Mihai, un tînăr din middle-upper-class-ul bucureștean, puțin peste 30 de ani, celibatar, stresat de servici și de cotidian, simte nevoia unei schimbări în viața sa. Prietenul și în același timp colegul său George îl sfătuiește să-și ia o vacanță. Dă anunțuri pe Internet pentru găsirea unei fete cu care să-și petreacă o săptămînă la mare. Primește cîteva răspunsuri. Se întîlnește cu cîteva. Acestea sînt diferte tipologii - o studentă, apoi o fată bătrînă care se gîndește numai la măritiș, apoi o pasăre de noapte care-i cere tariful. Într-o noapte, stînd în apartamentul său și uitîndu-se la televizor, George îl sună și-i spune că soția lui are o colegă, pe nume Dana, cu care ar putea să-i aranjeze o întîlnire la restaurant, toți patru. Cei doi ajung să se înțeleagă. George îi spune, la bufetul firmei, că-i împrumută casa sa de vacanță de la malul mării. Mihai și Dana se hotărăsc să plece. Sînt filmați mergînd pe autostradă, spre litoral, cu mașina.
Ajunși la vila prietenului său, cei doi petrec primele zile înțelegîndu-se din ce-n ce mai bine, mergînd prin cluburi, plimbîndu-se pe faleză. Ajung să se îndrăgostească. Ea îi oferă un joint, pe care el, deși la început reticent, îl acceptă. Dar Dana se dovedește a nu fi ceea ce pare. O surpinde vorbind misterios la telefon. Aude cum ea îl refuză. Apoi o vede vorbind cu cîteva persoane misterioase. Ea îi spune că a fost chemată la servici urgent și că trebuie să plece. El devine nervos. Se ceartă. Ea cheamă un taxi s-o conducă la gară. El decide s-o urmărească cu mașina. Dar fata se îndreaptă în alt loc. Se întîlnește la o terasă cu niște personaje dubioase. Se lasă seara. Dana și grupul se urcă într-o mașină. El îi urmărește. Ajung într-o zonă de case de la marginea Constanței, apoi crede că i-a pierdut. Brusc, un om îi apare în față, altul din lateral, amenințindu-l cu un pistol. Iese din mașină. Dana îl recunoaște, le spune cine este. Aceștia vor să scape de el, dar Dana îi ia apărarea. Cineva se urcă în mașina lui și se îndreaptă toți spre o zonă industrială pustie. Acolo îi iașteaptă ale două mașini. Coboară. Are loc o tranzacție. Se mută genți grele dintr-o mașină în alta. Îi oferă o servietă. Apoi, brusc, se aude poliția. Nimeni nu mișcă! Precipitați, bandiții trag, fiecare se crede trădați de celălalt. Începe un schimb de focuri. Dana e împușcată și se prăbușește. Șeful bandei, Nick, împreună cu alți doi îl iau pe Nick în mașină și reușesc să fugă. Are loc o urmărire prin străzile înguste din Constanța, reușind să scape de urmăritori. Nick îi cere lui Mihai, amenințător, să-i ducă la casa acestuia, să se ascundă pînă cînd va veni o mașină să-i ia. Ajunși acolo, Mihai e legat la spate. Are loc un dialog între el și Nick. Mașina sosește. Se decid să aștepte dimineața. Mihai, lăsat singur în cameră, își amintește de un cuțit văzut într-un sertar al dulapului. Se îndreptă acolo, începe să roadă și reușește să scape. Își masează mîinile. Tocmai intră pe ușă unul dintre bandiți. El îi aruncă-n cap cu un scaun. Face zgomot. Fuge spre ușă, iasă din casă. Nick îl amenință, aprinde lumina. Fuge spre mașină. E împușcat. Se prăbușește. Atunci, brusc, se aude o voce, se face lumină. Casa era înconjurată de poliție. La megafon e Dana, cu mîna bandajată. Nick se pregătește să tragă, dar un polițist îl împușcă.
E noapte, mașini de poliție peste tot, televiziune. Un elicopter în spatele casei. Mihai e bandajat la o mînă, cămașa-i e sfîșiată, umărul gol. Medicii-i spun că glonțul i-a răzuit doar bicepsul, nu i-a trecut prin corp. Dana se apropie de el. Dialog. "Deci. Tu ești îngerul meu păzitor?", întreabă el. Ea: "Mi-am rănit o aripă." El zîmbește. "Știi, sîntem niște îngeri cu o singură aripă, spunea cineva, și nu putem zbura decît dacă ne îmbrățișăm." Ea zîmbește. "Știi, trebuie să plec la București, pentru procesul verbal. Voi lua elicopterul. Pa!" Pleacă. Camera se mută de la elicopter spre Mihai. Respiră repede. Palele elicelor fac un zgomot din ce-n ce mai mare. Camera se mută apoi spre mare, spre valuri, din ce-n ce mai aproape. Ultima scenă îi prezină pe el și pe George, la o terasă. Îi spune că știa că e polițistă, dar că Dana a spus să nu-i divulge informația. Iasă pe stradă, se salută - "Ne vedem mîine". El se urcă în mașină. La volan e Dana. Mașina se pierde în traficul greu bucureștean.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu