Există atîția oameni lîngă care am stat un timp sau pe lîngă care am trecut în viață și despre care n-am știut niciodată ce se află în mintea lor, în sufletul lor. Am fost o bucată de drum împreună, ca niște pasageri ai unui autobuz din care am coborît în stații diferite.
Îmi amintesc o întîmplare din facultate, din ultima zi de facultate mai exact – ziua în care mi-am susținut diploma de licență. Eram programat mai pe după-masă tîrziu, fiind printre ultimii de pe listă. Am avut ceva emoții, dar în cele din urmă le-am surmontat. Rezultatele urmau să fie afișate peste cam o oră. Am fost cu colegii la o terasă de lîngă Universitate, nu mai știu cum o chema. Discuțiile se-nvîrteau, normal, în jurul plecării în străinătate, în Canada mai ales, asta era marea atracție, după efectuarea unui stagiu de un an în țară, peste care voiam să trecem cît mai rapid. Prin întîmplare am ajuns lîngă cu un coleg, pe care-l știam doar din vedere, fiind în grupe diferite și cu care nu schimbasem decît cîteva vorbe de-a lungul celor cinci ani. Treptat, am ajuns să discutăm numai între noi. Treptat, firesc, discuțiile au deviat, fiecare îndreptîndu-le spre ce-l interesa. Am aflat că era pasionat de filozofie, și mi-am dat seama imediat că era un om citit. Eu înclinam spre literatură. Mi-a spus că nu-l mai interesa deloc informatica – facultatea reușise să-l scîrbească. Eu eram puțin mai optimist sau cel puțin în situația de-a mai da o șansă, dar, oricum, nerăbdător să ajung în pîine, de-a cîștiga niște bani care să-mi asigure un confort care mi-ar putea permite să încep să scriu. Discuția noastră nu era deloc la nivel academic, eram și agitați, excitați după susținerea diplomei, dar devenisem din ce în ce mai fascinat că am ajuns să discut cu cineva depre subiecte care mă interesau, sau, mai mult, mă pasionau. Și, evident, mi se părea suprinzător să găsesc printre colegii mei pe unul ca el, pentru că mai toți colegii mei se aflau într-un deplin deșert spiritual. Din ce-mi amintesc, colegul meu voia să scrie la un ziar, să studieze mai departe filozofia. Am mai vorbit despre presă, (pe vremea aia presa chiar însemna ceva), despre cărți, apoi am trecut la filme, muzică, internet. Nu-mi amintesc să mai fi avut o astfel de discuție cu cineva pînă atunci. În fine. Am plecat împreună să vedem rezultatele, am luat amîndoi calificativ maxim, apoi ne-am strîns mîinile, am mai schimbat niște amabilități și atît. Adică asta a fost tot. De atunci nu l-am mai văzut. Aceea a fost prima și ultima dată în care am vorbit cu el. Și nici nu am mai auzit de el de-atunci.
Zilele trecute nu știu ce mi-a venit, aducîndu-mi aminte de întîmplarea asta, să caut pe net după numele lui. L-am găsit imediat pe FB, i-am recunoscut poza, arăta puțin mai îmbătrînit, ca și mine de fapt. Lucrează la o firmă de IT din Chicago. Asta m-a dezamăgit un pic, dar de mine ce să zic, că mă aflu tot în acest „mean ol' town”, și, oricum, așa sîntem toți din generația asta, nevoiți să tragem mereu pentru bani, neputînd uita de unde-am plecat. Nu l-am contactat, în fond ce să-i spun (?) dar mă gîndesc că poate-o voi face-o. Sau ... poate că nu.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu