În fiecare capăt al balconului am o mulțime de plante. Plante de grădină. Sînt udate conștiincios, zilnic, și au crescut destul de mult, atît de mult încît s-au format două mici jungluțe. Și cumva, nu știu cum naiba, aici, sus, a ajuns un greier. Precizez că locuiesc la etajul nouă, într-un bloc comunist. Poate un greier sări pîn-aici? Sau să fi existat ouă în pămîntul pe care l-am cumpărat și l-am pus în ghivece? Mama spune că poate vecinul de deasupra l-a aruncat, doar așa, ”pour rigoler”. Toate astea ar putea fi adevărate. Nu mai trebuie să spun, cred, cît mă enervează cînd începe să ... cînte, deși zgomotul nu are de-a face deloc cu muzica. Cine naiba a spus că greierii cîntă? Cred că avea o imaginație bolnavă. Pe de altă parte, există și cîteva haiku-uri interesante, de exemplu:
A cricket
in a cornfield.
The Moon is listening.
Sau:
Summer night.
The crickets
are keeping the stars awake.
Sună bine în poezie sau cînd stau și citești într-un loc liniștit, dar în realitate senzația e cu totul alta, comparabilă poate cu o alarmă de mașină. Sunetul devine mai suportabil cînd țin geamul închis, termopanul mai absoarbe, dar cine poate ține geamul închis în serile fierbinți de vară? Evident, l-am căutat. Pe greiere, zic. L-am căutat. Nu știam cum arată un greiere. De fapt nu știu nici acum exact. Pe Net am găsit fotografii contradictorii, ba că-i negru, ba că există specii gri-verzui, care seamănă cu o specie de alien bălos. În cărțile de povești apare îmbrăcat în negru, în frac, așa că poate asta-i cea mai probabilă înfățișare, deși cu mutațiile genetice de care tot aud... Și-n fond e o specie de oraș. Și sper să nu piște. L-am căutat noaptea, dar nu l-am găsit. Ba mai mult, simțea prezența mea cînd aprindeam lumina și se oprea. Ziua am luat la rînd fiecare ramură, fiecare frunză dar tot nimic. S-o fi ascuns în pămînt? După cîtva timp, la celălalt capăt al balconului a apărut înc-un greier. Auzeam stereo. Mi-am zis, hai să iau un spray de gongi și să dau peste tot. Păi nu se mai putea. Respect eu artiștii, încurajez talentele muzicale, mai cumpăr CD-uri din cînd în cînd, dar somnul e somn, a doua zi merg la servici (cel puțin deocamdată, că oricum vreau să mă las). Dar asta nu va face rău plantelor? Și nu va ajunge mirosul în cameră? Mama mi-a spus (ea tot timpul găsește pe Net tot felul de prostii și mi le forwardează prioritar) că cică un greier la casa omului aduce noroc. A stat și ea seara aici și, deși are auzul mai slab ca al meu, a recunoscut că e destul de enervant. Și, oricum, nu mă consideram eu prea norocos. Așa că am luat un spray de gongi și am dat ici-colo, psst! psst!. Am crezut c-am scăpat de ei. Seara următoare însă întîi unul, apoi altul au reînceput concertul. Și nu păreau slăbiți, dar deloc! Am reluat căutările, am dat iarăși, a doua zi la fel, reîncepeau. Și tot așa. Oricum stau prost cu somnul, așa că ce conta dacă adormeam o oră-două mai tîrziu? După vreo săptămînă, cînd canicula a încetat să mai ”facă ravagii”, după cum se exprimă presa proastă din țară, am observat că zgomotul a încetat. Nu am văzut nici o insectă pe balcon. S-o fi aruncat de pe balcon, sau o fi murit de foame, plantele de apartament poate nu erau pe placul lui, cine știe? Pot spune că e mai bine. Dar nu perfect.
Există un zgomot de fond perpetuu noaptea, în special un țîrîit care pare că vine din toate micile zone verzi dimprejurul blocurilor. Și locuiesc într-un mare cartier, numai de blocuri. Și nu-s numai greieri. E parcă un organism care țîrîie, pulsează la unison. Ce s-au întîmplat cu nopțile liniștite, cînd se auzea doar cîte-o mașină, sau în depărtare un tren trecînd pe un viaduct? N-am locuit deloc la țară, doar îmi imaginez, sau mai citesc cărți, dar decît să aud toată noaptea astfel de țîrîituri, apăi mai bine-aș locui lîng-un metrou suspendat în Gotham. Sau mai bine caut pe google depre cum se izolează fonic un studio de înregistrare sau un post de transmisie al unui radio. Și încă ceva: în următoarele zile se anunță iarăși caniculă (”nu credeam c-o să mai vii!”).
