Agitație de martie

Sînt adîncit pînă peste cap la servici într-un lucru pe care trebuie să-l predau peste cîteva luni dar nu sînt sigur că mă aflu pe calea cea bună, adică dacă va ieși bine, și nu văd deloc o altă soluție optimă iar imensitatea a ceea ce trebuie făcut mă sperie. Partenerii de dincolo cu care obișnuiam să colaborăm, avînd o viziune mai amplă asupra proiectului, nu mai vor să ne dea o mînă de ajutor, probabil c-au existat probleme, frecușuri competiționale în management, iar acum eu, cel care trebuie să muncească efectiv, mă aflu prins la mijloc, între Scilla și Caribda. Serviciul acesta mi-l iau cu mine acasă, nu e din acela pe care, după ce termini treaba, gata, îți vezi de treaba ta, de viața ta, ci se întinde ca o pată asupra psihicului, care se tot mărește afectîndu-mi timpul liber și viața în toate aspectele sale. Ce este mai grav însă și-n același timp inexplicabil, este că nici nu mă prea pot concentra, mai mult mă învîrt în jurul problemei și în jurul camerei, și asta de ceva vreme, pentru că iată c-am trecut deja de mijlocul lunii martie și nu pot spune c-aș fi avansat cu ceva semnificativ. Poate și din cauză că n-am încredere în mine însumi. Am încercat să mă uit la filme și seriale de acțiune, tot căutînd pe canalele de streaming, la Mandalorian de pildă, care iese cu bine din toate situațiile, ca un super-erou, și să citesc cărți de acțiune, Alistair MacLean de exemplu, mi-ar trebui poate un Colin Forbes sau Tom Clancy, dar acestea nu mai apar, nu mai sînt la modă, cum erau la noi în anii nouăzeci, cînd erau pline tarabele, cum făcea unul din foștii mei colegi de facultate, despre care-am scris în ianuarie, care s-a călăuzit toată viața de astfel de lecturi, și care uite c-a ajuns în State, dar eu aveam alte interese pe-atunci, iar acum trebuie să mi le procur de la anticariate online, pentru că-n altă parte nu se găsesc. Sau poate problema e lipsa răbdării, am un alt fost coleg care mi-a spus că el n-ar mai avea răbdare să facă ce fac eu, caz în care, nu știu, poate ar trebui să mă stimulez altcumva, să-mi stăpînesc mintea agitată, să citesc romane clasice, cu o acțiune lentă, statică, deși pe de altă parte mă gîndesc că asta poate-mi va tempera voința de a pleca anul acesta în concediu în țările mele dragi. De fapt nici astfel de planuri nu mi-am făcut, nu mi-am putut face timp pentru ele, poate și din cauza asta. Anul trecut am fost plecat doar o dată, și într-un loc în care de fapt am mai fost o dată, și pentru asta mi-am făcut o mulțime de pregătiri minuțioase, liste lungi cu lucruri de cumpărat, citit forumuri și ghiduri, urmărit travel blogs, mă întreb dacă se merită totuși în loc să stau pe-acasă, să mă odihnesc pur și simplu, cum făceam mai demult, deși nu la fel de fără folos, dar în ce sens, n-aș ști să spun. Nu sînt, conform poate unor aparențe, dintre aceia cărora le place doar să stea în casă, căutîndu-și inspirația doar în bibliotecă sau ascultînd muzică, eu am nevoie și să mai ies, să mă plimb, măcar prin oraș, așa cum fac sîmbetele, sau să călătoresc, deși am făcut-o atît de rar, dar de fiecare dată intens, și de unde m-am întors un alt fel de om, cu mintea proaspătă și deschisă spre o mulțime de perspective largi.