Difuzia în societate

Cunosc atîția și atîția oameni care-și doresc mai mult ca orice să se integreze cît mai bine din punct de vedere social, prin asta înțelegînd să-și înfigă cît mai adînc rădăcinile în societate. Nu doar să se înconjoare de oameni asemenea lor ci chiar să devină la fel cu grupul cu care lucrează. Ca și cum recunoașterea socială le este vitală, ca aerul. Și astfel își îngroapă personalitatea, trăind doar prin reflecție cu alții, difuzîndu-și caracterul într-o societate care modelează și netezește orice fel asperitate. Este acesta un rol pozitiv, civilizator, sau unul negativ al societății sau depinde de om? Am avut și încă am o mulțime de colegi, unii mai isteți, alții inteligenți, alții (majoritatea) proști care nu suportă să fie singuri nici un moment. Cred că le e teamă de auto-reflecție. Scriu aceste rînduri cu gîndul la cîțiva, mulți, colegi din compania la care lucrez. Aceștia nu doar lucrează împreună într-un birou de zece sau mai multe persoane, stînd cu monitoarele față în față (noroc că monitoarele au devenit din ce în ce mai mari), ci merg și-n pauza de masă doar împreună, after work tot doar împreună, cu turma, chiar să bea apă... Cubiculele sînt banate, open-space-urile sînt noua normă a eficienței, totul trebuie să fie public și orice interferență e bine venită fiindcă înseamnă comunicare, iar comunicarea înseamnă productivitate. Scopul e să devii una cu grupul din care faci parte. Este ca o mini Agora în care se discută chestiuni personale chiar și în timp ce lucrează, așa, cînd li se năzare, chiar și politică sau imobiliare, programe tv și bîrfe. În fond nouă-zece ore petrecute la servici nu-s de ici de colo. Și atunci să te integrezi la servici a ajuns să fi, într-un fel, nu doar prieten cu turma, ci să fii ca turma. Unii au fost concediați din astfel de considerente. Într-un fel, cam toți poartă o mască la servici. Sînt oare atunci toate reflecțiile mele despre acest subiect nule? Au toți oamenii într-un fel o personalitate dublă, ori joacă o viață dublă, acasă-servici? Și în ce măsură dublă? Doar și eu fac asta. Doar n-oi fi fraier să-mi spun toate gîndurile, pasiunile, să-mi expun gusturile unor oameni cu care împart serviciul. Am făcut-o și apoi m-am căit. Numai nebunii spun tot ce gîndesc. A fi politicos și a avea team spirit nu înseamnă să fi prieten cu toți. Ține de deontologia muncii. Și să nu uităm că ne aflăm într-o lume în care toată lumea se ferește de toată lumea, în estul Europei chiar mai mult ca-n alte părți. Și atunci de unde aspirația de a comunica prin interfața asta care este ca o mască? Dorința de a pătrunde dincolo de membrana superficială și de a cunoaște ceva deosebit sau de a aduce pe altul la un numitor comun ori doar de a afla alte căi prin care să fie satisfacut ego-ul, pasiunile comune, cu alte cuvinte să întărească grupul?