul de unde a plecat. Ori eu am acces, sau pot avea acces, de fiecare dată, la spațiul natal. Deși acum îmi apare altfel, într-un mod pe care îl înțeleg mai bine, îl simt, însă nu-l pot exprima. Face parte din mine.

Angoase de după trimiterea scenariului

După ce l-am înscris în concurs, nici nu m-am mai uitat peste el. Nici nu am mai deschis fișierul! Dar continui să mă gîndesc, din ce în ce mai angoasat, mai cu seamă la greșelile pe care știu că le-am făcut. În primul rînd dialogurile. Nu, nu așa se scriu. Trebuie să fie mai concrete, mai concise, condensate expresiv. Totuși unele mi-au ieșit fluent, le simt, văd că se nasc unele din altele. Apoi ... ideea de bază e bună, sînt unele scene care mi-au ieșit, imagini vizuale pe care știu că le-am creat bine. Deși ... poate am vrut să exprim prea mult acolo, și downshifting-ul, și căutarea real-ului, autenticului. Trebuie să mai adaug o scenă cu Dana și cu Feli, după ce l-a cunoscut pe Chris, scenă plasată într-o librărie, și în felul ăsta mai bifez  înc-un loc public de desfășurare a acțiunii, un loc esențial de altfel, toți fiind intelectuali. Există doar o scenă doar cu ele două, în rest Chris e cam (prea) peste tot. Cred că scenariul e cam scurt, mă gîndesc. Mai trebuie ceva, cîteva scene poate... Multe dialoguri trebuiesc și rescrise și extinse... Nu cred că trebuia să indic o piesă muzicală, totuşi, în contextul acela, mi s-a părut foarte justificat. Am scris treatment-ul în patru ore, mi s-a părut c-a ieșit bine; în regulament nu scria că trebuie și ăsta, doar într-un tab al paginii de upload. Bine că nu l-am lăsat pe ultima zi. Ajunsese să-mi ocupe tot timpul, și îl aveam în minte orice făceam...

Unii spun că un scenariu bun se scrie în cîteva luni. Trebuiesc făcute și pauze, după care trebuie revenit, iar, etc. Eu nu aveam timp la dispoziție, l-am scris în mai puțin de trei săptămîni. Dar m-am și lenevit, că doar știam de la începutul anului că se va desfășura cam prin perioada asta. Anul trecut intervalul de timp a fost mai lung. În loc să mă apuc de treabă, am citit o duzină de romane, am văzut filme, și nici acum nu am terminat cărțile de scenaristică pe care mi le-am luat la începutul anului de pe Amazon.

Și mă mai sîcîie și faptul că nu am fost la București să-l înscriu la Dacin Sara. N-am mai avut timp. La început a fost oboseala, apoi m-am dat seama că nu se merită. Mi l-am trimis prin mail și apoi și prin poștă. Cred că trebuia un plic sigilat, totuși. Poate am să mi-l trimit și ca și colet.

A, și mai e ceva. Sper că l-am înregistrat bine. Sau că softul de upload a fost bun. Sper! Nu-s sigur. Pînă acum n-am primit nici un mesaj de confirmare. Of!

Oricum, nu mă gîndesc deloc la un eventual cîștig. Scenariile cîștigătoare în anii precedenți aveau subiecte proaste dar erau scrie bine, literar vorbind. Dar mă gîndesc că și acesta trebuie rescris, șlefuit, să-l fac profesionist, deși ... pentru cine? Dar mi-e groază să mă reapuc de el. Însă simt că altfel nu pot trece la altul. Și urmează în iunie parcă, trebuie să verific, un concurs în State. Sper să accepte doar înregistrarea online... Asta dacă îmi va mai veni o idee.

Continui să mă întreb, oare o să-mi citească totuși cineva, mie, acolo, scenariul?