Mediu cultural apropiat

Mereu mă plîng de influența nefastă a mediului în care trăiesc, a orașului, serviciului, și despre ce bine-ar fi fost să locuiesc în altă pare a lumii, mai civilizată, mai citită, mai curată. Se spune, și la un anumit nivel cred asta, că peste tot vei da de tot felul de oameni, și buni și proști. Realizezi asta de exemplu atunci cînd dai peste oameni minunați care se află chiar împrejurul tău, dar pe care-i observi cu greu, nu din prima, fiindcă se află mereu în minoritate. Dar de ce zic asta? Păi s-o luăm cu începutul.

Era o după-amiază tîrzie de vineri, cu vreme mohorîtă, eram super-obosit, și mă gîndeam cum să mă fofilez ca să plec naibii mai repede de la servici și să mă duc la Bookfest, că workaholicii ăia în stare avansată cu care lucrez n-ar da nici în ruptul capului o jumătate de zi liberă, cum vezi prin filme că se zice, pînă și la americani: Get the rest of the day off!. Nu, niciodată nu am auzit asta pe unde-am lucrat. Deh, firmă de est-europeni, unde munca e mai importantă decît omul, într-atît sîntem influențați lipsa de cultură și civilizația inferioară. Pînă la urmă am reușit să mă strecor, prefacîndu-mă grăbit, și am luat autobuzul. Un autobuz expres interesant, cu care merg rareori, care-a luat-o prin față pe la Universitate și apoi pe strada Cluj (locuri dragi) și unde-am coborît și am luat-o pe jos la stînga spre Centrul Regional de Afaceri. Merg atît de rar pe acolo, încît mă simt parcă în vacanță, cînd vizitez un oraș străin, numai că acesta nu-i străin, dar nici la fel parcă, zona se schimbă puțin cîte puțin, și n-aș zice chiar în rău, ba din contră.

În fine, am ajuns chiar cînd începea să picure. Înăuntru - lume multă, neașteptat de multă, aglomerație aș zice, oameni de toate vîrstele, deși piesele "greucene" (adică oameni-care-apar-la-televizor) urmau să vină de-abia a doua zi, sîmbătă, dar nu aceștia mă interesau. Întotdeauna mă simt bine printre cărți, și înconjurat de oameni care citesc cărți, se creează parcă o aură invizibilă dar vibrantă care-mi transmite o energie pozitivă. Bun. Ce voiam să văd în primul rînd, erau edituri ale căror cărți nu le vezi prin librării, edituri timișorene care nu știu de ce nu reușesc să-și facă reclamă. Am aflat că există o editură timișoreană nou înființată, de fapt am aflat ulterior de pe Net că de acum cîțiva ani cică s-a înființat, care publică și literatură, și sf și mainstream. Și aveau un stand de prezentare măricel. Dar eu n-am auzit, nu sînt așa de branșat, poate dac-aș avea prieteni sau colegi care sînt interesați de cărți și nu de seriale infantile aș fi aflat, așa cum n-am aflat pînă acum nici că s-a reînființat librăria Humanitas, și încă de anul trecut, din decembrie.

Dar ce mi-a plăcut cel mai mult a fost un stand în care erau mai mulți scriitori, majoritatea din Timișoara, dintre care unii au scos un volum colectiv și care mi-au dat autografe. Nu-mi amintesc să-mi mai fi dat cineva vreodată o carte cu autograf. Erau toți veseli și deschiși, prietenoși. Scriitori prietenoși, ca să vezi! În total contrast cu cei care vorbeau în colțul de conferințe, profesori universitari cu aere de snobi, triști, și care foloseau cuvinte ca deontologic (niciodată n-am folosit cuvîntul ăsta, nu-mi place deloc), ca două lumi distincte. Apoi tot la standul acesta mi-am mai luat o carte fantasy scrisă de o scriitoare care era și ea prezentă acolo, tot de la o editură de care n-am mai auzit. Ce ciudat trebuie să fi fost pentru ea să-i ia un străin o carte în mînă, să se uite peste coperți, s-o răsfoiască, și să dea un autograf! Apoi am văzut o carte a cărui autor mi se părea că-l cunosc, și cînd am luat s-o răsfoiesc i-am văzut poza pe coperta a treia, l-am recunoscut, era un fost coleg de servici, am lucrat la două firme cu el, și iată-l acum scoțînd o carte thriller. Nu era prezent, așa că n-am avut timp să vorbesc cu el. Bine, el nu era idiot ca ceilalți colegi, era pasionat de politică și istorie, dar oricum, nu m-aș fi așteptat. E interesant să descoperi pasiunile ascunse ale unor colegi, atît de rare, dar cu atît mai surprinzătoare. Așa cum de exemplu am aflat acum cîțiva ani de un fost coleg că după ce s-a întors din State, unde-a plecat cu o mentalitate de ahtiat după bani să lucreze la o firmă mare, a ajuns înapoi cu o mentalitate total schimbată, a mai lucrat puțin undeva, apoi s-a lăsat de servici și acum pictează. Dar pictează la greu, are expoziții, critici de artă vorbesc despre el la vernisaje, etc. Bine, nu trăiesc într-un mediu artistic, sau boem, nici măcar nu l-aș numi cultural, dar întîlnesc uneori și oameni deosebiți, rareori e drept, dar așa e peste tot, nu dai nicăieri în lume des peste astfel de oameni, însă viața artistică există împrejurul meu, așa că să nu mă mai lamentez, mi-am zis în timp ce luam autobuzul spre Poșta Mare, cu capul plin de gînduri și cu plasa și rucascul pline de cărți, deși îmi zisesem că n-o să-mi mai iau anul ăsta așa multe, că nu mai am unde să le pun, și apoi tramvaiul 4, același pe care-l iau de cînd eram la liceu, și la facultate, înapoi spre casă, să dorm.