Stocare electronică

Cîți gigabiți îi revin oare la ora actuală, în medie, unui om? Îți poți face conturi gratuite în care poți să stochezi un număr imens de giga, un număr care este mereu în creștere. Unele site-uri chiar îți oferă o capacitate nelimitată de stocare, ceea ce cu greu îmi pot imagina, în schimbul unei sume de bani destul de acceptabile, chiar și pentru est europeni. Îți poți upload-a toate pozele tale, absolut toate, și de asemenea toate filmele pe care le-ai făcut. Și asta nu doar într-un singur loc. Numai să ai puțintică răbdare. Ai acces cam la toate cărțile de care ai nevoie, la toată muzica lumii ăsteia mari, la zeci de mii de filme, în viitor și la sute de mii. Doar sîntem la început. În curînd la aproape toate care s-au făcut de-a lungul timpului. Fiecare om are cel puțin o căsuță de mail. Există peste cinci sute de milioane de conturi pe facebook, un monstru care continuă să fie hrănit, în burta căruia oamenii se simt ca acasă, sau ca o extensie a casei, așa cum pentru francezi cafeneaua este o extensie a propriului apartament. Videoclipuri pe youtube și site-uri asemănătoare, fotografii din toate colțurile globului, toate tîmpeniile lumii, ca un imens coș de gunoi. Pe de altă parte găsești online toate edițiile ziarelor și revistelor, atît din trecut cît și din prezent, ca un muzeu aflat permanent la dispoziție, reportaje video, emisiuni radio, forumuri, bloguri. Totuși cam prea fără un oarecare discernămînt. Cum se vor tria valorile? Poate tot cam ca și pîn-acum. Adică prost.

Dar unde sînt stocate toate aceste date? A, e clar că e cam secret, deși știm că există atîtea servere, Internet Exchange Point-uri, backbone-uri. Și date de backup ... Bine, acuma, teoretic, eu lucrînd ... firma la care lucrez, îmi pot face o oarecare imagine globală. Poate și de asta nu am încredere și văd slăbiciuni peste tot. Însă sistemul totuși funcționează. Deși pare atît de fragil! Și continuă să crească, există nevoi de stocare din ce-n ce mai mari, filme full HD, fisiere de muzică necomprimate, flac, aparatele foto au din ce-n ce mai mulți gigapixeli, fiecare cuvînt tipărit pe net e dublat și electronic și stocat undeva, în lume.

Practic te poți muta în întregime pe Internet. Dar asta nu-i o formă de dematerializare? Pentru că, practic, de ce ai neapărată nevoie în lumea reală? De pașaport și de un card. În rest, te poți detașa de orice alt obiect. Poți renunța la orice alt obiect (la dvd-uri, la hîrtie). Dacă te cerți cu prietena și pleci, nu mai trebuie să-ți cari toate cărțile și filmele cu tine și nu riști să-ți fie aruncate pe geam la mînie. Le vei avea pe toate pe Net, stocate pe cîteva servere, de unde ți le poți descărca oricînd și le poți urmări pe un PC sau player. Poate că ăsta va fi viitorul. Dar, nu știu, parcă lipsește ceva. E altceva cînd ții în mînă o carte – eu nu pot citi de pe calculator literatură de exemplu, nu-mi place că-mi încord ochii, dar e drept că n-am încercat cu un reader special. Și e altceva cînd ții în mînă un album cu muzică, răsfoindu-i paginile lucioase, privindu-i coperta. Ai mai mult respect parcă de acel produs, decît dacă faci rost de-un mp3, și-l asculți la grămadă cu altele. Și mai e și șic, de bon ton. La fel și comunicarea online, e altceva cînd stai într-un local și discuți cu cineva și vă dați mîna. Mă gîndesc că în viitor poate ne vom izola cu toții, poate procesul acesta de izolare a început și chiar destui de mulți tindem și vom prefera să comunicăm astfel. Fiecare om – o insulă. Și ce s-ar întîmpla însă dacă încep să se piardă date? Sau să cadă servere. Viruși. Să ajungi să nu mai ai încredere în nimic electronic. Unde ne-am întoarce? Poate în trecut, ca-n "Ubik". În orice caz, mi-ar părea rău să nu mai văd oameni citind ziarul la o terasă, de exemplu, sau cărți, deși de acestea din urmă sînt sigur că nu vor dispărea în format hîrtie. Așa cum omul care are două ceasuri și nu niciodată sigur cît e ora, așa și cel care browsuiește zeci și sute de ziare și agregatoare de știri pe zi nu e niciodată informat. Iar calitatea ziarelor și revistelor, cel puțin în Ro, e din ce-n ce mai scăzută. Iar pe Net poate scrie oricine, iar jurnaliștii de valoare sînt, și din cauza asta, plătiți prost, asta dacă-și găsesc de lucru. Ce mă-nervează cînd îi aud pe unii vorbind despre faptul că, citind doar de pe calculator, ești eco, salvezi pădurea! Omul prost e totuși inventiv cînd își caută scuze ca să nu facă un lucru, iar asta a ajuns acum scuza numărul unu ca să nu citească. Ce tîmpenie! Păi preferă să consume curent atunci, c-o fi mai ieftin, sau să-și ia mai multe gadget-uri și reader-e, care conțin atîtea metale rare și plastic altele. Sau să nu mai folosească șervețele și batiste! Să hrănescă trusturi miliardare (Apple-ul și Amazon-ul au și-așa destule păcate) în loc să sprijine editorii sau să cultive spațiul public al librăriilor. Astfel de oameni nu citesc cărți, pentru că nu se pot concentra în primul rînd, așa că ... ce să mai zici. Însă chiar dacă nu pot fi civilizați, trebuie măcar împiedicați însă să ajungă majoritari. Dar nu sînt eu genul care ține discursuri, sau care se implică social. Totuși mi-e teamă de "invaziile barbare", de Fahrenheit 451, de fapul că nu se prea cumpără sau citesc cărți, că nu se mai citesc analize în presă, că nu se mai interpretează simboluri.

Dezamăgirile și enervările mele de la Cupa Mondială

Urmăresc la televizor Campionatul Mondial de Fotbal de cînd eram mic, mai exact de la cel din Mexico 86, cu o singură pauză, cel din 2002, cînd eram plecat din țară și am văzut doar cîteva meciuri, pe cele ale Franței, și acelea în sala de proiecție a companiei. Cumva, nu știu exact de ce, Cupa Mondială din acest an nu mi s-a părut atît spectaculoasă pe cît mă așteptam. Și am avut și alte dezamăgiri.

1. În primul rînd că mediatizarea mi s-a părut scăzută, față de edițiile precedente. Poate că asta e doar părerea mea. Poate că din cauza situației politice și economice interne, dar ce, parcă nu e tot la fel pe aici de cel puțin trezeci de ani? Nu cred că doar din cauză că românii nu s-au calificat. În fond, eu țin cu Franța, chiar atunci cînd joacă împotriva românașilor. Dar Franța ... e-hei, a făcut tîmpenii la acest CM. Dar despre asta mai încolo. Mi s-a părut că, deși considerat cel mai mare eveniment sportiv la nivel planetar, emisiunile și articolele dedicate din presă au fost cam puține. Am reînceput să mă uit la tembelizor. Mai demult existau emisiuni care țineau pînă hăt după miezul nopții, procesul mondialelor parcă-i zicea și altele. Acum, nici una dintre ele nu trecea de ora 12. Și comentariile erau proaste (sau m-am mai maturizat eu?) Ca și cele din timpul meciurilor. Păcat că nu prind gsp-ul, poate acolo era mai fain de văzut. Eurosport-ul făcea cîteva emisiuni cu multe imagini, dar cam puerile în conținut, dar ei cel puțin aveau bani să invite personalități, actuale și foste celebre, dar care din păcate nu se prea știau exprima. Site-urile de sport sînt blocate la servici. Luam ziarele dimineața de la chioșc, Gazeta, că acolo știu că-s unii care scriu mai fain. Ce țară groaznică, Africa de Sud! Apropo, am citit primele ediții tipărite 3D, dar, hm, nu știu, nu prea văd bine cu acei ochelari. La TV s-a transmis pentru prima dată 16:9 dar, parcă imaginea era tot alungită în sus, ușor de tot (sau e o părere?). În zona unde stau, lîngă o piață, a mai apărut o terasă, da una din aia, cu loseri, mulți între două vîrste, care beau bere și se uitau la o plasmă de pe niște scaune de plastic cu spătar. Mi se pare deprimant.

2. Vuvuzelele. Un zumzăit continuu, ca un roi de albine. Extraordinar ce zgomot pot face chestiile alea! Și la televizor era enervant, chiar ... adormitor uneori iar pe teren jucătorii nu se puteau auzi. Unii spectatori au venit săracii cu niște căști mari, antifoni cred. Cîntecele galeriilor nu se mai auzeau. Și nu cred că nu s-au putut interzice. Dar blatter ăsta, șeful Fifa, fiind un mare pupincurist al oficialilor, în numele unei toleranțe prost interpretate, n-a acționat și a cam stricat spectacolul.

3. Mingea oficială, numită Jabulani. O minge de supermarket, care nu prindea efect (efectul mingi este atunci cînd mingea ajunge din punctul A în punctul B nu în linie dreaptă, ci urmînd o parabolă). Și trăgeau fotbaliștii ca vai de capul lor, la zeci de metri de poartă! Pfuai!

4. Temperaturile scăzute. Jucătorii stăteau pe banca de rezerve acoperiți cu o plapumă lungă. În tribune, lumea avea fulare. Frig. Și ce cald era aici în țară! Am avut caniculă în iunie!

5. Numărul mic de goluri marcate, 145 cu o medie de doar 2,29. Atunci de ce s-a mai introdus trei puncte per meci la victorie acum cîțiva ani, nu ca să stimuleze meciul? Cred că Brazilia trebuie să se reîntoarcă la fotbalul-spectacol.

6. Superstițiile. Groaznic. Caracatița Paul care cică a prezis toate cîștigătoarele. Tricoul albastru a antrenorului Germaniei, care nu i-a purtat noroc în semifinală (i-ar fi stat chiar mai bine în cămașa albă). Cele unșpe superstiții ale lui Maradona (poartă în în mînă o cruciuliță cu lanț, cîntă în autocar mereu același cîntec, se plimbă la mijlocul terenului înainte de fiecare partidă, își pune jucătorii să intre la vestiar într-o anumită ordine și altele). Penibil.

7. Lipsa jucătorilor geniali, cu excepția lui Forlan și Messi (excepții care întăreasc regula). În rest – toate numerele 10 au fost dezamăgiri. De fapt au dominat jucătorii cerebrali, în detrimentul individualităților iar echipa cîștigătoare, Spania, a făcut un joc extrem de colectiv, cu țesături de pase. Mi-au lipsit zvîcnirile de geniu.

8. Fair-play-ul. De asta, după grupe, nici nu am ținut cu nicio echipă în mod special. Inițial am ținut cu Brazilia, și visam cred cu toții la o finală în care să întîlnească Argentina, dar n-a fost așa. Și ambele au jucat urît din acest punct de vedere. Și despre echipele care au ajuns în finale, pot spune că au jucători urîți - faulturi, scuipături, etc. Oamenii s-au înrăit.

9. Anglia și Italia. Echipe obosite. Nasol să vezi așa ceva. Mă face să mă gîndesc la mine. De fapt Anglia e întotdeauna obosită la mondiale (englezii joacă fără pauză de iarnă în camionat, cupe, ligi) dar mă așteptam mai mult de la globe-trotter-ul Capello, antrenorul lor multimilionar care a antrenat atîtea echipe mari. Ca și de la maestrul Lippi, venit după o pauză, un antrenor care nu a antrenat în afara Italiei, dar care a avut, nu demult, performanțe maxime.

10. Naționala Franței, pe care mulți au urît-o din cauză că s-a calificat abia după un meci de baraj cu Irlanda cu un gol marcat dintr-o pasă cu mîna de către Henry. Dar eu unul consider că Franța chiar merita să se califice, iar faptul că în grupe pe primul loc a fost Serbia a fost un accident (practic Serbia s-a dovedit o echipă slabă, ca de obicei, dar care din păcate a prins un vîrf de formă la finele calificărilor și cam atît). Franța era clar mai bună, dar aici toți erau împotriva ei. Iar Domenech era acuzat de mulți, ziariști și oameni de fotbal, în principal că nu are stabilită o tactică clară. Dar și fostul antrenor, care a cîștigat CM din 98, Jacquet a fost atacat încontinuu, atît de dur încît, după ce a învins Brazilia în finală, întrebat fiind dacă-i iartă pe ziariști, a răspuns răspicat: "Jamais!". Țin minte și acum asta. Plus că și acum 4 ani, cu același antrenor (e drept, și cu un Zidane în echipă) a ajuns în finală, unde a pierdut la penalty-uri. Acum, un jucător de culoare l-a jignit pe Domenech, da cică urît de tot, apoi lucrul acesta a răsuflat în presă de la un preparator fizic, apoi șeful FFF (Federației Franceze de Fotbal) l-a eliminat de jucător, după care jucătorii n-au mai vrut să participe la antrenament, ba mai mult, l-au pus pe Domenech să citească o declarație în fața autocarului, și ce să facă omul, a citit-o frumos, apoi echipa e pierdut în următorul meci cu țara gazdă, și astfel Franța a plecat acasă. Cică asta-i a "doua revoluție franceză"! Haha! Bon, acuma fiind stat super-civilizat, au fost audieri cerute de parlament, Henry a cerut o audiență specială la Sarkozy. Sper ca noul antrenor, Blanc, să facă ordine la echipă, și mi-ar plăcea să nu mai cheme mercenari, ci să vedem, de ce nu?, și patrioți, și să se califice, chiar în dauna românașilor. Vive la France!

(Doamne, ce dor mi-e de Franța! Trebuie să ajung acolo anul ăsta, prin orice mjloace!)