Încet, din nou la sediu

Începînd de luna trecută am început să vin de două ori pe săptămînă la servici. Nu mai avem alocate aceleași mese la care lucram înainte, și nici nu mai sînt prevăzute toate cu două monitoare, pentru că unii colegi și le-au luat acasă de acum doi ani și nu le-au mai adus înapoi, nu încă, unele n-au nici cabluri de docker, așa că mă scol de dimineață mai devreme ca de-obicei, la șapte și zece ca să-mi ocup un loc potrivit. Orarul îmi cam dă peste cap bioritmul, obosesc repede, transpir, mai ales că trebuie să merg pe jos, cu rucsacul în spate, care conține laptop-ul, încărcătorul, plus tastatura. Uneori îmi mai iau cu mine și o apă plată, fiindcă cea de la sediu miroase a clor. Cafeaua la unele dozatoare e gratis, la altele costă doi lei. Gradul de ocupare înăuntru e cam la jumătate dar, fiind gălăgie, desigur, fiindcă mulți angajați își petrec ziua de lucru fie discutînd pe Teams fie socializînd, locul pare plin. Periodic lumea iese afară să fumeze, numărul de fumători este mare, indiferent de vîrstă. În pauză nu am multe opțiuni, multe restaurante de apropiere s-au închis, mai trag o fugă la Mega să-mi iau o mini baghetă, dacă am noroc, sau un sandvici din acela triunghiular învelit în plastic, cu prea multă maioneză pentru gustul meu. La așa-zisa cantină de lîngă, mîncarea s-a scumpit mult, și e cam la fel de rea, cartofi sleiți, carne cu zgîrciuri, supă cu vegeta, foarte sărată. M-aș duce mai încolo puțin, peste Bega, dar nu am cu cine, pentru că dintre cei vechi nu prea vine nimeni la sediu sau efectiv nu mănîncă nimic la prînz, fiind ocupați, iar dintre cei noi angajați, foarte tineri, toți comandă prin Tazz meniuri fast food, în general burgeri sau aripioare picante, McDonalds sau Kfc, pe care prefer să le ocolesc. Și proiectul la care lucrez - nu știu ce viitor are aici. Mulți colegi au plecat din firmă, pe salarii mult mai mari, deși mi se pare riscant, s-au angajat doar pe perioada proiectului și atît, iar noi nu reușim să angajăm atît de mulți pe cît avem nevoie, așa că poate se mută dincolo, la un alt site, ceea ce ar fi păcat pentru că eu pentru acesta m-am transferat aici, nu mi-ar plăcea să mă întorc la ce făceam înainte. Eu sper să rămînă așa cum e. Nu-mi plac schimbările. Am ales să vin la servici, puteam să n-o fac, puteam foarte bine să continui în telemuncă pînă-n toamnă, dar am zis să mă re-obișnuiesc cu oamenii, și să mai văd orașul, care nu arată bine deloc. Frumusețea unui oraș înseamnă în primul rînd frumusețea locuitorilor lor, iar Timișoara stă foarte prost la capitolul ăsta. Pe străzi, în centru, dar și în cartiere, este plin de cerșetori, dar nu din aceia care stau jos și cer, ci din aceia ambulanți, care merg pe stradă și întreabă pe unii și pe alții, în stînga-dreapta, unii destul de agresivi, te și înjură pe la spate dacă nu le răspunzi. Un fenomen de care primarul și alții care ar trebui să se ocupe de managementul orașului n-au habar, ei trăiesc în sferele lor înalte, vorbesc despre absorbția fondurilor europene, și au pierdut contactul cu strada. De scîrbă, prefer să iau autobuzul, acum două  săptămîni mi-am făcut abonament pe toate mijloacele de transport în comun, și acesta s-a scumpit cu o treime față de cît era la începutul pandemiei, deși acestea miros ca naiba, și de la dezinfectant și de la papornițe. Și-s destul de aglomerate pentru că au luat autobuzele articulate și le-au pus pe linia tramvaiului patru, al cărui traseu, cu tot cu bulevardul Cetății, se află tot în refacere de vreo trei ani și lucrările parcă stagnează. Deci nici un progres.