Atunci când trăiești într-un mediu social acultural, de exemplu într-o multinațională est-europeană, este ciudat să întâlnești oameni care, deși nu citesc cărți, regretă că nici copiii lor nu o fac. Iar cei care susțin că mai demult aveau acest obicei al lecturii, dar acum nu-l mai practică, deplîng cînd văd același lucru la odraslele lor și recurg la clișeul nostalgic că pe vremea când erau de vîrsta lor, ei erau de fapt altfel. Deși nu cred că totul e pierdut. Pentru unii, cel puțin. Am văzut destui care s-au reapucat de citit cărți abia la cîțiva ani după terminarea facultății, cînd idealurile s-au mai atenuat iar entuziasmul tinereții a mai dat înapoi în fața dezamăgirilor vieții, și cînd și-au dat seama că trebuie să trudești din greu pentru orice iar lumea nu este deloc atît de roză pe cât și-au imaginat-o.
Și în fond ce citeam noi atunci? Titlurile și stilurile sînt diferite de ceea ce vezi astăzi prin librării. Nu mai găsești un Walter Scott de exemplu, de fapt romanul istoric e în regres în categoria asta de vîrstă. Ultimul mohican la fel, eventual se găsesc variante prescurtate. Primul volum din seria muschetarilor abia-abia. Legendele Cavalerilor mesei rotunde e și mai greu de citit dacă nu ai contexul cultural-istoric, altfel îți vine să fugi. Și totuși librăriile sînt pline, gem de cărți, abia au loc noutățile iar librarii mută în online cărțile mai vechi deja de doi-trei ani. O mare parte o reprezintă cărțile Young Adult, un concept de care mai demult nici nu auzisem. Ce genuri? Găsești mult fantasy, foarte mult chiar, cu subgenurile sale: high, low, urban, dark, sword and sorcery sau recent apărutele romantasy ori cosy fantasy. Mai mult, toate astea sînt promovate prin rețelele de socializare, deci informația ajunge și la potențialii cititori. Mi s-ar părea absurd să nu ajungă. Bun, trăim și într-o perioadă în care imaginea domină în detrimentul scrisului sau muzicii. Poate e ceva temporar, dar poate ține decenii, cine știe?
