luni, 22 august 2011

Cri, cri!

Acum cîteva luni a avut loc o acțiune a autorităților municipale prin care s-a împrăștiat din elicopter, timp de cîteva săptămîni bune, un insecticid asupra orașului, avînd ca scop stîrpirea țînțarilor. Din păcate treaba asta se întîmpla la ore cînd fie încă nu mă sculasem, dimineața devreme (nu-i drăguț să fii trezit de raiduri de elicopter?), fie cînd citeam o carte pe balcon, seara, fie cînd mergeam la servici trecînd prin parc, făcîndu-mă să mă simt urmărit, ca-n filmele cu războiul din Vietnam. Acțiunea a avut efect. Nu prea mai sînt țînțari. Ok, mai vezi cîte unul, doi, dar asta rar, foarte rar. Însă, am observat, ca side efect, că s-au înmulțit greierii și tot felul de alte țîrîitoare care fac noaptea aproape insuportabil de gălăgioasă. Recunosc, eu sînt cam sensibil la zgomote. Sînt chiar irascibil, ce mai! Poate datorită stresului cronic pe care l-am acumulat în cei 12 ani de servici, dar și datorită firii mele, toată lumea aproape spunîndu-mi că-s sensibil. De fapt, dac-aș fi să aleg unde să locuiesc, locul meu ideal ar fi, cred, într-un studio de înregistrare, sau, mă rog, într-o cabină de transmisie radio. Chiar, oare cum sînt construite? Au pur și simplu straturi izolante sau există și materiale speciale? În fine, asta aș putea google-ui, dar oricum nu despre asta vreau să scriu aici.

În fiecare capăt al balconului am o mulțime de plante. Plante de grădină. Sînt udate conștiincios, zilnic, și au crescut destul de mult, atît de mult încît s-au format două mici jungluțe. Și cumva, nu știu cum naiba, aici, sus, a ajuns un greier. Precizez că locuiesc la etajul nouă, într-un bloc comunist. Poate un greier sări pîn-aici? Sau să fi existat ouă în pămîntul pe care l-am cumpărat și l-am pus în ghivece? Mama spune că poate vecinul de deasupra l-a aruncat, doar așa, ”pour rigoler”. Toate astea ar putea fi adevărate. Nu mai trebuie să spun, cred, cît mă enervează cînd începe să ... cînte, deși zgomotul nu are de-a face deloc cu muzica. Cine naiba a spus că greierii cîntă? Cred că avea o imaginație bolnavă. Pe de altă parte, există și cîteva haiku-uri interesante, de exemplu:
A cricket
in a cornfield.
The Moon is listening.
Sau:
Summer night.
The crickets
are keeping the stars awake.

Sună bine în poezie sau cînd stau și citești într-un loc liniștit, dar în realitate senzația e cu totul alta, comparabilă poate cu o alarmă de mașină. Sunetul devine mai suportabil cînd țin geamul închis, termopanul mai absoarbe, dar cine poate ține geamul închis în serile fierbinți de vară? Evident, l-am căutat. Pe greiere, zic. L-am căutat. Nu știam cum arată un greiere. De fapt nu știu nici acum exact. Pe Net am găsit fotografii contradictorii, ba că-i negru, ba că există specii gri-verzui, care seamănă cu o specie de alien bălos. În cărțile de povești apare îmbrăcat în negru, în frac, așa că poate asta-i cea mai probabilă înfățișare, deși cu mutațiile genetice de care tot aud... Și-n fond e o specie de oraș. Și sper să nu piște. L-am căutat noaptea, dar nu l-am găsit. Ba mai mult, simțea prezența mea cînd aprindeam lumina și se oprea. Ziua am luat la rînd fiecare ramură, fiecare frunză dar tot nimic. S-o fi ascuns în pămînt? După cîtva timp, la celălalt capăt al balconului a apărut înc-un greier. Auzeam stereo. Mi-am zis, hai să iau un spray de gongi și să dau peste tot. Păi nu se mai putea. Respect eu artiștii, încurajez talentele muzicale, mai cumpăr CD-uri din cînd în cînd, dar somnul e somn, a doua zi merg la servici (cel puțin deocamdată, că oricum vreau să mă las). Dar asta nu va face rău plantelor? Și nu va ajunge mirosul în cameră? Mama mi-a spus (ea tot timpul găsește pe Net tot felul de prostii și mi le forwardează prioritar) că cică un greier la casa omului aduce noroc. A stat și ea seara aici și, deși are auzul mai slab ca al meu, a recunoscut că e destul de enervant. Și, oricum, nu mă consideram eu prea norocos. Așa că am luat un spray de gongi și am dat ici-colo, psst! psst!. Am crezut c-am scăpat de ei. Seara următoare însă întîi unul, apoi altul au reînceput concertul. Și nu păreau slăbiți, dar deloc! Am reluat căutările, am dat iarăși, a doua zi la fel, reîncepeau. Și tot așa. Oricum stau prost cu somnul, așa că ce conta dacă adormeam o oră-două mai tîrziu? După vreo săptămînă, cînd canicula a încetat să mai ”facă ravagii”, după cum se exprimă presa proastă din țară, am observat că zgomotul a încetat. Nu am văzut nici o insectă pe balcon. S-o fi aruncat de pe balcon, sau o fi murit de foame, plantele de apartament poate nu erau pe placul lui, cine știe? Pot spune că e mai bine. Dar nu perfect.

Există un zgomot de fond perpetuu noaptea, în special un țîrîit care pare că vine din toate micile zone verzi dimprejurul blocurilor. Și locuiesc într-un mare cartier, numai de blocuri. Și nu-s numai greieri. E parcă un organism care țîrîie, pulsează la unison. Ce s-au întîmplat cu nopțile liniștite, cînd se auzea doar cîte-o mașină, sau în depărtare un tren trecînd pe un viaduct? N-am locuit deloc la țară, doar îmi imaginez, sau mai citesc cărți, dar decît să aud toată noaptea astfel de țîrîituri, apăi mai bine-aș locui lîng-un metrou suspendat în Gotham. Sau mai bine caut pe google depre cum se izolează fonic un studio de înregistrare sau un post de transmisie al unui radio. Și încă ceva: în următoarele zile se anunță iarăși caniculă (”nu credeam c-o să mai vii!”).

Niciun comentariu: