Parisul în literatură

Mă reîntorc la un subiect care mă fascinează: Parisul în literatură, Parisul văzut de scriitori. Am mai scris despre asta aici. Am cules nu doar la întîmplare fragmente din cărți, ci am ales alți scriitori care-mi plac. Mi se pare extrem de greu de suprins în proză vibrația orașului, esența lui, cam ca în principiul incertitudinii a lui Heisenberg: observarea unui lucru îi schimbă proprietățile. Totuși, unii scriitori reușesc să redea într-un mod sugestiv, viața la Paris.

Mark Twain – The Innocents Abroad

Nu am găsit ediția românească a cărții (Ageamiii în străinătate), care-a apărut prin anii șaizeci și de atunci nu știu să fi fost reeditată. Am văzut-o odată la un anticariat online dar nu o aveau pe stoc. Mark Twain a fost la Paris prin o mie opt sute șaizeci și ceva și, după cum se vede mai jos, a fost impresionat de nivelul de civilizație și de forfota străzii.

Cap XII What excellent order they kept about that vast depot! There was no frantic crowding and jostling, no shouting and swearing, and no swaggering intrusion of services by rowdy hackmen. These latter gentry stood outside--stood quietly by their long line of vehicles and said

never a word. A kind of hackman general seemed to have the whole matter of transportation in his hands. He politely received the passengers and ushered them to the kind of conveyance they wanted, and told the driver where to deliver them. There was no "talking back," no dissatisfaction about overcharging, no grumbling about anything. In a little while we were speeding through the streets of Paris and delightfully recognizing certain names and places with which books had long ago made us familiar. It was like meeting an old friend when we read Rue de Rivoli on the street corner; we knew the genuine vast palace of the Louvre as well as we knew its picture; when we passed by the Column of July we needed no one to tell us what it was or to remind us that on its site once stood the grim Bastille, that grave of human hopes and happiness, that dismal prison house within whose dungeons so many young faces put on the wrinkles of age, so many proud spirits grew humble, so many brave hearts broke.

We secured rooms at the hotel, or rather, we had three beds put into one room, so that we might be together, and then we went out to a restaurant, just after lamplighting, and ate a comfortable, satisfactory, lingering dinner. It was a pleasure to eat where everything was so tidy, the food so well cooked, the waiters so polite, and the coming and departing company so moustached, so frisky, so affable, so fearfully and wonderfully Frenchy! All the surroundings were gay and enlivening. Two hundred people sat at little tables on the sidewalk, sipping wine and coffee; the streets were thronged with light vehicles and with joyous pleasure-seekers; there was music in the air, life and action all about us, and a conflagration of gaslight everywhere!

Cap XIII: I think we have lost but little time in Paris. We have gone to bed every night tired out. Of course we visited the renowned International Exposition. All the world did that. We went there on our third day in Paris--and we stayed there nearly two hours. That was our first and last visit. To tell the truth, we saw at a glance that one would have to spend weeks--yea, even months--in that monstrous establishment to get an intelligible idea of it. It was a wonderful show, but the moving masses of people of all nations we saw there were a still more wonderful show. I discovered that if I were to stay there a month, I should still find myself looking at the people instead of the inanimate objects on exhibition.

Cap XIV: Of course we drove in the Bois de Boulogne, that limitless park, with its forests, its lakes, its cascades, and its broad avenues. There were thousands upon thousands of vehicles abroad, and the scene was full of life and gaiety. There were very common hacks, with father and mother and all the children in them; conspicuous little open carriages with

celebrated ladies of questionable reputation in them; there were Dukes and Duchesses abroad, with gorgeous footmen perched behind, and equally gorgeous outriders perched on each of the six horses; there were blue and silver, and green and gold, and pink and black, and all sorts and

descriptions of stunning and startling liveries out, and I almost yearned to be a flunkey myself, for the sake of the fine clothes.

O. Henry - A Cosmopolite In A Cafe

OK, cu siguranță că O. Henry n-a fost niciodată la Paris, însă a trăit mult la New York, primul oraș modern, într-un mediu, cosmopolit, și a știut să descrie perfect viața, vibrația orașului, a localurilor, a locuitorilor (ca și I.L. Caragiale). Cînd l-am citit prima oară, nici nu mi-am dat seama că nu-i un scriitor contemporan.

At midnight the cafe was crowded. By some chance the little table at which I sat had escaped the eye of incomers, and two vacant chairs at it extended their arms with venal hospitality to the influx of patrons.

And then a cosmopolite sat in one of them, and I was glad, for I held a theory that since Adam no true citizen of the world has existed. We hear of them, and we see foreign labels on much luggage, but we find travellers instead of cosmopolites.

I invoke your consideration of the scene--the marble-topped tables, the range of leather-upholstered wall seats, the gay company, the ladies dressed in demi-state toilets, speaking in an exquisite visible chorus of taste, economy, opulence or art; the sedulous and largess-loving ~garcons~, the music wisely catering to all with its raids upon the composers; the ~melange~ of talk and laughter--and, if you will, the Wurzburger in the tall glass cones that bend to your lips as a ripe cherry sways on its branch to the beak of a robber jay. I was told by a sculptor from Mauch Chunk that the scene was truly Parisian.

Irving Stone – Bucuria vieții

O carte despre viața lui Van Gogh, un artist a cărui operă se împletește strîns cu propria-i viață, ca și Kerouac sau Marcel Proust. Nu-i scrisă ea cine știe ce grozav, dar pentru mine s-a dovedit a fi o lectură inspirațională.

Strada, înviorată de soarele dimineții, împrăștia miresmele Parisului care se deștepta. Cafenelele erau pline de oameni care-și beau cafeaua cu lapte, cu cornuri, în timp ce prăvăliile de zarzavaturi, carne sau brînză își ridicau obloanele, gata să-și primească mușterii. Era un cartier negustoresc, cu prăvălii mici înghesuite. Muncitorii circulau pe mijlocul străzii. Gospodinele alegeau cu mîna marfa întinsă pe tarabele din fața prăvăliillor și se tocmeau în gura mare cu precupeți.

Vincent respiră adînc.

- Parisul! După atîția ani, iată-mă, în sfîrșit aici!

- Da, Parisul, capitala Europei, mai ales pentru un artist!

Georges Perec – Un om care doarme

Anii șaizeci, una din erele mele preferate. Poate nu-i un fragment sugestiv despre Paris, dar, citindu-l, îmi imaginez mașinile vechi, prăvăliile, oamenii îmbrăcați după moda de atunci (ca-n filmele din acea vreme).

De la terasa unei cafenele, stînd cu o halbă de bere sau cu o cafea neagră în față, te uiți în stradă. Mașini, taxiuri, camionetel auobuze, motociclete, motorete trec în grupur compacte, despărțite de acalmii rare și scurteȘ reflexele semafoarelor care reglează circulația. Pe trotuare se scurge dublul flux continuu, dar mult mai fluid, al trecătorilor. Doi bărbați, ducînd în mînă aceleași serviete din piele artificială, trec unul pe lîngă celălalt cu un aer obosit; o mamă și o fiică, copii, femei în vîrstă încărcate de plase, un militar, un bărbat cu două valize grele și mulți alții încă, cu pachete, ziare, pipe, umbrele, căini, burți, pălării, cărucioare de copii, uniforme, unii propae alergînd, alții tîrîndu-și pașii, oprindu-se în fața vitrinelor salutîndu-se, despărțindu-se, depășindu-se, încrucișîndu-se, tineri și bătrîni fericiți și nefericiți. Grupuri neîncetat destrămate și alcătuite la loc se înghesuie în stațiile autobuzelor. Un om-sandviș împarte prospecte. O femeie face zadarnic gesturi largi cu brațul taxiurilor care trec. Sirena unei mașini de pompierei sau poliție se apropie de tine, răsunînd din ce în ce mai tare.

Mașini de depanare trec în trombă, chemate pentru cine știe ce urgențe. Nu știi nimic despre legile care îi fac să se adune pe oamenii aceștia care nu se cunosc, pe care nu îi cunoști, pe strada asta unde te afli pentru prima dată și unde nu ai ce face, decît să te uiți la mulțimea asta care vine și pleacă, se epede, se oprește: toate picioarele astea pe trotuare, toate roțile astea pe asfalt, ce fac ele? Unde merg? Cine le cheamă? Cine le cheamă înapoi? Ce forță sau ce mister le face să pună alternativ piciorul drept și apoi pe cel stîng pe trotuar, de altfel cu o coordonare care cu greu ar putea fi mai eficace? Mii de gesturi inutille se strîng în aceeași clipă în cîmpul izual prea îngust al privirii tale aproape neutre. Își întind în acelși timp mîinile drepte, strîngîndu-le ca și cum ar vrea să le zdrobească, emit cu gura mesaje aparent dotate cu înțeles, îți răsucesc în toate felurile obrajii, nasul, buzlem mîinile, punctîndu-și discursul cu mimici exprsive; ăți scot agerndele,se depășesc, se salută, se invecivează, se congratulează, se îmbrîncesc; merg fără să te vadă și totuși, te afli la cîțiva centimetri de ei, așezat la terasa unei cafenele, și nu încetezi să-i privești.

Paul Auster – The New York Trilogy

De Paul Auster am auzit prima oară într-o revistă Secolul 21 dedicată New York-ului, prin 2005, în care era publicat primul capitol din ”Brooklyn Follies” iar de atunci i-am citit toate cărțile, i-am văzut toate filmele (nu-s greu de găsit) am citit și văzut pe Net zeci de interviuri cu el. E considerat un american înzestrat cu o sensibilitate europeană, și poate că de asta are succes mai mare-n străinătate decît la el în țară. A petrecut trei ani și jumătate la Paris, în anii șaptezeci, experiență pe care a descris-o atît în cărțile sale memorialistice dar și sub forma distliată a literaturii, în multe din romanele sale. Ultima parte din Trilogia New York-ului pe petrece și la Paris.

Things felt oddly bigger to me in Paris. The sky was more present than in New York, its whims more fragile. I found myself drawn to it, and for the first day or two I watched it constantly—sitting in my hotel room and studying the clouds, waiting for something to happen. These were northern clouds, the dream clouds that are always changing, massing up into huge gray mountains, discharging brief showers, dissipating, gathering again, rolling across the sun, refracting the light in ways that always seem different. The Paris sky has its own laws, and they function independently of the city below. If the buildings appear solid, anchored in the earth, indestructible, the sky is vast and amorphous, subject to constant turmoil. For the first week, I felt as though I had been turned upside-down. This was an old world city, and it had nothing to do with New York — with its slow skies and chaotic streets, its bland clouds and aggressive buildings. I had been displaced, and it made me suddenly unsure of myself. I felt my grip loosening, and at least once an hour I had to remind myself why I was there.

Douglas Coupland – Shampoo Planet

Un scriitor pop, genul laid-back. Păcat că în românește nu i s-au tradus pînă acum decît patru cărți. Acțiunea romanelor sale se desfășoară în general într-o Americă a spațiilor deschise. Mi-am cumpărat cartea asta la Paris, luna asta, și am citit-o cu plăcere.

It was mid-July, and the boulevards of Paris were flush with both tourists and Parisians visibly wincing with antcipation for their August holidays, like a man who has to pee badly. The sun shone hot and tanning salonlike over the city's shortbread-yellow buildings, its Gypsies, its smug Euroyuppies, its exhaust fumes, and its decaying ambulance vibrators. Algerians and Arabs were everywhere, as were an inexhaustible supply o American and Canadian tourists in mix'-n'-match traveltime garb invariably tinged with some sort of function: Polo shirts the color of afterdinner mints featuring built-in passport holders; shoes telling the time; women in glossy helmet perms no doubt concealing mace sprayers; men in Kendoll haircuts concealing self-improvement cassettes to be listened to on walkmans while strolling through the Louvre.