Autobuzul mergea rapid, a mai oprit în cîteva locuri prin Salzburg și în felul ăsta am avut ocazia să văd și altă parte din oraș, cu magazine normale, nu de lux, dar cu străzile tot atît de curate. Am oprit prin multe stații prin sate și chiar cătune cu stații mici ca niște adăpoturi de ploaie din lemn. Începea să-mi placă. Abia după o noapte de somn bun începeam să apreciez unde mă aflu și astfel să-mi justific venirea în aceste locuri. Mult verde, păduri din care ieșea ceața, cabane de vacanță, unele în construcție, destul de puțini oameni. Am trecut pe lîngă două lacuri. Chinezii mai în vîrstă care sforăiau în locul din spatele meu (cum de puteau dormi cînd pe geam era un peisaj așa de spectaculos?) au coborît la stația de telegondole de la St. Gilgen, din fericire. Numai privind pe geam și te simțeai mai bine, mai calm, mai ușurat, deși nu știu exact de ce, din cauză că nu stăteam în ploaie și în frig sau pentru că știam că afară imediat e o gură de aer proaspăt la care ai oricînd acces? În fine, am ajuns la Bad Ischl. Gara e chiar lipită de stația de autobuz și era un panou cu o săgeată pe care scria Hallstatt, să priceapă tot semi-analfabetul. Mi-am luat un bilet de la chioșc, fiindcă la automat se juca fiul unor indieni. De la bufet mi-am cumpărat un ștrudel cu mere (mai mult de poftă) și un cappuccino (mai mult ca să mă-ncălzesc) și am așteptat unul din trenurile regulate, cam jumate de oră. Din tren peisajul era ușor diferit de cel din autobuz, munții începeau să devină mai înalți, am trecut pe lîngă niște rîuri, torenți, în rest același tip de case/cabane/vile, cu mașini parcate, un peisaj adormit din prisma oamenilor dar spectaculos din punctul de vedere al naturii. Hallstatt se vede și din tren, pe partea dreaptă a direcției de mers. Am filmat mult cu aparatul meu, nu știu de ce tot filmez că oricum nu mă uit decît o dată cînd vin, cînd le arăt alor mei și atît. Din gărișoară am coborît un pic spre feriboat, mi-am luat bilet și un tip foarte simpatic ne-a salutat pe fiecare-n parte, foarte deschis, spre deosebire de salzburghezi. De fapt aici nu mai eram în landul Salzburg și religia majoritară era cea protestantă. Interesant cum protestanții se dovedesc mai primitori decît catolicii, sau poate este ceva specific aici.
În feriboat, care, desigur, era plin, erau aburi deși era un geam deschis așa că n-am prea văzut prea multe. În fine, iată-mă la Hallstatt, simplu de ajuns, fără nici un efort. Păcat că ploua. Am sunat-o pe Mama pe WhatsApp și i-am arătat live peisajele și ea tot mă bătea la cap să-mi cumpăr o haină mai groasă, de parcă acolo erau magazine C&A și nu doar buticuri pentru turiști. Da, cred că arată mult mai fain cînd e soare. Ploaia e romantică la oraș, nu în stațiunile de la munte, unde are ceva gotic, ca biserica evanghelică de acolo. Ce să mai spun? Cred că drumul a fost mai interesant. Aici doar m-am plimbat încoace și încolo pe malul lacului, cu umbrela în mînă, am urcat puțin pe străduțele din sat pînă la un cimitir. De acolo se vedea satul cam ca la Salzburg de pe colină, cu acoperișul bisericii la nivelul ochilor. Am și mîncat un șnitzel la un restaurant cu terasă - mi s-a părut ciudat că am prins un loc la o masă ținînd cont de aglomerația de turiști. Existau și cîteva hoteluri, am văzut un grup de asiatici ieșind de la unul dintre ele. Multe autocare parcate. Am admirat lacul cu picăturile de ploaie care cădeau fără oprire, și lebedele nepăsătoare, și munții împăduriți acoperiți de nori din depărtări. Mi s-a făcut frig, așa că n-am mai intrat la mina de sare, și oricum nu mă prea dau eu în vînt după spațiile închise, nu știu dacă a fost bine sau nu. Acum parcă îmi pare puțin rău, dar atunci mi-era teamă și să nu se întețească ploaia încît să nu mă mai pot întoarce.
Drumul efectiv înapoi a trecut parcă mai repede. Spun efectiv pentru că am stat în gară vreo jumate de oră iar în Bad Ischl aproape o oră și m-am plimbat puțin și pe acolo. Autobuzul s-a oprit vreo 10-20 de minute odată din cauza ploii care a devenit foarte puternică. Apa curgea efectiv în șiroaie pe geamul pe care priveam. Călătoreau și mai mulți localnici, unii își lăsau biciclete în portbagajul de dedesubt și după cîteva stații coborau și le luau înapoi, salutînd șoferul. În fine, am ajuns în Salzburg, m-am dat jos mai repede de gară, m-am mai plimbat puțin prin partea aceea de oraș, apoi mi-am luat un sendvici și m-am îndreptat spre hotel. Sper să nu răcesc, mi-am zis, să fac un duș fierbinte și mîine voi vedea, în funcție de timp, dacă mai fac dimineața o tură prin oraș (slabe șanse) sau merg direct la gară ca să ajung cît mai devreme la München.
