Neschimbare

Timpul. Amintirile îmi par atît de apropiate încît mă aștept, în fiecare dimineață cînd mă trezesc, să fiu de fapt în trecut, în copilărie sau adolescență sau la facultate sau chiar în primii ani de după și să-mi spun: mai am destul timp, sînt încă la început, încă nu știu nimic dar le voi afla eu pe parcurs, numai să mă mai dumiresc puțin ce e cu viața asta. Și acum îmi zic cam la fel deși situația s-a schimbat în unele părți și n-aș spune c-am învățat prea multe. De ce ne e dor de trecut? De ce sîntem nostalgici după un trecut pe care la vremea respectivă l-am considerat departe de fericire? Nu e normal ca timpul să treacă și nici ca oamenii să îmbătrînească. De asta nici nu cred în progresele umanității nici în cele al sufletului uman, și poate de asta citim filozofie clasică de exemplu, la fel de actuală după atîta timp.

Au existat mereu momente cînd timpul parcă trece prea încet, cum era la școală cînd era un curs plictisitor sau acum cînd ești la servici și abia aștepți să se facă ora plecării ca să te întîlnești cu prietena ta de exemplu. Nu e bine să-și dorești ca timpul să treacă mai repede, fiindcă în felul ăsta accelerzi percepția timpului, îi imprimi o inerție și pe urmă vor veni și unele situații cînd ți se pare că fuge cînd de fapt tot ce vrei mai mult e să rămînă acolo, ancorat lîngă tine, neschimbat.

De altfel eu nu cred că m-am schimbat față de cum eram în ultimul an de liceu. Am aceleași gusturi, ascult aceeași muzică, chiar dacă am mai descoperit formații diferite, sînt în același filon, și la fel și în privința filmelor și cărților. Ce-am învățat eu efectiv de la viață? Să fiu mai defensiv pentru că oamenii sînt răi și vor să te doboare. Asta pot spune că mi-a fost marea experiență a vieții. Pentru că m-am lovit de asta la tot pasul. Nu spun că ăsta e un lucru bun, mai degrabă din contră. Mă uzează, îmi taie avîntul uneori. Însă e suficient să întîlnești odată un om virtuos, și am întîlnit cîțiva, cu unii, foarte puțini, chiar sînt coleg de servici, ca toată teoria ce-am învățat-o să cadă. Și mai cred că îi poți găsi oriunde în lumea asta, nu cred în teoriile geografice că în anumite zone ale unei țări/continent oamenii sînt mai buni iar în altele nu. Sînt doar mai informați și mai puțin informați, sau în fine, dezinformați, dar sufletul rămîne constant. Ideea (și partea cea mai grea) de altfel este cum anume să-ți păstrezi umanitatea și optimismul în privința altora și să nu lași negativismul să primeze și să-ți urmezi  idealurile, lucru care, trebuie să recunosc aici, în cazul meu nu s-a întîmplat de altfel.