Cu puțin înainte de amiază, am ieșit la o mică plimbare prin oraș, în zona centrală. Erau peste zece grade Celsius, se simțea puțină umezeală în aer, așa cum îmi place mie, și după ploile din zilele precedente, soarele strălucea acum puternic sau cel puțin așa îl percepeam eu, după o săptămînă de lucrat de acasă. Prin ochelarii aburiți de la purtarea măștii de protecție mă uitam la terasele localurilor unde oamenii luau masa stînd în corturi transparente de plastic, fiecare masă cu tot cu cei așezați împrejurul ei aflîndu-se într-un astfel de cort/dom/bulă de plastic/iurtă/iglu transparent. Perimetrul trotuarelor s-a micșorat astfel iar frumusețea fațadelor din Centrul Vechi contrastează cu improvizația cu aer futurist utilizată de cei din serviciile ospitalității pentru a-și continua afacerea. Aceasta este noua normalitate. E și un mod de protecție împotriva frigului, însă nu prea am încredere în modul cum se asigură ventilația. Păcat că nu vedem și la noi ursuleți de pluș pe scaunele neocupate, ca la Paris, ar fi dat peisajului urban un aer mai liniștitor, de poveste.
Oricum nu se întrevede nici o îmbunătățire a situației acestea în care ne aflăm de aproape un an. Pe de o parte încă de la finele anului trecut au apărut mai multe tipuri de vaccinuri, care au început să fie distibuite și la noi și chiar și administrate, deși sînt o grămadă de oameni care nu vor să se vaccineze, din cauza teoriilor conspiraționiste de pe pe Facebook care spun de exemplu că Bill Gates ori vrea să elimine cîteva procente din populația lumii fiindcă nu mai există suficiente resurse naturale ori vrea să le implanteze cipuri 5g, ca lumea să poate fi urmărită de oriunde. Apariția teoriilor acestea trebuie studiate cu grijă la fel ca virusologia, fiindcă sînt la fel de grave. Pe de altă parte au apărut tulpini noi, întîi cea engleză, apoi cea braziliană și sud-africană, care sînt mult mai contagioase și deja s-au înregistrat cazuri și la noi. Cine știe dacă toate astea nu vor duce la o nouă stare de urgență.
Astfel că nici anul acesta nu se va putea călători, mi-e clar. Am continuat și luna asta să-mi comand cărți să-mi sting tînjirea: Sur la route des régions de France, Les plus beaux villages de France, Nos 52 week-ends coups de cœur en France, Redécouvrir la Nationale 7. În fond, e și acesta un fel de a călători. Mă gîndesc la aceia care vizitează în fugă un oraș, sau aleargă de la un sit turistic la altul ca Speedy Gonzales, și nu citesc nimic despre cultura acelui loc, care știu să facă doar remarci de genul: "hm, meseriașe clădiri!", și care se întorc la fel de ignoranți cum au plecat. Inculții umblați - un nou specimen apărut odată cu low-costurile și cu siturile agregatoare de rezervări online precum și cu ceva ce disprețuiesc cel mai mult: AirBnb - care distruge peste tot comunitatea locală cam la fel cum au distrus IT-știi zona San Francisco.
Mă concentrez greu, chiar extrem de greu, la servici. De fapt vorba vine la servici, că lucrez tot de acasă. În firmă au fost mai multe cazuri de Covid anul trecut, dar managementul nu ne-a comunicat. Eu tot amîn să mă apuc de lucruri, și atunci, ca să recuperez, stau și lucrez peste program. Și doar am atît de mult de lucru! Și proiectul este atît de încîlcit și observ atîtea cazuri care ar putea apărea și pe care le descopăr și știu că n-aveam cum să le prevăd, încît îmi pare uneori că tot ceea ce fac poate avea efecte secundare, că mă trec sudorile. Sînt întrerupt deseori și prin urmare trebuie să-mi mut atenția la alt task după care să revin la cel de la care-am plecat și asta de mai multe ori pe zi. Și în plus mi se pare că proiectul actual nu mai termină după cum nici pandemia pare că nu se mai termină odată.
