Cum ar fi fost dacă fotografia sau filmul ar fi fost descoperite mai demult?
Prima apariție a unui om într-o poză se pare că datează din 1838, și a fost făcută pe Boulevard du Temple în Paris. Autorul, Louis Daguerre, și-a notat data, ora – 8 dimineața și timpul de expunere – zece minute. E clar că în stînga jos se observă o siluetă umană, care a stat nemișcată suficient timp lustruindu-și pantofii. Iar în dreapta lui, deși vag, se vede, un om stînd pe bancă deși nu putem fi absolut siguri de asta. În rest, în imagine, aparent, nu se văd oameni, nici trăsuri ori vreun alt semn de viață. Dar doar aparent. În primul rînd că este greu de crezut că strada era pustie la ora aceea. Ei bine, dacă privim mai mult imaginea, mărită, se observă “ceva” pe marginile străzii. Se pare că sînt alți oameni, poate trăsuri, care s-au mișcat și ale căror imagini n-au avut timp să se imprime, să se formeze. Acum, locația se află în Piața Revoluției din Paris și nu mai arată exact așa, pentru că Parisul s-a transformat mult de atunci. Apropo, imaginea a fost luată în oglindă. S-au făcut analize ale pozei, colorate.
Alt lucru care m-a impresionat este celebrul film documentar, realizat în 1905 în San Francisco Market St, și care arată o călătorie cu tramvaiul, în linie dreaptă, prin oraș. Mi se pare extraordinar. Filmul a fost făcut puțin înaintea cutremurului. Mai este unul făcut după, deprimant, cu orașul pustiit, clădirile dimprejur în ruină. În fine, nu de asta vreau să vorbesc. Mă gîndesc ce avansați erau americanii, încă de pe atunci. Clădiri înalte, de vreo 6 etaje, moderne. Se pare că nu existau treceri de pietoni, semafoare. Nu cred că mai trăiește niciun om de atunci. Este plin de trăsuri, tramvaie, automobile, biciclete. O adevărată babilonie. Atîția și atiția oameni, unii alergînd, alții mergînd încet. Scene de viață, de zi cu zi. Interesant, majoritar sînt bărbații. Toți îmbrăcați la costum, cu pălării, au mustață, sau barbă. Mulți se uită înspre camera de filmat. Mă gîndesc că așa o fi arătat pe atunci și New York-ul lui O. Henry. Mă gîndesc la astea și cînd mă uit la de exemplu la primele filme, Minutul Lumiere, sau filmele cu Chaplin sau Buster Keaton.
În ultimele săptămîni am căutat pe Net bootleg-uri cu JJ Cale. În general concerte. Înregistrate pe bandă, din fericire multe se aud bine. Nu există nici un filmuleț, nici o imagine a evenimentelor. De fapt în general nu prea există multe fotografii cu J.J. Am căutat pe Net, pe Youtube. Sînt extrem de puține. Sau există dar oamenii nu le-au postat pe Net? Greu de crezut, nici pe forum-uri? Doar erau anii '70. De ce nu a fost filmat? Oricum, legenda lui a crescut în parte și din cauză că e un tip reclusiv. Oricum, ascult închizînd ochii și încercînd să-mi imaginez, să-mi recreez atmosfera de atunci. Cîntînd la chitară, concentrat, cu orchestra lui, pe scena unui local, cu fum de țigară, de droguri, alcool, poate cu cîțiva cosaisseuri, muzicieni care vor încerca mai apoi să-i imite arta.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu