Anxietate

Întotdeauna am fost anxios cu privire la ce urmează în ziua următoare la servici. Am crezut că odată cu terminarea studiilor voi gîndi altfel, voi fi mai relaxat, mă voi simți mai liber, mă voi maturiza deci, dar a trecut deja mult timp iar situația a rămas la fel. Nu mai sînt ascultat dar am ședințe, nu mai dau teze, examene, dar am termene-limită și deci sentimentul e cam același. Dar cel mai mult din cauza oamenilor de acolo. Țîfnoși, în cel mai bun caz. Apoi intervine teama că aș fi bombardat cu sarcini cărora nu le voi putea face față, cum de altfel mi se mai întîmplă, destul de des. Sau, la acest servici, mai multe task-uri în paralel pe care nu aș știi să le prioritizez și nici cum să comut între ele. Și mai intervine și un sentiment de inferioritate pe care-l am cu privire la servici, deși, cu modestie spun, nu din punct de vedere profesional, dar care mă cuprinde în ceea ce privește logica proiectului, unde se aplică gîndirea de o raționalitate aproape stalinistă la care colegii mei excelează sau măcar par mai rapizi măcar în prinderea și manevrarea conceptelor după care funcționează, care se mapează perfect după capul lor, și care ajung astfel să fie promovați, iar eu rămîn tot în prima cuartilă salarială. Nu sînt de acord cu direcția în care se îndreaptă proiectul, dar mă abțin să comentez prea mult sau să par cinic, pentru că asta cred că m-ar marginaliza și ar fi interpretată ca o dovadă a lipsei de respect față de lucru. Dar se peticește, se aplică workaround-uri iar pe moment treaba pare că merge cu astfel de soluții șubrede oferite de astfel de oameni. Ce fel de oameni sunt? Colegii mei nu citesc cărți, sau marea majoritate nu o fac, sînt sigur de asta. Și asta se vede. Nici nu merg prin librării, unii n-au intrat în viața lor la Cărturești, spre deosebire de mine care mă necăjesc atunci cînd nu găsesc o carte pe care-o vreau și trebuie s-o caut, s-o comand și s-o aștept. Dar asta e o problemă a acestui oraș în care multe librării nu rezistă prea mult și se închid, cum s-a întîmplat săptămîna asta cu La două bufnițe. Stăteam la masă în pauza de prînz cu unul care are o funcție de lider, deci foarte bine văzut, și acesta a recunoscut senin că nici nu știe diferența între ideologia de dreapta și cea de stînga. Un alt coleg i-a explicat, dar nu cred că a ținut minte. Singurul motiv pentru care acești oameni nu au votat cu extremiștii e că au un job bine plătit și o duc bine material, iar aste e totul pentru ei. Cu astfel de oameni trebuie să lucrez. Și toți aceștia par a se descurca mai bine atît la servici cît și în viață, lucru pe care nu-l înțeleg.