Întotdeauna am fost anxios cu privire la ce urmează în ziua următoare la servici. Am crezut că odată cu terminarea studiilor voi gîndi altfel, voi fi mai relaxat, mă voi simți mai liber, mă voi maturiza deci, dar a trecut deja mult timp iar situația a rămas la fel. Nu mai sînt ascultat dar am ședințe, nu mai dau teze, examene, dar am termene-limită și deci sentimentul e cam același. Dar cel mai mult din cauza oamenilor de acolo. Țîfnoși, în cel mai bun caz. Apoi intervine teama că aș fi bombardat cu sarcini cărora nu le voi putea face față, cum de altfel mi se mai întîmplă, destul de des. Sau, la acest servici, mai multe task-uri în paralel pe care nu aș știi să le prioritizez și nici cum să comut între ele. Și mai intervine și un sentiment de inferioritate pe care-l am cu privire la servici, deși, cu modestie spun, nu din punct de vedere profesional, dar care mă cuprinde în ceea ce privește logica proiectului, unde se aplică gîndirea de o raționalitate aproape stalinistă la care colegii mei excelează sau măcar par mai rapizi măcar în prinderea și manevrarea conceptelor după care funcționează, care se mapează perfect după capul lor, și care ajung astfel să fie promovați, iar eu rămîn tot în prima cuartilă salarială. Nu sînt de acord cu direcția în care se îndreaptă proiectul, dar mă abțin să comentez prea mult sau să par cinic, pentru că asta cred că m-ar marginaliza și ar fi interpretată ca o dovadă a lipsei de respect față de lucru. Dar se peticește, se aplică workaround-uri iar pe moment treaba pare că merge cu astfel de soluții șubrede oferite de astfel de oameni. Ce fel de oameni sunt? Colegii mei nu citesc cărți, sau marea majoritate nu o fac, sînt sigur de asta. Și asta se vede. Nici nu merg prin librării, unii n-au intrat în viața lor la Cărturești, spre deosebire de mine care mă necăjesc atunci cînd nu găsesc o carte pe care-o vreau și trebuie s-o caut, s-o comand și s-o aștept. Dar asta e o problemă a acestui oraș în care multe librării nu rezistă prea mult și se închid, cum s-a întîmplat săptămîna asta cu La două bufnițe. Stăteam la masă în pauza de prînz cu unul care are o funcție de lider, deci foarte bine văzut, și acesta a recunoscut senin că nici nu știe diferența între ideologia de dreapta și cea de stînga. Un alt coleg i-a explicat, dar nu cred că a ținut minte. Singurul motiv pentru care acești oameni nu au votat cu extremiștii e că au un job bine plătit și o duc bine material, iar aste e totul pentru ei. Cu astfel de oameni trebuie să lucrez. Și toți aceștia par a se descurca mai bine atît la servici cît și în viață, lucru pe care nu-l înțeleg.
duminică, 29 iunie 2025
Anxietate
duminică, 18 mai 2025
O întîlnire cu un extremist
"Măi, cum naiba de mă votează dobitocii ăia, că io nu pot să-nțeleg? Nu știu cum să scap nicicum de ei, zău așa! Nu m-am dus la dezbateri la tv, doar la una la care m-am făcut de râsul curcilor, că mi-o fost și mie rușine de mine însuși dup-aia. Poftim? A da, însumi, nu le am cu dex-urile, scuze moa. Asta că mă-ntrebau unii de ce tot fugeam. La restul de emisiuni au lăsat scaunul gol, doar cu numele meu scris pe spătar, ca la persoanele căutate pentru recompensă. Prostimii nu i-a păsat, oricum cei cu neuroni puțini nu se uită ei la dezbateri, ei doar cu deș'tu pe telefon.
Am recunoscut că i-am păcălit cu acele case de 35 de mii de euro, că era doar marketing. Le-am mai zis: uitați, dacă chiar aș fi votat, io aș fi președintele, nu nebunu’ ăla de georgescu, deci clar nu vă dau turu2înapoi, că chiar nu pot. Eventual l-aș fi pus prim ministru, deși pe bune că omu’ ăla e dus rău cu pluta, ideea lui economică măreață e să exportăm apă în Grecia printr-o conductă. Noaptea minții, și asta o spun eu.
Odată i-am amenințat că-i jupoi de vii de judecători. Speram să mă aresteze puțin, ceva, da' nimic. Chiar i-am întrebat: ‘mă, ce mă fac eu cu voi’? Individual, nu în grup, mîrlanii pricepe. Am amenințat și jurnaliștii și i-am filmat pe ascuns, să vadă toată lumea că-s și mafiot fioros, la fel ca și participarea la demonstrațiile organizațiilor extreme nostalgice din perioada interbelică.
Cu Nicușor Dan n-am nimic personal, i-am și făcut campanie acum cîțiva ani, lipeam abțibilde cu el pe garduri. El chiar e deștept, admit, matematician, Sorbona, nu ca mine, eu chiar nu știu, io-s din galerie, înțelegi, nu mă pricep la din astea. Zic și eu ce știu, poezia cu patria, glia, poporu', dacii dîrji, îi sperii cu curcubeul, pun placa cu globaliștii soroșiști. Vrăjeli, dar prind, culmea.
Mi-am denigrat țara în străinătate peste tot pe unde m-am dus. Le-am mulțumit americanilor ca ne-au băgat iarăși vizele. I-am jignit pe franțuji la ei acasă, le-am spus că-s murdari, că vor dispărea ca nație, că n-au libertate de exprimare, sper c-or fi înțeles, că franceza mea e cam de baltă. Crezi că ai noștri s-au prins? Aș!
Nu vulonî o încetarea focului, (am zis bine?) în ce privește Geopolitica asta geo strategică dar ce rol aș putea avea dacă-s persona non grata? În Ucraina am interdicție, nu pot să intru acolo că mă ciuruiesc ăia și nici în Moldova, că asmute Maia Sandu câinii pe mine, nu mai bine alegeți pe altul care chiar poate avea relații normale cu țările vecine?
I-am numit paraziți pe juma' de milion de bugetari. Am vorbit urât și chiar mi-am bătut joc de persoanele cu dizabilități, de autiști. Odată m-a întrebat un conspiraționist, unu' cu piercing-uri peste tot, dacă cred că pămîntul e plat, i-am zis păi să lăsăm oamenii de știință să dovedească, eu nu mă bag. Nici un efect, oamenii proști mă iubește.
Mai ales unii din Diaspora de vest, ăia veniții de la coada vacii, cu tricourile mulate peste burtoaie, nu ceilalți, că mai sunt destui civilizați, dar care nu prea ies la vot, că s-au adaptat acolo. M-am dus la ei acolo unde trăiesc, să le spun că-i scot din UE, ca să nu mă voteze. Da' ce să vezi, ăia de-acolo au început să sară ca maimuțele, să aplaude, să m-aclame: "Ura, ura!", ca pe vremurile alea bune pe care eu nu le-am prins. Îmi spuneau: "Luăm autobuzele și merem direct de pe câmp ca să te votăm pe matale!". Spune și tu ce tîmpiți!
Tu crezi că io nu-mi dau seama că n-am față de președinte? Am văzut-o pe Giorgia Meloni cu coada ochiului după ce-a dat mîna cu mine cum se ștergea după-aia pe mîini, ca de viruși.
Mi-am închis ieri conturile de Facebook și TikTok, poate-poate mă mai uită, că ăștia au memoria scurtă, sau îmi deschid altele în franceză, măcar mai exersez limba, mai știi? Da' idioții tot mă votează, de ce oare, nu știu.
Ia să mă lase dom'le toți în pace, că io trăiesc bine miersi la Parlament și mai iau prime de conducere de la UE, și-n plus mă simt bine acolo, fac circ, mai iau de ceafă un ministru, mă distrez, n-am io nevoie să le fiu boilor președinte.
Aoleu, știi ceva, n-am mărunt la mine, ai putea să plătești tu taxiul rogu-te-aș, fac io cinste data viitoare.
Hai pa!"
miercuri, 30 aprilie 2025
Unșpe candidați
Crin Antonescu are logoree, asta-i clar. Știe să vorbească proștilor. Dar se vede că are experiență de aproape un sfert de secol în domeniu, găsește răspunsuri și știe să iasă din toate situațiile în care e încolțit, pare uns cu toate alifiile, mai ceva ca Ponta. N-a lucrat niciunde în ultimii zece ani, poate de asta e atît de odihnit. Dar e un exemplu al revenirii în politică.
Elena Lasconi e combativă, atît de vie, empatică, prin felul în care se exprimă. A fost locomotiva USR-ului, obținînd 19% în primul tur, în timp ce partidul a luat doar 11. Crește în sondaje fiindcă a fost părăsită de propriul partid, partid care a făcut și face erori după erori. Folosește cuvinte simple, de asta oamenii n-o consideră inteligentă.
Nicușor Dan, se descurcă greu, devine defensiv la întrebări grele. Dar e mai calm. Totuși e mai incisiv ca Ciucă. Favoritul clasei mijlocii-superioare.
Ponta e un cameleon, e atît de încrezut încît nici nu mai răspunde concret la întrebările care i se pun, răspunde cu totul altceva, cu tupeu. E analfabet, nespiritual, e ca o coajă. Și minte încontinuu. Cred că va ajunge să nu mai știe nici el cine și ce e. Schizo.
Terheș este pompos. Nu e clar ce a făcut în America și nici de ce s-a întors, în afară de faptul că vrea să conducă țara.
Funeriu e un fanfaron. Deci și prost. Mi-a fost scîrbă atunci cînd a imitat accentul unei jurnaliste engleze. E disperat să reintre în politică.
Lavinia Șandru e actriță, dar una isterică, cred că e masochistă. E susținută de o formațiune a lui Dan Voiculescu, deci semi-extremistă. A fost căsătorită 10 ani cu un penal.
John Banu Muscel e clar trumpist, vrea să dea arme la populație, ca să descurajeze un eventual atac al rusnacilor, care cică astfel ar evita un război de gherilă.
Silviu Predoiu e un om de modă veche, tipic anilor optzeci și nouăzeci, autist, destul de binevoitor dar incult, produsul școlii comunistoide.
Pe Sebastian Popescu, de care nu a auzit nimeni, îl susține cineva, care a pariat pe el, s-a îmbogățit brusc de cînd a candidat prima oară, în 2019.
Huliganul de galerie e bolnav psihic. Ce mai poți spune de el decît că e un om prost și violent. Se bazează pe prostia alegătorilor, dar nu-și dă seama că nici ei nu prea îl vor, nici escrocul de georgescu nu-l susține, pentru că e țigan. Din păcate e pe locul întîi în sondaje. Trebuie neutralizat prin orice mijloace.
duminică, 30 martie 2025
Tot despre cărți
Oh, și cînd îi aud pe unii vorbind cu emfază despre literatura așa zis mare, de parcă numai ea contează. Disprețuind alte genuri pe care le categorisesc general-ușoară, dar care are mult mai mulți fani. Sigur că trebuie să existe critici care pot prevedea dacă o carte va avea viitor, dacă va rezista, care văd o continuitate a clasicilor. Dar nu e doar asta. Atîtea cărți influente care în același timp au fost de la început best seller-e iar autorii lor nu aveau pretenții. Și atîtea cărți din categoria generală considerate la timpul lor bune și care acum s-au pierdut.
Mergînd constant prin librării de atîta timp nu poți să nu constat că piața de carte de la noi arată mult mai bine ca acum douăzeci sau douăzeci și cinci de ani. E o ofertă mult mai diversificată. Apar mai multe cărți destinate publicului larg, nu doar snobilor, dar clasicii devin o prezență aproape permanentă. Și cu cît prezența cărților young adult, fantasy, best seller, e mai mare, cu atît parcă și clasicii sînt mai căutați. Entropia trebuie întreținută.
Unul puținele din lucrurile bune pe care le fac rețelele de socializare este popularizarea cărților. Mai mult decît o simplă popularizare. Cine și unde ar putea face mai mare reclamă decît cineva care ține o carte în mînă și povestește, așa cum știe el, sau ea, cu pasiune despre o carte pe care tocmai a citit-o? Cum să nu-ți vină să o citești, și să o cumperi? Pentru că o care înseamnă ceva fizic, nu virtual. Fac reclamă în mediul virtual la ceva fizic, nu e puțin paradoxal, dar nu mai puțin adevărat?
Pe vremea lui Shakespeare oamenii îi înțelegeau piesele. Asta deși masele nu erau prea deștepte, plăcîndu-le mai mult să vadă lupte cu cîini cu urși sau să asiste la execuții. Acum este considerat un autor "greu". Și nu doar acum, în ziua de azi, cînd lumea în mod clar s-a prostit, votînd extremismul, dar și în urmă cu cîteva decenii. Ceva nu e-n regulă. Poate de asta am ajuns aici. Dacă oamenilor li se oferă totul de-a gata, nu mai gîndesc, externalizîndu-și creierul la Google la un site de chatbot.
miercuri, 26 februarie 2025
Falii de februarie
Luna aceasta mi-am petrecut cea mai mare parte din timpul liber și o parte din cel ne-liber urmărind știrile. Coșmar peste coșmar. Demisia lui Iohannis, care cică a fost justificată pentru a detensiona situația cauzată de anularea alegerilor, ceea nu cred ca are nici o logică, pentru că eu unul de exemplu am devenit și mai tensionat și la fel am observat și în societate, unde partidele extremiste, prin liderii lor scandalagii huligani, au prins gustul sîngelui și îndeamnă la anarhie populația îndobitocită de escaladarea psihozei misticoide georgeșiene. Individul ăsta nu numai că nu trebuie lăsat să candideze, dar ar trebui închis undeva și legat bine. Apoi nebunia clinică lui Trump, atît în ceea ce face în țara sa, concedieri la stat, reduceri de fonduri (NPR), promovarea escrocilor în funcții de conducere, șeful pentagonului e un predator sexual, dar mai ales, ceea ce ne atinge direct, concesiile făcute rusnacilor, alături de care au semnat împotriva rezoluției ONU care reafirma sprijinul pentru integritatea teritorială a Ucrainei. Și amenințările americanilor că își retrag trupele din Europa. Americanii sînt de aceeași parte cu ferma animalelor, rusia, cine s-ar fi gîndit vreodată la asta? Oficiali din administrația americană care acuză anularea alegerilor de la noi! Dobitocia/slugărnicia patronilor site-urilor de social media, aliniați ca niște vite la investirea lui Trump, care susțin această "politică" (deși asta nu e politică, e o nouă dictatură, este fascism în stare pură), că nu știu dacă pot să mai postez ceva undeva împotriva guvernului extremist american. Salutul fascist al cretinului de Musk și cel legionar a lui Călin nebunul de azi, de la ieșirea de la audierile de la Parchetul General. O nouă cenzură venită la Washington, oprirea ajutoarelor USAID. Lista jurnaliștilor indezirabili publicați de Casa Albă. Teroriștii Hamas care au ieșit din vizuinile lor de șobolani în timpul acordului de pace și au returnat sicriele ostaticilor (sper ca măcar aici americanii și israelienii să se unească și să-i radă de pe suprafața pămîntului). Aceeași ideologie ca neo-legionarii de azi, care nu știam că mai există și iată că sînt mulți. "Dacul" cu cușmă și tricolor de la manifestații, cu o ideologie la fel ca indianul de la asaltul Capitolului. Și boala Papei Francisc, care în acest moment se află în spital în stare critică, pentru care ne rugăm. Bine că l-am văzut măcar o dată-n viață – anul trecut, la Vatican. Dar și în biserica romano-catolică există extremiști, aici a existat întotdeauna o falie, oameni care s-au opus conciliului Vatican II și care nu pot să-l sufere pe Papă, cum sînt cei din care face parte jegosul de vicepreședinte JD Vance, sînt convins.
Nu știu cum s-a ajuns că proștii au ajuns majoritari peste tot. E irațional. Poate că la noi e și rezultatul deceniilor de îndobitocire a populației, România fiind pe ultimul loc în UE la numărul de cărți citite pe cap de locuitor. Și la noi, după părerea mea, peste 80% din populație e formată din mitocani. Chiar și angajații multinaționalelor, știu bine, unde singura diferență între ei și extremiști e că ei au un loc de muncă legat de Occident. Dar Ungaria? Acolo cum s-a ajuns să voteze cu un măscărici odios ca Orban? În Germania, în care rata de participare la alegerile de duminică a fost de 84%, harta rezultatului alegerilor se împarte clar între fostele RDG (care-a votat cu extremiști simpatizați pro-rusnaci) și RFG. Iar America, țara celor liberi, în care apar în fiecare an atîtea cărți și există o atît de mare activitate culturală și artistică? Cum? Social-media e de vină? Sau internetul în general?
miercuri, 29 ianuarie 2025
Liste de cărți
La fel cum unii, înainte de a adormi, numără oile care sar gardul, eu pînă nu de mult îmi număram cărțile din biblioteca mea pe care îmi propuneam să le citesc. Ordinea se schimba des și îmi cumpăr destule cărți noi, așa că nu e o activitate chiar monotonă. Dar mi s-a părut cumva o pierdere de vreme, adică mi-am zis că poate mai bine m-aș gîndi la altceva, mai interesant, mai plăcut, sau măcar poate altfel am să și adorm mai repede, dar cum să scap de obiceiul ăsta? Și atunci mi-am făcut o listă, într-un fișier pe cloud, ca să pot să-l accesez de oriunde. Nu pe un site de catalogare, de genul goodreads, acolo intru destul de des și cred c-aș simți un fel de presiune, o competiție cu alții, lucru pe care am vrut întotdeauna să-l evit, pentru că cititul e o chestie individuală.
Mi-am făcut două liste de fapt, una în care am ajuns la optzeci și patru de cărți de ficțiune și alta cu șaizeci și două de cărți de non ficțiune. Care mă așteaptă. Cele mai multe le-am scris surpinzător de repede, din memorie, apoi uneori mai adăugam cîte una, alta, care știu că se afla undeva pe rîndurile din spate. Le-am și sortat, cît-de-cît în ordinea urgenței și a interesului meu personal. Pe unele le am de destul de mult timp, de peste douăzeci de ani, nu mi se par atît de interesante, așa că nu mă aștept să le citesc chiar pe toate. Iar pe măsură ce citesc cîte una, evident, o scot din listă. Acuma, poate o să credeți că treaba asta n-a avut efect. Ba da, chiar ajută să nu-mi mai fac alte planuri înainte de culcare. Și în plus am descoperit cîteva lucruri interesante. Unul e că mi se par mult mai puține decît m-aș fi așteptat, deci nu simt o tensiune, din contră, chiar mi se par mai accesibile. Altul este că interesele mele diferă destul de mult între ele, nu sînt consistent cu un anumit subiect, un gen literar sau cu o perioadă istorică.
Apoi am decis că mi-ar mai trebui încă o listă, una cu cărțile pe care aș vrea să mi le procur, cele nice-to-have, nu cele care mi se par obligatorii, pe care ard de nerăbdare să le citesc și pe care oricum mi le procur imediat. Acestea le estimez, în mare, fără nici un criteriu logic, ca fiind undeva la vreo două mii. Pe care oricum nu le-aș citi, pentru că nu am nici timp în viața asta și nici energie. Dar, și aici mi s-a părut interesant, cu această ultimă listă n-am ajuns nici măcar la o sută. Cărțile se citesc din alte cărți, din bibliografii, din canon sau chiar din recomandările de pe net, dar cel mai mult și mai mult mă simt inspirat și simt cea mai mare satisfacție atunci cînd mă aflu într-o librărie și găsesc o carte care cred că m-ar pasiona. Uneori o carte nu-mi spune nimic, dar după cîțiva ani îmi dau seama că mă intersează însă atunci poate n-o mai găsesc. Alteori e dragoste la prima vedere. Mă mai și înșel, dar, fără modestie, o fac cam rar, din fericire, aceasta ca rezultat a zeci și zeci de ani de citit, de răsfoit și de de umblat prin librării. Viața e un studiu neîntrerupt, eu cel puțin așa o consider, iar găsirea unei cărți bune de care n-am mai auzit e o bucurie de fiecare dată, ca și recititul unei cărți care mi-a plăcut de altfel, din biblioteca personală.