Predicții calculate

Anumite lucruri pot fi prevăzute, asta e clar. Cum va fi vremea de exemplu. Sau dacă un om o va lua razna, fizic și/sau mental. Sau dacă o guvernare se va prăbuși. De exemplu puțini dintre noi credeau în '89 că mămăliga românească va exploda - modelul socio-economic părea perpetuu. Totuși existau și la noi cîțiva oameni lucizi, din aceia care aveau acces la putere chiar, care și-au dat seama că e inevitabil ca acest lucru să se întîmple. Nu doar văzînd și trăind foametea și frigul și întunericul în care se zbătea populația, sau urmărind evenimentele dimprejur, din țările de dincoace de cortina de fier, unde liderii au fost înlocuiți unul cîte unul și numai la București idiotul își închipuia că va rezista la schimbare. Devenea clar dacă urmăreai parametrii economici, la care noi n-aveam acces, inflația, economia în regres, întreprinderile mari care nu mai funcționau sau dacă o făceau produceau doar pentru stoc, fiindcă nu mai existau piețe de desfacere, produsele lor nefiind competitive, din cauza lipsei investițiilor din cercetare, dezvoltare, șamd. A fost scînteia de la Timișoara, care n-a putut fi prevăzută, evident. Și chiar și după decembrie 89, oamenii nu erau pregătiți pentru economia de piață, dovadă numărul mare de oameni, covîrșitor care a votat într-un fel continuitatea, însă, în linii mari, viitorul se îndrepta într-o direcție clară. Și nu trebuia un matematician ca Hari Seldon, personajul matematician din Fundația, care a prevăzut căderea imperiului galactic, ca să te gîndești la asta. Sau să citești cartea lui Edward Gibbon sau orice carte de istorie ca să vezi cum s-au prăbușit imperiile.

Alt exemplu: Paul Theroux a publicat în '88 o carte de călătorie prin China și la un moment dat scria că peste puțin timp se va întîmpla ceva grav. Nu era chiar o profeție, descria mai exact o tendință, bazîndu-se pe observații lucide asupra intoleranței autorităților, pe discuțiile cu oamenii simpli, pe intuiție. Lumea nu l-a crezut, review-urile au fost negative, a fost acuzat de negativism. Peste numai un an, au avut loc evenimentele din Piața Tiananmen, care au fost masive, nu doar studentul care a oprit tancurile, asta e singura imagine care a rămas (și trăim într-o lume înrobită imaginii sau simbolului), ci manifestațiile au cuprins de fapt sute de orașe, și nu se știe nici acum cîți oameni au murit. Paul Theroux spune într-un interviu că dacă spui adevărul despre un lucru, despre un loc, atunci devii prescient (cuvîntul nu există în limba română, cred că s-ar traduce prin vizionar), evident fără să fii conștient de asta, construiești o imagine care în timp va deveni adevărată.

Sau, alt exemplu: colegii mei workaholici, care lucrează de mai bine de un an paișpe ore pe zi, șase-șapte zile pe săptămînă și nu-și recuperează zilele libere, neluîndu-și nici o zi de concediu, mîncînd fast food-uri (nu comentez aici de ce cred că fac asta). Nu trebuie să faci calcule complicate ca să vezi unde vor ajunge. E moral, creștinește, să-i avertizezi, și am făcut-o o dată, de două ori. Dar apoi mi-am zis de ce să continui s-o fac? În fond, cine sînt eu? Nu sînt nici înger păzitor nici nu  pot zice că-i cunosc, poate toți se ascund în spatele aparențelor. Dacă tot e să moară, păi măcar lasă-i să facă ce-o place în viață, să trăiască cum vor. Pe albumul său apărut în '92 intitulat The Future, Leonard Cohen are un cîntec, Anthem, unde zice: "The signs were sent", semnele au fost trimise, multă vreme am crezut că sînt doar frînturi de imagini sau de idei, dar acum îmi pare că se leagă perfect, asta înseamnă un mare vizionar sau poet sau poate că de fapt e același lucru.