Tot pe avans-rapid

De-o săptămînă sînt în concediu, acasă, și încerc să scap de oboseala asta care s-a acumulat în mine în ultima jumătate de an la servici, cu week-end-uri lucrate și ore suplimentare insuficient recuperate. Dar să mă uit totuși și la partea bună, aceea că am reușit, cu noroc ce-i drept, să-mi iau liber acum. Așa că stau în casă și nu fac altceva decît să mănînc, să dorm și ocazional să mă uit la teleu la un film de familie cum se difuzează în perioada asta, eventual ocazional mai răsfoiesc cîte-o carte sau revistă, că pentru citit mă simt prea epuizat. Mi-am făcut un stoc atît de mîncare cît și de cărți, reviste și de filme, unul prea mare pentru nici două săptămîni libere. Și deci stau în casă și mă gîndesc că mai trecut un an, rapid, ultra-rapid.

Cele mai intense amintiri de anul ăsta nu sînt cele din Como sau Bellagio ori Stresa, ci orele petrecute pe malurile Begăi, în cîteva după-amiezi de septembrie și octombrie, cînd am reușit, zic eu, să stau cu gîndurile mele și să meditez la viața mea trecută. Nu zic că a ieșit ceva de acolo, dar uneori, în vîrtejul vieții e bine să-ți iei timp liber pentru asta. E un act de împăcare cu tine însuți, și care în același timp te ajută să vezi în perspectivă. Sau poate doar un mod de a retrăi momentele bune din trecut, fiindcă dacă mă gîndesc bine m-am simțit bine în timpul studenției.

M-am enervat din cauza politicii partidului siniștrilor dobitoci, manifestările extraordinare din iarnă în care nu s-a obținut decît o amînare pentru luna asta a reformelor idioților, imediat după înmormîntarea Regelui. Nesimțirea parlamentarilor cînd l-i s-a înmînat cîte un exemplar din Ferma Animalelor (un fost ministru al educației a aruncat cartea pe jos, altul a înjurat-o pe cea care i-a înmînat-o). Și alte femei înjurate în parlament. Majoritatea parlamentară e formată din mujici, fii de țărani și de țărani proletarizați care nici nu merită să trăiască, și totuși nu se găsește nimeni să-i lichideze. Pe de altă parte ei reprezintă starea de spirit a majorității. E ciudat pentru că dictatura a ținut 45 de ani, nu pare așa mult, dacă stai să te gîndești, și de la Revoluție au trecut 28 de ani și asta pare mult și totuși răul nu s-a spălat, iar cei de acum sînt rezultatul lipsei de educație, chiar dacă la a doua generație, lipsa accesului liber la cărți, la informație, prosta creștere (ce pot să-i învețe niște țărani proletarizați pe copiii lor?).

A fost foarte important să merg iarăși în Italia, dacă stau să mă gîndesc acum, zic uau! am făcut-o iar, dar din nou am trecut prea rapid prin localități și n-am avut timp să savurez îndeajuns darămite să mă și relaxez. Trenuri, avioane, vaporașe, muzee, insule, lacuri, piețe, arcade. În mod natural, mi-ar fi trebuit un timp dublu pentru toate astea. Nu știu unde voi merge la anul undeva în vacanța de vară sau dacă voi mai merge, fiindcă mă gîndesc că poate n-ar fi rău să stau acasă și să scriu de exemplu. Sau dacă merg, s-o fac cu scopul exclusiv de-a căuta să mă odihnesc cumva.

M-am și îngrășat cîteva kilograme, abia mă-ncap blugii cu talia obișnuită. Nici nu mănînc regulat, fiindcă acolo unde m-am mutat cu serviciul nu nici un loc ca lumea de mîncat, trebuie să iau un troleu pînă-n Centru, ceea ce nu-mi permit din cauza proiectului și-atunci mănînc ca un porc seara cînd ajung acasă. Și tot anul ăsta am început să port pantofi de sport cînd merg la servici, am observat că ajută simțitor și mă simt un pic mai relaxat.

Tot anul ăsta am continuat să-mi cultiv pasiunea pentru istoria Europei, începută anul trecut. Am citit cîteva cărți de istorie antică (amintesc doar SPQR, The Birth of Classical Europe: A History from Troy to Augustine) și medievală (Chris Wickham). Am descoperit că mă interesează perioada tîrzie a Evului Mediu și Renașterea. Poate și fiindcă citesc high-fantasy, sau influența călătoriilor în Italia. Oricum, e ceva magic acolo.

În fiecare an descopăr scriitori care mă interesează și pe care nu i-am mai citit. Anul acesta au fost Paul Theroux și Patricia McKillip. A, și Elif Shafak, deși doar două cărți de ea. Îmi pare interesant Kazuo Ishiguro, nobelizatul de anul acesta, am citit de-abia luna asta ceva de el, Nocturne, și nu m-așteptam să semene cu Maugham. Dar am citit puțin anul acesta, foarte puțin. Așa cum am văzut și foarte puține filme, mai puține ca-n ultimii zece ani. Asta e.

La muzică, pe lîngă Sheryl Crow cu excelentul său nou album Be Myself și Springsteen am reînceput să ascult Mark Knopfler și l-am descoperit pe Van Morrison. M-am uitat pe youtube la concerte și interviuri cu ei. Mi-am luat CD-uri pe care, deși nu prea am unde să le ascult, îmi place să le dețin fizic, ca un colecționar. N-am putut să mi le procur atunci, dar le am acum, în mînă și mă uit la ele și parcă mă întorc în timp. Gusturile mele nu s-au schimbat din facultate, sau chiar din liceu și sînt la fel de diferite de cele ale celor dimprejur.

Nici la seriale gusturile nu s-au schimbat. Uneori mă mai uit seara la Gilmore Girls sau Ally McBeal sau la Mad About You, cu Helen Hunt care degajă un șarm care m-a fascinat întotdeauna, care se difuzează la posturile de la noi și mă simt ca-n anii nouăzeci. (Deși pe vremea aia nu le prea apreciam.) Și cînd mă gîndesc că actorii de atunci erau mai tineri ca mine acum! E un sentiment destul de ciudat.