La începutul acestei luni am fost la tîrgul de carte BookFest. Am mers acolo de două ori, prima dată într-o dimineață însorită de vineri, în care mi-am luat liber ca să mă ocup de vreo două lucruri, și apoi m-am dus și-n ziua următoare, într-o după-amiază la fel de ploioasă precum cea de anul trecut. Și tot ca și anul trecut, Humanitas și-a adus o parte a artileriei grele. De data asta însuși Liiceanu și Patapievici, două repere ale culturii naționale, care, pe de o parte, aș dori să iasă din conul de umbră pe care îmi pare că și l-au auto-impus, și să-i văd mai des în spațiul public, fiindcă acum au unde, anul trecut, în luna decembrie a re-apărut Tvr Cultural, iar pe de altă parte aș dori să-i văd mai puțin polarizați politic, deși asta ar fi mai greu, deoarece în prezent se întîmplă lucruri chiar mai grave decît în anii nouăzeci, cînd cei doi erau pe val, fiindcă acum siguranța națională e în pericol din cauza extremismului și a războiului de lîngă noi. Liiceanu, la aproape optzeci de ani, pe care nu-i dai atunci cînd îl vezi ținînd un discurs, a vorbit într-un îndelung și despre asta, în prezentarea făcută cărților aniversare ale lui Monica Lovinescu și Virgil Ierunca, despre suferința poporului rus de-a lungul secolelor care, spunea el "parcă s-a transformat parcă în altă specie". Mai povestea despre cum se luptă cu birocrația să comisioneze statui ale celor doi. Iar Patapievici, îmbrăcat în acea jachetă de toamnă-iarnă ca de fiecare dată cînd îl mai văd la tv, și-a prezentat cartea sa autobiografică, despre îmbătrînire, despre dezamăgirile contemporane, ca de ex. sistemul educațional Bologna, multiculturalismul, sau titulatura de părinte 1 și părinte 2 și a atins tangențial problema imigrației. De ce neapărat dreapta însă, nu înțeleg, în vremuri în care diferența dintre dreapta și stînga s-a mai estompat, iar în State republicanii e clar că nu sînt prea întregi la minte. Nu știu cu ce se ocupă, jurnalist nu este, cărți nu prea mai scrie, n-a mai scris de opt ani, poate trăiește doar din conferințe, dar mi-ar plăcea să scrie mai mult, să se pună serios pe scris, să dea măcar un exemplu, pentru că dacă el nu scrie, atunci ce să mai zici de deșertul cultural în care trăim?
Tatiana Niculescu (pînă acum nu știam cine este) mi s-a părut o femeie foarte inteligentă, cu o fire analitică, distantă, rece chiar, și îmbrăcată așa cum trebuie să fie o scriitoare. Radu Paraschivescu este jovial, ca de fiecare dată, foarte în largul său, extrovertit, bonom, gureș, cum un vocabular bogat, baroc, și deosebit de energic, nu înțeleg cum poate să facă atîtea lucruri în viață, îmi pare un superman, traduce pe bandă rulantă (JK Rowling, Jonathan Coe, Julian Barnes) și mai și scrie o mulțime de cărți și e senior editor și are și o emisiune la radio, mă duce cu gîndul la Buster Friendly/Matahala Prietenoasă din capodopera dickiană. Nu cred ca mai era nevoie să-l aducă pe scenă, alături de el, pe Robert Șerban, acesta din urmă clar în plină criză a vîrstei mijlocii, în costum cu pantofi roșu cu negru și ciorapi roșii. Nu-mi plac distracțiile, așa că nici n-am stat pînă la capăt să-i ascult. Și în plus am mari reticențe cînd e vorba de cărți inspirate din evenimente recente, chiar dacă sînt de ficțiune. Și nu consider că poți scrie un roman bun cu o acțiune care se petrece într-un loc în care-ai fost doar cîteva săptămîni, în concediu chiar. Sau se poate, totuși? De fapt, cine sînt eu să comentez, doar pe baza a ceea ce am citit?
Pe lîngă întîlnirea cu scriitori, ceea ce e interesant la un tîrg este că descoperi cărți despre subiecte de care nu prea auzi sau edituri pe care nu le prea vezi în librăriile din orașul tău, cum e de ex. Ratio & Revelatio - cunoscută în ultimul timp prin publicarea unei serii de cărți ale lui Wilhelm Dancă. Sau Editura Mega (care nici nu știam că există) la care am văzut două cărți interesante, Timișoara Carolină (care se anunță interesantă, n-am apucat s-o citesc încă) precum și o nouă traducere din italiană a cărții lui Francesco Griselini: Descoperirea Banatului Timișoarei. Bine, dacă ești genul de om branșat, care citește reviste, poate c-ai fi aflat de ele, dar dacă doar mergi prin librăriile mainstream, sau răsfoiești site-urile online ale librăriilor și editurilor, cum sînt eu, nu ai de unde să le știi. La Polirom mă așteptam să găsesc și cărți apărute mai demult, acum trei-patru ani de exemplu, fiindcă în Timișoara nu prea găsești în librării decît noutățile, restul, dacă n-ai fost pe fază, sau nu te-a interesat pe moment subiectul, trebuie să ți le comanzi online, ceea ce scade destul de mult din farmecul și plăcerea de a fi prezent fizic într-o librărie, dar nu prea ai încotro. Bine că la Paralela 45 încă se mai găsesc cărțile lui Cervantes, apărute mult mai demult și despre care am scris acum cîteva luni. Apoi mai sînt reducerile. De ex, la Editura All, la finalul anului trecut au apărut în tandem două cărți foarte bune de mitologie, de Annette Giesecke, ca dicționar, și de Edith Hamilton, sub formă de povestiri, dar avînd prețuri uriașe, nu mă plîng eu la cărți dar de data asta chiar au fost prea mari iar la acest tîrg reducerile au fost și ele mari. Standul Editurii Nemira a fost destul de micuț, deși ei publică mult mai mult, iar la Rao, în mod ciudat nu am mai văzut Lord of the Rings, mi-aș fi luat poate partea a treia, softcover, fiindcă-mi lipsește (primele două volume le am din anul 2000, cartonate, îmi amintesc că atunci cînd a apărut pe-atunci și al treilea, nu se mai vindea decît împreună cu primele două).
Diferența principală între un tîrg de carte și o librările e că la un tîrg cărțile sînt expuse cu coperta la vedere, nu cu cotorul. Și de-abia acolo, văzîndu-le laolaltă, ai o altă viziune depre o editură, îți vine să zici, hm, ia să vedem, și citești textul de pe coperta a patra și pînă la urmă ajungi să cumperi cîte una, deși nu ai ideea asta inițial. Știam că editura Art are foarte multe titluri, dar nu știam că atît de multe. Și la fel Humanitas. Sau Trei. Nu știam că Editura Crime Scene are atîția adepți, sau cel puțin așa mi s-a părut, eu nu sunt fan al genului, eu citesc doar Agatha Christie, cîte trei-patru titluri pe an, și care au fost editate la Litera pînă anul trecut, în două colecții, una de buzunar, cu semnătură, alta iar fără semnatură în format obișnuit, de 20 cm, anul acesta am observat că au întrerupt seria din păcate, deși au mai rămas destule cărți netraduse încă la noi. Corint are colecția ei de clasici ai literaturii, cu un ritm de doar patru cărți pe an, foarte puțin, oricum îmi iau tot ce apare și nu am, la fel ca și cărțile despre Paris ale lui Mary McAuliffe.
Și mai sunt și oamenii. Grupuri de școlari, precum și destui oameni de vîrstă mijlocie. Nu m-am întîlnit sîmbăta cu nici un coleg de servici, dar nici nu mă prea așteptam la asta. Multinaționalii freacă tabletele și se holează la seriale de acțiune cu efecte speciabile (sic!), nu se pot concentra deloc la o carte, și știu bine ce spun, poate că lucrurile se vor schimba măcar puțin în timp, nu-s sigur că va veni odată cu vîrsta. Să vedem dacă vom avea și Gaudeamus în Timișoara anul acesta, pe site-ul lor nu s-a anunțat încă, deși e drept că nu s-a anunțat nici cel de la București deocamdată, deși acolo sigur va avea loc, undeva la toamnă. Pînă una-alta ieri am observat că s-a mai închis o librărie în Timișoara luna asta, Diverta de la Mall, mare păcat, și lucrul ăsta m-a întristat, ca de fiecare dată cînd a dispărut o librărie din oraș, și au fost destul de multe.
