Regrete

Viața e scurtă. Dar mai grav e că avem regrete. Nu știu cum de unii oameni n-au regrete, cred că bravează doar sau sînt excesivi de egocentrici sau chiar psihopați dacă într-adevăr n-au. Așa că le am și eu pe ale mele. Parcă n-am început viața, parcă am tot amînat-o, neconsiderîndu-mă niciodată suficient de pregătit, consecință a sentimentelor de inferioritate induse de societate, școală și nu neapărat în ultimul rînd de job dar de fapt nu vreau să încerc să mă justific sau să caut explicații aici. Însă mă întreb destul de des în ultimul timp cum ar fi arătat viața mea dac-aș fi luat alte decizii la momentele potrivite. Dacă m-aș fi însurat cu fata pe care am iubit-o în facultate, în loc să tot aștept ceva, nu știu nici eu ce prea bine, dar care nu s-a materializat și dac-ar fi fost bine sau rău, uneori am viziuni cu ambele. Sau cu cea care am cunoscut-o mai apoi, care mai mult ca sigur s-ar fi terminat cu un divorț (de fapt ăsta nu e un regret, regret e c-am pierdut timpul prea mult cu ea). Sau dac-aș fi ales să merg în altă țară, deși nu-s deloc convins c-ar fi fost mai ok, nu văd de ce, decît poate că aș fi cunoscut oameni adevărați, fiindcă aici nu am cunoscut nici unul, sau să mă opresc din a mai veni la servici și să-mi văd de planurile personale, văzînd clar ce loc distructiv și toxic este, atît la nivel de job și de societate și alegînd în loc să-mi petrec mai tot timpul cu nasu-ntr-un monitor, prea stors cînd ajungeam acasă să mai fac ceva, fie și să citesc uneori. Sau să acord atenție mai mare oamenilor ok pe care i-am cunoscut în loc să-i ocolesc ca să evit conversații la care oricum nu sînt bun, oameni care au plecat și pe care n-o să-i mai văd niciodată fiindcă unii au ales să plece fie în alte țări fie au ajuns pe lumea de dincolo. Alegeam, preferam uneori să trăiesc în lumea mea, a cărților, a filmelor, de care sînt dependent, și a muzicii pe care parcă nimeni din jurul meu n-o mai ascultă azi, doar pe internet mai găsesc pasionați, altundeva. Și atunci încerc instinctiv să reînnod legătura cu trecutul, să tai filmul și să lipesc pelicula prezentului la un moment anterior, în perioada anilor nouăzeci și două mii și mă uit de exemplu la Friends și mă gîndesc că n-am avut niciodată astfel de prieteni sau cînd mă uit la un film cu oameni maturi din perioada aceea regret că n-am ajuns să duc și eu o astfel de viață, să mă îmbrac într-un sacou și să ies seara la un resturant cu soția și să discutăm de toate, nu ca și cu colegii mei infantili cu mentalitate de proletar, care behăie, îndobidociți de overtime și de știrile tabloidale. Sau cînd merg în străinătate și văd în orașele turistice, în stațiuni, cupluri romantice care stau seara la o masă cu pahare de vin în față sau familii cu copii și oameni normali psihic, nu nevropați ca aici, și se plimbă fericiți îmi zic ce viață frumoasă au unii, și ce mult aș fi vrut-o și eu și mă simt prost, foarte prost, mi se pune un nod în gît. Acum însă e prea tîrziu și nu știu ce se mai poate face, de fapt nu cred că se mai poate face ceva.