Creație

Dintotdeauna am fost fascinat de scriitori, și în general de artiști, de felul în care creează: ce obiceiuri au, ce tabieturi îi caracterizează sau ce metode folosesc. Unii au scris articole sau chiar cărți despre asta, sau le-au explicat în (auto)biografii sau le-au expus în interviuri. Alții lasă ca aceste lucruri să transpară în opera lor, ca la postmoderniști de exemplu, sau cum am văzut în unele filme, în așa numitele filme-despre-cum-se-fac-filmele. Iar alții, care nu-s deloc buni artiști, scriu cărți în care explică sau chiar oferă sfaturi despre acest mit al creației. Există și teoreticieni ai scrisului, ficțiunii, de la structura lui Aristotel în „Poetica” sa și pînă la Joseph Campbell care coboară adînc, la rădăcina miturilor, în „The Hero with a Thousand Faces”. Dar, ca mă rezum la scris aici. Unii scriu doar atunci cînd le vine inspirația, cînd le începe dictarea interioară. Alții fac din scris o activitate zilnică, day-to-day și spun că mediul în care lucrează îi face să intre în ritm, care e foarte important pentru că inspirația se provoacă, nu se așteaptă. Dar, indiferent de stil, această stare nu este una continuă. Mă gîndesc, dac-ar fi, deci dacă majoritatea oamenilor ar crea ceva, dacă să zicem toată lumea fie ar scrie literatură, fie ar compune muzică, sau ar picta, etc. și am fi și mai inundați de pseudo artă, atunci și selecția valorilor s-ar face poate și mai greu, iar alții n-ar mai face nimic altceva decît ar consuma artă. Deși poate n-ar fi rău, poate oamenii ar fi mai fericiți, mai liberi, mai conectați la subconștient, n-ar mai avea nevoie de persona. Însă, pe de altă parte, n-ar mai exista un alt progres în alt domeniu, în știință, medicină, de exemplu. Sau nu, nu, din contră, arta este un catalizator pentru aceste lucruri! Uite, și acum, aici, deși sîntem înconjurați de Artă, de peste tot, și în toate formele, film, cărți, muzică, oamenii în general fie nu se uită la ea, fie nu au totuși cumva acces la ea, ca și cum ar fi doar într-o vitrină, și trăiesc tot într-o lume a gunoaielor kitch-ioase. Mergînd mai departe, aș spune că poate starea de creație este săpată în pattern-ul uman, în subconștientul colectiv de care spunea Jung. Deși poate nu în forma a ceea ce numim curent creație artistică. Programarea calculatoarelor este o artă, după cum spune Knuth în cartea sa. Numim maestru un depanator sau un mecanic priceput, sau un medic care ne-a tratat. Și multe alte domenii, de la cum își aranjează un om spațiul de locuit, pînă la stilul vestimentar, sau petrecerea timpului, de la hobby-uri pînă la stilul personal în care-și îndeplinește task-urile la servici. Toți simțim nevoia să creăm pînă la urmă cîte ceva. Și nemulțumirile noastre apar atunci cînd (și din cauză că) nu ne putem exprima, sau cînd avem blocaje. Pînă la urmă poate că nu contează ce modalitate de exprimare îți alegi. Important e doar să te îmbarci la un drum.