Vinil - Scenariu - synopsis

Acesta este synopsis-ul scenariului trimis astăzi la Concursul Național HBO 2009.

CHRIS este un tînăr din middle-class-ul bucureştean, stresat de cotidian, nemulţumit de servici şi de societatea în care trăieşte. Simte că şi-a neglijat viaţa personală şi doreşte să facă o schimbare în viaţa lui. Se decide să încerce să-şi găsească o fată pe Internet. Urmează patru întîlniri nereuşite cu diverse tipologii feminine. Într-o noapte, primeşte un telefon de la colegul şi prietenul său GEORGE, cu care obişnuieşte să joace baschet şi să socializeze. Acesta-i spune că-i poate face cunoştinţă cu o colegă de servici a soţiei sale. Chris ezită la început, dar în cele din urmă acceptă. La întîlnire, într-un local, se află George, FELI, soţia lui, şi DANA, care este chiar una din fetele cu care a avut înainte un blind date. Cei doi continuă să se întîlnească. Conversează despre diverse teme. La servici George îi propune lui Chris să meargă în concediu, oferindu-i spre folosinţă vila sa de pe malul mării. Deşi o consideră prea devreme, e conştient că i-ar prinde bine o pauză şi acceptă.

Ajunşi în vila lui George, Chris şi Dana ajung să se cunoască mai bine. Chris se simte din ce-n ce mai atras de energia, dar şi de fizicul ei. Acasă, într-o seară, ea îi oferă un joint, pe care el, deşi speriat la început, acceptă. Merg la o discotecă. După o plimbare pe faleză, cei doi ajung să se sărute. Fac dragoste. La finalul sejurului, Chris îi propune Danei să se mute împreună cînd ajung în Bucureşti. Ea acceptă. Urmează cîteva scene. Chris şi Dana în piaţă, unde ea îi explică factorul social al unei pieţe şi-i arată produse ţărăneşti autentice. Îi invită acasă pe George şi Feli. Aflăm cîte ceva despre fiecare personaj. Fetele lucrează în asistenţă socială, băieţii într-un domeniu care lui Chris i se pare că-l goleşte de emoţii şi că devine un robot. Chris colecţionează discuri de vinil, care pentru el reprezintă un refugiu într-o lume mai simplă, de dinainte de a se fi născut. Aflăm că toate celălalte personaje îşi doresc să fi trăit în alte timpuri, în trecut. La serviciul lui Chris şi George soseşte un proiect nou, care treptat începe să le ocupe din ce în ce mai mult timpul liber. Tensiunea creşte între Chris şi Dana. Treptat Chris adoptă acelaşi comportament ca cel pe care înainte îl dispreţuia, cel al colegilor săi: fotbal, bere. Dana se simte neglijată. Îl părăseşte. La servici, într-un Team Building, Chris îşi exprimă dezaprobarea faţă de organizarea deficitară din firmă. Chris o urmăreşte pe Dana şi îi propune să intre într-un local, să discute. Din mulţime apare însă noul prieten al ei. Chris se întoarce în apartament. Răsfoieşte colecţia de viniluri şi ascultă muzică. 

La servici, George îi spune că noilor parteneri, francezi, le place de el, în urma atitudinii sale, şi că aceştia îl invită la un stagiu în Franţa. Urmează secvenţe din Paris, cu Chris. Ajuns înapoi, George îi mărturiseşte că şeful stresant pe care l-au avut a plecat, că a fost promovat în locul acestuia şi firma e în expansiune. Chris, George, Feli şi Dana se-ntîlnesc la o terasă din centrul vechi al Bucureştiului. Chris şi Dana rămîn singuri. Conversează. Decid să fie din nou împreună.

Scenariul nr. 0

Acesta e prima idee a unui scenariu pe care-am început să-l scriu, dar pe care nu l-am mai dezvoltat.

Mihai, un tînăr din middle-upper-class-ul bucureștean, puțin peste 30 de ani, celibatar, stresat de servici și de cotidian, simte nevoia unei schimbări în viața sa. Prietenul și în același timp colegul său George îl sfătuiește să-și ia o vacanță. Dă anunțuri pe Internet pentru găsirea unei fete cu care să-și petreacă o săptămînă la mare. Primește cîteva răspunsuri. Se întîlnește cu cîteva. Acestea sînt diferte tipologii - o studentă, apoi o fată bătrînă care se gîndește numai la măritiș, apoi o pasăre de noapte care-i cere tariful. Într-o noapte, stînd în apartamentul său și uitîndu-se la televizor, George îl sună și-i spune că soția lui are o colegă, pe nume Dana, cu care ar putea să-i aranjeze o întîlnire la restaurant, toți patru. Cei doi ajung să se înțeleagă. George îi spune, la bufetul firmei, că-i împrumută casa sa de vacanță de la malul mării. Mihai și Dana se hotărăsc să plece. Sînt filmați mergînd pe autostradă, spre litoral, cu mașina.

Ajunși la vila prietenului său, cei doi petrec primele zile înțelegîndu-se din ce-n ce mai bine, mergînd prin cluburi, plimbîndu-se pe faleză. Ajung să se îndrăgostească. Ea îi oferă un joint, pe care el, deși la început reticent, îl acceptă. Dar Dana se dovedește a nu fi ceea ce pare. O surpinde vorbind misterios la telefon. Aude cum ea îl refuză. Apoi o vede vorbind cu cîteva persoane misterioase. Ea îi spune că a fost chemată la servici urgent și că trebuie să plece. El devine nervos. Se ceartă. Ea cheamă un taxi s-o conducă la gară. El decide s-o urmărească cu mașina. Dar fata se îndreaptă în alt loc. Se întîlnește la o terasă cu niște personaje dubioase. Se lasă seara. Dana și grupul se urcă într-o mașină. El îi urmărește. Ajung într-o zonă de case de la marginea Constanței, apoi crede că i-a pierdut. Brusc, un om îi apare în față, altul din lateral, amenințindu-l cu un pistol. Iese din mașină. Dana îl recunoaște, le spune cine este. Aceștia vor să scape de el, dar Dana îi ia apărarea. Cineva se urcă în mașina lui și se îndreaptă toți spre o zonă industrială pustie. Acolo îi iașteaptă ale două mașini. Coboară. Are loc o tranzacție. Se mută genți grele dintr-o mașină în alta. Îi oferă o servietă. Apoi, brusc, se aude poliția. Nimeni nu mișcă! Precipitați, bandiții trag, fiecare se crede trădați de celălalt. Începe un schimb de focuri. Dana e împușcată și se prăbușește. Șeful bandei, Nick, împreună cu alți doi îl iau pe Nick în mașină și reușesc să fugă. Are loc o urmărire prin străzile înguste din Constanța, reușind să scape de urmăritori. Nick îi cere lui Mihai, amenințător, să-i ducă la casa acestuia, să se ascundă pînă cînd va veni o mașină să-i ia. Ajunși acolo, Mihai e legat la spate. Are loc un dialog între el și Nick. Mașina sosește. Se decid să aștepte dimineața. Mihai, lăsat singur în cameră, își amintește de un cuțit văzut într-un sertar al dulapului. Se îndreptă acolo, începe să roadă și reușește să scape. Își masează mîinile. Tocmai intră pe ușă unul dintre bandiți. El îi aruncă-n cap cu un scaun. Face zgomot. Fuge spre ușă, iasă din casă. Nick îl amenință, aprinde lumina. Fuge spre mașină. E împușcat. Se prăbușește. Atunci, brusc, se aude o voce, se face lumină. Casa era înconjurată de poliție. La megafon e Dana, cu mîna bandajată. Nick se pregătește să tragă, dar un polițist îl împușcă.

E noapte, mașini de poliție peste tot, televiziune. Un elicopter în spatele casei. Mihai e bandajat la o mînă, cămașa-i e sfîșiată, umărul gol. Medicii-i spun că glonțul i-a răzuit doar bicepsul, nu i-a trecut prin corp. Dana se apropie de el. Dialog. "Deci. Tu ești îngerul meu păzitor?", întreabă el. Ea: "Mi-am rănit o aripă." El zîmbește. "Știi, sîntem niște îngeri cu o singură aripă, spunea cineva, și nu putem zbura decît dacă ne îmbrățișăm." Ea zîmbește. "Știi, trebuie să plec la București, pentru procesul verbal. Voi lua elicopterul. Pa!" Pleacă. Camera se mută de la elicopter spre Mihai. Respiră repede. Palele elicelor fac un zgomot din ce-n ce mai mare. Camera se mută apoi spre mare, spre valuri, din ce-n ce mai aproape. Ultima scenă îi prezină pe el și pe George, la o terasă. Îi spune că știa că e polițistă, dar că Dana a spus să nu-i divulge informația. Iasă pe stradă, se salută - "Ne vedem mîine". El se urcă în mașină. La volan e Dana. Mașina se pierde în traficul greu bucureștean.

Scriitori în cafenelele din Paris

Am căutat prin cărțile din bibliotecă anumite pasaje scrise de cîțiva scriitori, care, zic eu, au înțeles cu adevărat Parisul, trăindu-l acolo, cunoscîndu-l prin experiența hoinăritului pe străzi și a meditației din cafenele.

Ernest Hemingway - "A Moveable Feast": "I went on up the street looking in the windows and happy with the spring evening and the people coming past. In the three principal cafés I saw people that I knew by sight and others that I knew to speak to. But there were always much nicer-looking people that I did not know that, in the evening with the lights just coming on, were hurrying to some place to drink together, to eat together and then to make love. The people in the principal cafés might do the same thing or they might just sit and drink and talk and love to be seen by others."

Jack Kerouac - "Satori in Paris": "I'm left there hanging on the bar stool pestering everybody with my poor loneliness which goes unnoticed in the crashing busy night, in the smash of the cash register, the racket of washing glasses. I want to tell them that we dont all want to become ants contribuing to the social body, but individualists each one counting one by one, but no, try to tell that to the in-and-outers rushing in and out the humming world night as the world turns on one axis. The secret storm has become a public tempest."

Henry Miller - "Primăvară neagră": "În clocotul și agitația orei de vîrf, eu stau și visez lîngă un aperitiv. Cerul e calm, norii nemișcați. Stau în punctul mort al traficului, împăcat cu tihna vieții noi ce se naște din putreziciunea din jur. Tălpile mele ating rădăcinile unui trup fără vîrstă pentru care nu am nici un nume. Comunic cu întregul pămînt. Iată-mă în chiar pîntecul vremii unde nimic nu-mi poate tulbura calmul. Încă un rătăcitor care a aflat patima propriei neliniști. Iată-mă pe stradă, compunîndu-mi cîntecul. Este cîntecul pe care l-am auzit în copilărie, cîntecul pe care l-am pierdut în lumea cea nouă și pe care nu l-aș mai fi regăsit dacă nu aș fi căzut ca o crenguță în oceanul timpului."

Why, Max ?

Faptul că se va renunța la dezvoltarea WiMax-ului s-a anunțat oficial încă de la finele anului trecut. Motivele aduse inițial au fost acelea de "cost reduction" (expresie pe care-o tot aud cam de pe la începutul mileniului acesta-ncoace, de atîtea ori, încît mă și-ntreb uneori cum ar fi să lucrezi la o firmă căreia-i chiar merge bine), precum și apariției LTE-ului, generația nouă de wireless broadband, despre care se zvonea și pe la noi că s-a și început dezvoltarea, în țările din Vest, desigur, adică în liniște și confidențialitate. Dar apoi, cumva subtil, s-a nuanțat aceast fapt, declarîndu-se că de fapt se vor tăia doar "investițiile" însă de fapt maintenanța pentru clienții existenți (deși puțini la număr și cam nesemnificativi, adică mai sărăcuți, așa) și development-ul versiunii w4 vor mai continua o bucată de timp. Concret, acest lucru s-a tradus prin aceea că o parte a activităților, destul de plictisitoare de-acum, aproape inutile chiar, care se făceau prin State de exemplu, și prin Germania sau pe unde-or mai fi, nu știu exact ce se face unde, fiindcă noi am fost mereu, și sîntem, ținuți în întuneric, deci o parte din activitățile acestea se vor reloca în centrele R&D din țări mai de low-cost, printre care deci și România. Drăguț că s-au gîndit la noi! Tehnologii învechite pentru unii, mană cerească pentru alții! Mă gîndesc că sîntem ca Wall-E, roboțelul care compacta gunoaiele pe o planetă părăsită și poluată de pe care oamenii au emigrat pe o colonie spațială luxoasă. Mă uitam pe geam la servici, gîndindu-mă la toate astea și atmosfera de afară parcă îmi susținea impresia: ninsoarea, care nu se depunea, s-a transformat apoi în lapoviță, apoi ploaie, vîntul bătea din toate direcțiile, uneori intra prin termopanele învechite, afară era noroi peste tot, și pe maidanul din curtea din spate și pe trotuare, prin tot orașul. Vedeam nu departe clădirile noi care se construiesc în 700, sînt trei macarele în bătaia vîntului, care par a se-ncăpățîna uneori să lucreze. Alcatel-ul a rămas mic printre ele, dar mai rezistă, nu se predă.

Mă gîndesc ce investiții s-au făcut acum cîțiva ani: s-a amenajat clădirea de lîngă, s-au angajat acolo atîția oameni, atît la noi în R&D cît și la acceptanță, la lucrul cu eventualii clienți, cu speranțe mari etc. În fine, ce ne impactează direct este că se vor aduce încoace și unele activități de dezvoltare de soft ale WiMax-ului, în sfîrșit, nu doar teste, ca pîn-acum. Și că asta ar putea fi o portiță a un viitor utopic, pentru o eventuală felie din tortul LTE-ului. Cine știe cum o ieși și ăla, după ratarea Umts-ului și acum și a WiMax-ului! Un motiv pentru managementul local să fie datoare să re-itereze încrederea că, deși este criză, și unele firme importante din oraș dau chix (deși n-au vrut să ne spună care anume și eu n-am auzit de niciuna care să aibe probleme, ba din contră, am auzit de măriri de salarii, care la noi îs înghețate) noi, prieteni, iată, reușim totuși să supraviețuim cumva! Din nou mentalitatea de loser, dar poate fi o metodă de-ai ține pe oameni "busy-minded", chestie de care io unul așa m-am săturat că devin irascibil. Chestia cu dev-ul am aflat-o cu o săptămînă înainte de anunțul de la clan debriefing, de la CBA, care ne-a pus că lui i s-a propus un post nou la una din cele două echipe formate, și c-a acceptat. Normal. El are mai bine de 3 ani de luptă cu tc-ul, de stres; a văzut tcif-ul născîndu-se de la zero, a trecut peste milestone-uri care se ratau pe rînd, cu oameni care plecau unul cîte unul, peste certuri cu dpm-ii, etc. Ne-a zis că i s-a promis mai demult (probabil c-a cerut el la un moment dat cînd presiunea aici era prea mare) că, după ce va termina b10-le, și dacă veni un proiect nou va fi anunțat primul. Apoi, SBA, care revine de la dep. IT, unde cică atmosfera e nasoală (i.e. oamenii-s necomunicativi, dar cred că și managerii-s f. slabi) deși venise inițial la un interviu pentru un job la noi în grup. Și i s-a dat unul mai bun. Nu știu, n-am înțeles cred de fapt niciodată parabola aia cu fiul risiptor, și în firmă am avut ocazia s-o văd aplicîndu-se de mai multe ori. Dar, în fine, a prins momentul potrivit, a avut noroc, cred. Dar ar fi oare mai avantajos? Nu cred că atmosfera va fi așa apăsătoare, ca la noi în echipă, unde avem doi oameni care-au împuțit-o: Dgh și Cbu, dar în general cam peste tot găsești unul din ăștia. Spunea CBA că după atîta timp de tras tare la TC i-ar prinde bine un proiect mai lejer. Mi se pare o afirmație foarte înțeleaptă, foarte matură. "Iată un om cu capul foarte bine așezat pe umeri", mi-am zis. Muncim, tragem, dar ne mai trebuie și perioade de pauză, adică, de reflecție, așa e natural. Apoi mai e avantajul training-urilor inițiale, ca să nu mai vorbesc de misiuni în State, etc. Pff! Iar mă ocolesc astea. Și am cam aflat cine-s ceilalți care se vor duce, sau au fost aleși, din echipe care nu prea aveau cine-știe-ce activitate importantă - oameni mult inferiori, care habar n-au de programare sau de protocoale. Eu n-am fost să mă anunț voluntar, în primul rînd că nu-i stilul meu să fac asta; am făcut-o odată, acum cîțiva ani, și mi-a lăsat un gust amar, după care am fost ușurat că nu m-am dus, fiindcă s-a dovedit că perspectivele nu erau prea bune. În al doilea rînd că n-am încă doi ani pe proiect, mi se pare cam unetic; de fapt există un regulament interior (deși și tc-ul se cam termină și el). Sînt și zvonuri de ceva LTE la orizont. Apoi mă gîndesc că WiMax-ul e tehnologie obsoletă deja, deci nu e așa prioritară, deci bugetul va fi și mai redus ca la GSM, dar, na, cine știe și cui îi pasă? Și mai am un motiv. Anul acesta vreau și trebuie să-mi iau mai multe zile de concediu, cu tupeu, mai multe de cîte am oficial, deși am destule, fără plată, să călătoresc prin străinătate, să mă odihnesc, dar în special să stau acasă și să încerc să scriu ceva, un scenariu la care visez, sau, de ce nu?, literatură. Și să-mi văd și de toate celălalte planuri pe care mi le-am făcut pentru anul acesta, fără să fiu nevoit să-mi concentrez atenția la servici, pe care nu-l mai consider prioritar. Poate nu sună clar. Deși trebuie să mă mai gîndesc.