Săptămîna trecută am fost plecat la Viena și la München, la dus cu trenurile, trei trenuri mai exact, iar la întoarcere cu avionul, iar acum mă simt și mai obosit decît înainte. Per ansamblu a ieșit bine, prinzînd toate conexiunile, dar per detaliu nu prea, din cauza ploii, a frigului neobișnuit pentru această perioadă, a efortului depus, precum și a unui sentiment de nepotrivire, de alien și de singurătate, ceea ce mă face să mă gîndesc să renunț la alte planuri de călătorie, cel puțin pentru o vreme. Deci o discrepanță între pasiunea de a călători, citind cărți din domeniu, urmărind travelog-uri pe YouTube și sentimentul efectiv pe care-l am fiind acolo, gîndul că ar fi poate mai bine să fiu acasă, citind o carte bună, sau urmărind un film. Poate din cauză că vreau să văd cît mai multe locuri, în loc să fac ceea ce fac și aici, dar într-un alt mediu, cîștigînd din perspectivă. Unde greșesc oare? Cam la fel mi s-a întîmplat și anul trecut în vară, deși atunci mă gîndeam că era din cauză că aceea era a doua călătorie din acel an, dar acum impresia e și mai pregnantă iar hotărîrea parcă și mai definitivă.
Am mers mult în șuvoiul aglomerației de pe străzi, privind la oameni, la cumpărături, în restaurante, cafenele sau mîncînd conștiincios wurști de la tarabe. Sînt diferiți de cei de la noi, clar mai civilizați, chiar și arăbeții, care nu-mi plac defel. Oamenii nu se îmbracă diferit, extrem de puțini au sacou, majoritatea au teniși albi murdari și blugi, cam ca la noi. O societate care a decăzut semnificativ comparativ cu perioada boom-ului economic de acum jumătate de secol. Singurii cu care pare că rezonez sînt cei care merg în librării sau se uită la afișele de la teatru sau alte evenimente culturale. Aceștia sînt oamenii care contează peste tot. Doar aceștia. Sînt mai mulți ca aici, statisticile spun asta. Apoi cuplurile care călătoresc împreună, care mă fac să mă gîndesc cum ar fi putut fi viața mea dac-aș fi avut și eu o parteneră: cei în vîrstă care mă duc cu gîndul la un viitor pe care eu n-o să-l am iar tinerii care mă duc cu gîndul la cum ar fi putut fi viața mea la vîrsta lor, în loc să-mi risipesc viața lucrez la firme de proști, într-o societate de proști. Și totuși îmi zic că am planuri totuși, dar nu fac nimic fiind aici în privința asta, pentru că nu sînt sigur că m-am întors mai inspirat, doar parcă mai obosit.
