duminică, 26 iunie 2022

Triplă alienare

Pe de o parte cultura populară în care am trăit, de exemplu muzica de la MTv pe care-o ascultam în anii nouăzeci, post la care mă uitam destul de mult deși îmi cam dădeam seama că nu era grozav, dar doar asta era ceea ce aveam pe atunci și ceea ce mai găseam gratis și mă uitam la clipuri pe care le consider și azi capodopere, și radioul, dar doar seara, fiindcă ziua era mereu întrerupt de știri, și casetele audio pe care le procuram cu greu dar pe care chiar le ascultam de la început la sfîrșit. Apoi filmele de atunci în care mai găseai și oameni adulți, bărbați îmbrăcați la sacou și femei în rochii, nu doar tricouri și pantofi sport, (l-am văzut pe Liiceanu, luna asta, destul de nervos,  ca toți conaționalii săi de altfel, la BookFest, în tricou). Serialele, la fel de proaste dar care mai aveau și ceva relații între bărbați și femei, nu ca acum în care contează doar acțiunea cool (acest cuvînt există în Dex). Apoi citeam revistele cumpărate de Mama, care se vindeau și la noi, apărute cu cîteva luni în urmă dar nu conta deloc. Și mai erau și benzile desenate franțuzești apărute cu un deceniu în urmă, deși nici asta nu conta. O cultură care acum pare că a dispărut și a fost înlocuită cu ceva nou și aseptic. Divertisment facil și direct. Totul este acum imagine și imaterial. Muzica e doar zgomot de fond. Iar cărțile se citesc din ce în ce mai rar.

Pe de altă parte este cultura mare, literatura pe care acum îmi pare că doar puțini oameni o mai citesc, sau cel puțin așa văd la cei cu care mă înconjor, pentru că din păcate doar cu cei extrem de tineri am de a face, asta e meseria, cei de vîrsta mea au plecat altundeva, sau nu-i mai văd eu, deși nici ei nu erau prea citiți. Deși totuși văd că se mai vînd cărți, doar apar atîtea titluri, încît nu știu de fapt ce să mai cred. Multe titluri noi, ce se citesc ușor (unii consideră că ușurința citirii este o dovadă a calității), și în general de non-ficțiune și mai ales de self-help, adică non-cultură. Destul de greu găsești clasici. Poate cititul vine cu vîrsta și cu mediul chiar și la oamenii proști. Am avut colegi atît de idioți, grobieni, dar care la contactul cu o cultură superioară, trăind ani și ani buni într-o țară din Occident, mai mult de un deceniu, au început să citească și cărți, ceea ce nici n-aș fi sperat de la ei. Mai rar, nu la toți, dar se întîmplă. Eu însă am citit încontinuu, și continui s-o fac și mă gîndesc că poate dacă aș fi mers în Occident, cine știe, m-aș fi alienat poate și mai mult. Așa măcar mi-a rămas timp mai mult pentru citit.

Apoi mai e orașul, care s-a schimbat și el. Zona Unirii a devenit plină de localuri și de terase, o mîncătorie în aer liber, după moda occidentală dar cu iz românesc (cerșetori, hăhăieli, mutre de șacali),  iar comercianții en detail au cam dispărut de acolo. Cine-și mai amintește librăriile din Libertății și din Unirii, Humanitas, Noi, de la Bastion, care apoi s-a mutat și în cele din urmă a dispărut, sau chiar librăria All, din Bazar? Apoi Zona Universității de Vest, unde s-au mai construit atîtea clădiri că n-a prea rămas nici un loc liber pe care să-ți odihnești privirea. Zone industriale în care clădirile s-au demolat și în care s-au construit blocuri sau centre comerciale. Iar zona de la Mall, cu acele parelelipipede înalte de oțel și sticlă, ca un fel de La Défense, care atrage localnicii ca un magnet, care astfel merg din ce în ce mai rar prin zonele centrale, din păcate. Lumea s-a schimbat, și nu pot spune că în bine.