Paul Theroux spunea că o călătorie e mai plăcută în retrospect, și eu sînt perfect de acord cu asta. Și în acest an, am suferit din cauza arșiței, a mersului îndelungat pe străzi, și în general am făcut aceleași greșeli ca și-n anii anteriori, tot în principal din cauză că am vrut să văd prea multe și astfel nu am avut timp de relaxare, de introspecție, deși astea vor urma de acum încolo, sper. Și adaptarea la străinătate, sentimentul că nu ești de-al locului, că oamenii aceștia au un bagaj cultural, istoric care mie-mi lipsește. Anul ăsta am avut în plus gîndurile astea despre oamenii proști cu care am de-a face la servici, sau situația generalizată a prostiei și inculturii de la noi din țară, care-mi veneau în minte involuntar și de care scăpam cu un efort de voință care nu-mi prisosea.
Como, Milano, Pavia, Torino și Stresa, acestea au fost locurile pe care le-am vizitat (în primele două am și dormit). Și sînt atîtea de văzut într-un timp atît de scurt (zece nopți)! Pe de o parte voiam să mă impregnez cu spiritul Lombardiei și Piedmontului, să absorb frumusețea clădirilor cu fațadele cu balcoane și storuri verzi sau maro, să imit modul relaxat de a fi al oamenilor, de dimineață, cînd intră în cafenelele mereu pline, de după-masă cînd intră natural în restaurante, de seară cînd savurează un aperol la o terasă cu mînecile suflecate. Și femeile lor pline de naturalețe! Apoi mai sînt muzeele, atent organizate, pinacotecile. Desigur, librăriile, atît cu cărți cît și cu cd-uri și dvd-uri, pe care le găsesc la fel de educative ca un muzeu. O, de-aș putea, mi-aș face o bibliotecă personală cu zece mii de volume! Cel puțin! Și vreo mie de cd-uri!
Întotdeauna, oriunde am fost în vacanțe, mi-am zis că am stat prea puțin. O zi în plus în fiecare loc ar fi fost perfect. Și nici măcar n-am făcut city-break-uri! Respect prea mult Italia ca să fac city-break-uri, pe care le găsesc frivole, odioase chiar aici, poate în alte țări ar merge, dar nu în Italia și nici în Franța! Deși mă întreb dacă voi termina cu perioada asta, infantilă aș zice, în care tot vreau să văd cît mai multe și în loc de asta să mă focalizez pe o locație, sau și pe zona rurală de exemplu. Poate mă gîndesc că viața e scurtă și timpul atît de scurt. A te maturiza înseamnă a renunța speranța că poți face orice. Pe de altă parte totul e în mintea omului și în felul său de a fi, de a vedea lumea. Dacă nu ai răbdare, atunci ce folos? Nu te împiedică nimeni să călătorești cîte puțin în fiecare oraș, cu condiția să păstrezi un traseu, să rămîi de exemplu în limitele unei regiuni pe care vrei s-o explorezi. În cazul de față, poate regiunile au fost prea mari ca să fie cuprinse și înțelese într-o vacanță.
Uneori cauți să-ți pui ordine în gînduri și nu ai unde. Te așezi pe o bancă și la un moment dat în fața ta se pun niște sportivi care fac stretching minute bune și nu par să mai termine. Te ridici, cauți o altă bancă, o găsești cu puțin noroc, te așezi și după un timp vine o familie, un clan de indieni sau pakistanezi care începe să vorbească tare, strident. Mergi mai încolo, pe malul lacului mai alegi o bancă și în spate un tată îi suflă bebelușului său în burtă, o dată, de două ori, de zece ori, deja devine prea dureros. Nu alegi să stai lîngă fata frumoasă și calmă care citește serenă o carte, ca să n-o deranjezi tu. Șamd. Asta mi s-a întîmplat în prima seară la Como. Am găsit liniștea necesară meditației abia a doua zi, fiind pe lac, în vaporaș, pe drumul de întoarcere de le Menaggio, ultimul orășel în care m-am oprit, cînd nu era aglomerat și nu m-am așezat pe platforma de deasupra fiindcă mi-am zis că stătusem destul la soare pe ziua aceea, ci la una din mesele dinăuntru, uitîndu-mă pe geam la casele de pe malul lacului, scăldate în lumina apusului, la oamenii simpli și de toate vîrstele care se bucurau de viață. Acolo am reușit în sfîrșit să-mi duc gîndurile la capăt, după ce-am fost bombardat toată ziua cu imagini paradisiace din Varenna și Bellagio, poate și sub influența lor, cine știe.
