Trecut

Am unele momente cînd mă simt conectat cu trecutul meu, de exemplu atunci cînd mă plimb printr-un parc într-o zi de toamnă și-mi revin în minte momente de acum mulți ani, ce făceam atunci și la ce visam că va deveni viața mea, și în nici un caz că mă voi gîndi tot la clipele în care mă aflam. Cuplarea la trecut îmi face bine, deși mă gîndesc și la greșelile pe care le-am făcut, la cît m-am îndepărtat de idealurile la care visam, la rătăcirile de acum în care soarta m-a împins. Aș fi vrut totuși să am o familie (și copii, desigur) și să trăiesc într-un mediu intelectual, cultural, nu pseudo-proletar ca acum, să fi călătorit mai mult într-o lume mai așezată, ordonată, stabilă, care părea că se îndrepată într-o direcție bună, deși n-am avut posibilitatea pe-atunci s-o fac. Să vin acasă la o soție iubitoare sau să mergem la un restaurant bun sau la o piesă de teatru, nu ca acum, cînd fac overtime și nu pot știi cînd mă întorc, sau să trec pe la o librărie din care chiar ai ce să cumperi, nu doar beletristică onirică etichetată în mod greșit literatură, să trec prin centru și să mă uit la oameni îmbrăcați frumos, bărbații cu sacouri, femeile în rochii, nu doar în tricouri și blugi ca acum, și să văd oameni de toate vîrstele nu doar tineri și bătrîni cum vezi azi, fiindcă ceilalți au plecat în Vest, să am cu cine discuta într-un mod adult despre cărți și muzică de exemplu, nu despre seriale comerciale. Astfel de momente de conectare la trecut aveam cînd mergeam prin Paris, sau Roma, orașe care au rămas neschimbate de atîta timp, și-mi dau sentimentul de continuitate, de perenitate. Ce folos progresul dacă face doar viața mai agitată, te alienează, te face să-ți pierzi rădăcinile? Sau mă gîndesc că totul e un vis, și de fapt timpul n-a trecut, sau alteori că de fapt proiecția înseamnă de fapt realitatea, ca-n Omul din Castelul Înalt. Arată mai bine lumea decît acum un sfert de secol? Nu cred, dar ar fi putut arăta, totuși. Ideea asta de lume perfectibilă ne-a fost cred inoculată și de școala de dinainte de 89, deși era clar că lucrurile nu mergeau bine, dar apoi nimic n-a mai mers bine și idealurile s-au rispit, oamenii s-au dus care-ncotro și am rămas să subzistăm, să luptăm pentru ziua de mîine într-o lume parcă în eternă schimbare, în eternă involuție.