Imagini din trecut

Cum ar fi fost dacă fotografia sau filmul ar fi fost descoperite mai demult?

Prima apariție a unui om într-o poză se pare că datează din 1838, și a fost făcută pe Boulevard du Temple în Paris. Autorul, Louis Daguerre, și-a notat data, ora – 8 dimineața și timpul de expunere – zece minute. E clar că în stînga jos se observă o siluetă umană, care a stat nemișcată suficient timp lustruindu-și pantofii. Iar în dreapta lui, deși vag, se vede, un om stînd pe bancă deși nu putem fi absolut siguri de asta. În rest, în imagine, aparent, nu se văd oameni, nici trăsuri ori vreun alt semn de viață. Dar doar aparent. În primul rînd că este greu de crezut că strada era pustie la ora aceea. Ei bine, dacă privim mai mult imaginea, mărită, se observă “ceva” pe marginile străzii. Se pare că sînt alți oameni, poate trăsuri, care s-au mișcat și ale căror imagini n-au avut timp să se imprime, să se formeze. Acum, locația se află în Piața Revoluției din Paris și nu mai arată exact așa, pentru că Parisul s-a transformat mult de atunci. Apropo, imaginea a fost luată în oglindă. S-au făcut analize ale pozei, colorate.

Alt lucru care m-a impresionat este celebrul film documentar, realizat în 1905 în San Francisco Market St, și care arată o călătorie cu tramvaiul, în linie dreaptă, prin oraș. Mi se pare extraordinar. Filmul a fost făcut puțin înaintea cutremurului. Mai este unul făcut după, deprimant, cu orașul pustiit, clădirile dimprejur în ruină. În fine, nu de asta vreau să vorbesc. Mă gîndesc ce avansați erau americanii, încă de pe atunci. Clădiri înalte, de vreo 6 etaje, moderne. Se pare că nu existau treceri de pietoni, semafoare. Nu cred că mai trăiește niciun om de atunci. Este plin de trăsuri, tramvaie, automobile, biciclete. O adevărată babilonie. Atîția și atiția oameni, unii alergînd, alții mergînd încet. Scene de viață, de zi cu zi. Interesant, majoritar sînt bărbații. Toți îmbrăcați la costum, cu pălării, au mustață, sau barbă. Mulți se uită înspre camera de filmat. Mă gîndesc că așa o fi arătat pe atunci și New York-ul lui O. Henry. Mă gîndesc la astea și cînd mă uit la de exemplu la primele filme, Minutul Lumiere, sau filmele cu Chaplin sau Buster Keaton.

În ultimele săptămîni am căutat pe Net bootleg-uri cu JJ Cale. În general concerte. Înregistrate pe bandă, din fericire multe se aud bine. Nu există nici un filmuleț, nici o imagine a evenimentelor. De fapt în general nu prea există multe fotografii cu J.J. Am căutat pe Net, pe Youtube. Sînt extrem de puține. Sau există dar oamenii nu le-au postat pe Net? Greu de crezut, nici pe forum-uri? Doar erau anii '70. De ce nu a fost filmat? Oricum, legenda lui a crescut în parte și din cauză că e un tip reclusiv. Oricum, ascult închizînd ochii și încercînd să-mi imaginez, să-mi recreez atmosfera de atunci. Cîntînd la chitară, concentrat, cu orchestra lui, pe scena unui local, cu fum de țigară, de droguri, alcool, poate cu cîțiva cosaisseuri, muzicieni care vor încerca mai apoi să-i imite arta.

La un GIS

Sau Global Information Session. În fapt, un meeting cu întregul departament, și care, din cauza numărului mare de angajați ai noștri, s-a ținut în alt loc al Timișoarei, la CCIAT. Deși m-am trezit mai devreme ca de-obicei, asa cum îmi planificasem cu o zi înainte, am ajuns cu vreo zece minute întîrziere. M-am cam dezobișnuit să merg cu tramvaiele. E ceva timp de cînd mă deplasez prin oraș în general numai pe jos. Cînd eram student și, mai apoi, după ce-am început să lucrez pe la diverse firme situate în diverse locații din oraș, aveam abonament, pe aceeași linie la care așteptam azi. Acum, ori de cîte ori trebuie să merg undeva, mai departe, observ, pe alocuri, că orașul s-a cam schimbat. Nu atît de mult încît să devină irecognoscibil, dar, oricum, s-a schimbat. La fel ca mine, ca părinții mei, și ca toți cunoscuții mei. Schimbarea este un proces lent dar inexorabil. Unele locuri au păstrat ceva din spiritul vechi, zonele de case de după Piața Maria înspre Sala Olimpia, de exemplu. Pe ici pe colo au mai apărut cîteva magazine, buticuri, sedii de bănci, panouri cu reclame. Altele locuri arată diferit, ca Piața 700 de exemplu. Cu greu îmi refac mental imaginea locului de pe cînd eram mic, îmi amintesc că era un derdeluș în locul unde acum sînt mesele, sau că exista un teren viran pe locul unde acum se află acele clădiri moderne de birouri, semitransparente. Am stat un sfert de oră în stație, în frig, (ningea ușor), asteptînd tramvaiul. Bine că nu era aglomerat și chiar m-am bucurat că totuși am prins un loc pe scaun și, în timp ce tramvaiul luneca, lent, priveam prin geamul pe care l-am dezaburit cu mîna, străzile, blocurile, mașinile, oamenii și mă gîndeam la toate cele de mai sus și la viața mea. La ce am făcut, sau mai exact la ce nu am făcut, la ce-aș fi putut face sau ce-ar trebui și aș putea realiza în continuare. Clar, ceva nu e-n regulă cu viața mea.

Sala era aproape plina. Si nici nu erau toti prezenti. Altii, dupa cum am fost anuntati, erau in delegatii in strainatate (normal, fiind piloși). Abia am gasit un loc pe rindul din spate. Nu m-am mai uitat dupa colegii mei de echipa. Oricum, imi place să stau mai la distanță. Am mai stat pe scaun vreo zece minute, pin' sa-nceapa, timp in care altii incă soseau, mai intirziati decit mine. Nu mi-am luat IPod-ul cu mine din cauza frigului si speram sa nu ma plictisesc. Stiam ca nu am ce sa aflu de la acest gen de sesiuni. Parerea mea e ca sint facute doar pentru moralul trupelor. Dar de ce nu? Nu ma deranjează. Decit sa ma stresez la birou mai bine aici, odihnindu-ma. Invitatul strain semana cu David Pujadas de la France2 si vorbea o engleză cu accent francez, desigur. In sala lumina era slaba. Trebuia sa-mi mijesc ochii sa vad pina la ecranul pe care era proiectata prezentarea PowerPoint. Multe scheme, destul de complexe, cu cifre, tabele, despre marketing, concurenta. A-ha, un lucru l-am prins, am urechea filtrată pentru lucruri de genul ăsta - bugetul ramine neschimbat. Ceea ce nu-i tocmai asa rau, in ziua de azi. Dar atentia imi luneca, cum mi se intimpla-n astfel de situatii. Ma uitam la capetele colegilor din fata mea. Ce multi s-au angajat anul asta! Multi proaspat absolventi care au venit cu entuziasmul lor, entuziasm care sper sa fie mai puternic decit apatia celor mai vechi. Multi insa foarte imaturi. Cam putine fete faine. E una pe care tot o remarc, mai ciudata, cu parul vopsit blond argintiu, cu ochelari. Probabil foarte tinara. Sau alta, nou venita, blonda, inalta, cu pielea care pare atit de fina. Urca scarile inaintea mea zilele trecute si am aruncat o scurta privire la picioarele ei, la curbura coapselor. Ah! Arata ca o starleta de filme X, sau o cintareata de muzica populara. In schimb, cei vechi arata obositi, uzati. Ma uitam la R. Arata ca la patruzeci-și-ceva deși are puțin peste treizeci. Doi copii, poziție de management, țigări, stres. Cele tinerele arata (inca) OK. In cladirea a doua a departamentului aproape ca nu mai cunosc pe nimeni. Pe nimeni. Unde-s cei vechi de acolo? S-au mutat in cladirea cu mine toti, au plecat din firma sau se "descurca", adica au plecat in misiunile companiei din strainatate? Uf, oricum, trebuie sa fac ceva cu viața mea, omule, nu se mai poate sa traiesti asa, ca un vierme, doar cu carti, filme si muzica, trebuie sa rupi odgoanele, imi ziceam in timp ce prezentarea parea ca nu se mai termina. A urmat sesiunea de Q&A. Ciudat, dar unii chiar au fost atenti. Sau se bagau in seama doar ca sa fie remarcati. Sînt destul carieristi. Eu nu sint unul dintre ei. În fine, răspunsurile au fost destul scurte. La final ne-a urat distractie placuta la cheful firmei, care urma sa aiba loc seara si la care mi-am zis ca nu ma duc. Aplauze. Ne-am ridicat cu totii de plecare (nu m-am ingramadit sa ies cu turma). "Uite pentru ce m-am sculat eu de dimineata" imi spuneam in timp ce imi luam geaca groasa si asteptam sa se mai elibereze.

Afară continua să ningă ușor. Era frig. Am vazut cîțiva colegi îndreptîndu-se spre stațiile din zonă, alții veniseră cu mașinile. Mie însă mi-a venit chef să merg pe jos. Era abia zece și jumătate a.m. Dacă eram porc puteam să mă-ntorc la lucru abia după unu jumate-două, timp în care aș fi putut să hoinăresc, sau chiar să merg pînă la Mall. Da' n-am tupeu. Asa-s eu, băiat bun, i.e. fraier. Am luat-o la stînga, spre Bulevardul Victor Babeș, la două străzi în spatele Universităților. Cam pustiu, dar frumos. Zonă de case. Peisaj atemporal. Nu aluneca tare. Îmi țineam buzele strînse, să nu-mi înghețe dinții. Nu am bocanci, iar pantofii mei nu-s prea impermeabili. Vedeam cum mașinile și autobuzele se deplasează cu greu iar asta-mi dădea o senzație de libertate. Aerul rece mă trezea, mă facea să fiu mai lucid. E final de an. Unde naiba s-a dus? Înc-un an ratat. Sau nu? A fost unul de uzură sau îl pot considera de acumulare? Pe naiba. Nu mă simt chiar ca un shit dar nici bine nu mi-e. Oscilez. Adică pe de o parte am un job, nu asa de stresant la urma urmei, am un venit, deși nu prea mare. Dar toate astea sînt nimic față de cum ar fi dac-aș avea o soție și copii, adică o viață reală. Reală! Ma gîndeam la perioada facultății. Aveam asteptări mari de la viață pe-atunci. Nu mă imaginam pe atunci ca la vîrsta pe care-o am acum aș putea fi tot neînsurat. Apoi gîndurile mi s-au mutat la serviciul meu, la Paris, la cărți, filme, muzică, la oamenii care-au trecut prin viața mea, fetele cu care am fost. Am ajuns într-o fundătură sau mă aflu pe un drum bun? Nu văd nimic înainte, nici in viața mea și nici pe stradă, din cauza ninsorii. Am ajuns la Podul Mihai Viteazul. Tineri, studenți și studente, îmbrăcați destul de subțire. Pe vremuri și eu eram ca ei. Parc-a fost ieri, serios, deși au trecut mai bine de doișpe-treișpe ani, totusi! Ce de amintiri! Pe drumul ăsta treceam regulat, cinci ani de zile, la și de la Universitate, pentru cursuri, examene. Hm... Am ajuns in Centru. În fața Catedralei se ținea o slujbă de comemorare a Revoluției din 89. Căsuțele din Centru nu aveau deschis. Păcat. Speram să beau un vin fiert cu scorțișoară și fructe. La fîntînă am luat-o la stînga, pe lîngă Brd, apoi pe Paris, și pe străzile pe care mă plimb deseori. La servici n-am avut chef de lucru, ca de obicei, mi-am luat o cafea, mi-am citit mailurile, mi-am pus căștile și m-am gîndit, m-am gîndit...