Ciudat lucru, viața. Ne zbatem pentru a putea avea cîteva momente în care credem că vom fi fericiți și pe care oricum nu le trăim niciodată așa cum am vrea, pînă la capăt.
Ieri m-am vaccinat cu prima doză. Mi-era teamă să nu pățesc ceva, să leșin de exemplu sau să-mi mișc brațul. Și nici nu-mi plac acele. În poze și la tv acul acela părea așa de lung, nu știu cum încăpea în antebraț. Cred că mulți au astfel de fobii și de asta nu prea vine lumea de fapt. Dar a fost bine. Nici nu prea am ce povesti. Abia după ce-am primit vaccinul, cînd m-am așezat pe scaun pentru cele 15 minute de stat sub observație, am început să conștientizez unde mă aflu. Iar apoi, drumul de întoarcere spre casă l-am făcut cît mai repede, și pentru că era o vreme prea răcoroasă pentru luna asta, dar și ca să nu m-apuce pe drum eventualele amețeli de care auzisem atîtea. Odată ajuns acasă, am simțit o ușurare pe de-o parte, era de-abia ora 16:30, iar pe de altă parte, alte griji au început să-și facă loc, odată așezat din nou la calculator, asta ca bonus pe lîngă cele legate de servici. De ce nu simt nimic? Nu trebuia deja să-mi stimuleze organismul să producă anticorpi? Oare mi-a făcut bine injecția? Dar sînt lucruri pe care nu ți le spune nimeni. De exemplu că efectele secundare apar mai tîrziu. Abia după vreo patru ore am simțit cum parcă se învîrte camera în jurul meu. Și mi-a fost și puțin frig, așa că am stat la orizontală, sub plapumă. Azi am fost amețit, dar nu știu dacă din cauza asta. Oricum, am insomnii. În ultimele săptămîni mă tot trezesc devreme, înainte de șase cred, nu mă uit la ceas, și nu mai apuc să adorm la loc. Mintea îmi tot fuge de la un subiect la altul, mereu și mereu. Nu reușește să stea deloc liniștită, să zăbovească pe un subiect. Treptat încep s-aud sunetele de afară, trilulile vrăbiilor, mașina care încarcă gunoiul. Nu știu cum s-ar traduce din franceză cuvîntul oisiveté, dar eu la asta mă gîndesc acuma. Aș vrea să pot fi mai reflexiv. Ceva nu e-n regulă, cred.
