Coronavirusache

După ce încă de prin toamnă am tot răsfoit ghiduri de călătorie, în ultimele zile am văzut cum planurile mele vacanță de anul acesta s-au tot diminuat treptat pînă într-atît încît practic trebuie să admit că le-am anulat și asta doar din cauza așa numitului nou coronavirus Covid-19. De vreo săptămînă încoace parcă nu-mi vine să cred ce citesc în presă și ce văd la televizor. Nu înțeleg cum s-a putut întîmpla așa ceva, efectiv. Chiar a apărut la o piață de animale din China? Și cum a călătorit așa de repede peste tot în lume? Bine, știm cu toții de la școală fenomenul, dar să realizezi cum se întîmplă în realitate, pe plan global, mi se pare incredibil. Doar dacă nu este așa cum spun conspiraționiștii, că era nevoie de o nouă criză fiindcă economia mondială se supraîncălzea? Ori este un semnal pe care planeta ni-l transmite, să nu-i mai consumăm din resurse? Și tot cam la fel de fascinantă și totuși incredibilă în același timp, e și reacția oamenilor, panica, infodemia - cuvînt de care acum am auzit prima oară. Jurnalul de știri de la France 2 și de ieri și cel de astă seară aproape numai de asta a relatat. La fel Telegiornale de la Rai 1. Se publică hărți, grafice, tabele, ca niște clasamente cu numărul de cazuri pe fiecare țară, ca la un campionat mondial, cîți dintre ei au decedat, groaznic. Macron a declarat chiar astăzi că trebuie să ne pregătim fiindcă va urma o epidemie, și omul acesta nu vorbește aiurea. Toți indicii bursieri plonjează. Oamenii își umplu coșurile în supermarket-uri. Cîteva orășele din Italia, țara cea mai afectată din Europa, au intrat total în carantină de cîteva zile, în Piața Domului din Milano am văzut turiști asiatici care-și fac selfi-uri cu masca pe față - cei care-au mai găsit măști, fiindcă multe farmacii nu mai au în stoc, în Veneția Piața San Marco e aproape pustie - măcar ăsta e un avantaj. În Italia s-au închis unele instituții - angajații abia asta așteptau cred, o ocazie de a face o pauză, de nu mai veni la lucru. Și cînd te gîndești că din Timișoara pleacă și vin zilnic cîteva curse low-cost directe spre peninsulă. Pasagerii de pe vasele acelea de croazieră au trăit un coșmar, ca și turiștii din Tenerife care s-au trezit cu hotelul în care stăteau carantinat și încercuit de forțele de ordine. De fapt în general de asta m-am decis să nu mai plec anul ăsta, mă tem să nu mă găsesc în carantină în concediu sau la sosire, cum sînt turiștii români care vin din zonele așa zis roșii din Lombardia și Veneto. Oh, și ce planuri mărețe aveam pentru anul acesta! Am tras tare, mi-am lăsat mai multe zile de concediu, ca să pot pleca de două ori: primăvara vreo săptămînă și jumate și vara vreo două și jumătate. Praful s-a ales de ele. Iar acum zic doar: bine că sîntem sănătoși. De fapt poate de acum oamenii vor sta din ce în ce mai mult în casă - oricum ieșeau din ce în ce mai puțin prin oraș - vor freca tabletele și smartfoanele, care le vor înlocui viața, petrecînd tot mai mult timp online, se vor înstrăina, ca într-o distopie, acesta e viitorul? Dar de ce spun la persoana a treia? E vorba de noi toți. Și pe de altă parte, dacă vom ieși cu bine din asta, lucru pe care-l sperăm cu toții, poate că asta ne va apropia într-un fel, ne vom diminua măcar puțin egoul, ne vom conștientiza fragilitatea, ca atunci cînd am văzut prima dată fotografia cu Pămîntul din spațiu. Acum ne uităm deocamdată la fotografia cu particula aceea microscopică cu pompoane, coronavirusul care a speriat lumea și sperăm să nu ajungă și la noi și acest coșmar să se termine odată, cît mai repede, deși unii spun că ne aflăm abia la început.