Rupt între două armonii

Sînt rupt între două lucruri, două dorințe mai exact. Pe de o parte am obsesia aceasta, a vieții într-un oraș mare, a culturii citadine, și pe de alta, a izolării, a fugii de lume. În ambele cazuri – să mă pierd. Pe de o parte îmi plac marile orașe. Cele civilizate doar. Să mă identific, ca-n "City of Glass", romanul lui Paul Auster, cu zidurile, să desenez traiectorii pe străzile pe unde umblu, fără să mă cunoască nimeni. Cafenele, librării, magazine mari și mici, prăvălii de cartier, cafenele, braserii, restaurante de tot felul, chiar și fast food-uri, bulevarde încadrate de copaci sau străduțe pietonale, pavate cu piatră cubică, parcuri, cu oameni relaxați, așezați pe bănci, în preajma unei fîntîni sau a unui iaz, care citesc sau discută, sau fac jogging, sau se joacă, bucurîndu-se de vreme, rîzînd, muzicanți stradali, sau oameni grăbiți prinși cu treburi sau aflați în pauză, forfotă, vibrație, viață, mașini, traficul dimineții și al după-amiezii și al serii, întîlniri cu prietenii, cu colegii, după servici sau la prînz, sau în week-end, cinematografe, concerte, teatru, fete, femei frumoase, farmecul anotimpurilor, căldurile toride de vară, (și am petrecut doar majoritatea vacanțelor în oraș și știu bine cum e), mirosul de tei primăvara, cînd natura se trezește la viață, toamna cu mirosul de frunze și reîntoarcerea la lucru cu forțe proaspete, iarna cu perioada sărbătorilor. Aș scrie despre asta, în mijlocul orașului. Pe de altă parte, uneori toate lucrurile astea mă obosesc, simt că orașul mă sufocă, aerul mi se pare otrăvit, oamenii devin mai răi și atunci visez să evadez, să ajung altundeva, departe de lumea dezlănțuită, să trăiesc o viață simplă, într-un sat, de orice fel, aflat oriunde la cîmpie sau chiar la deal, sau pe malul mării, dar unul civilizat, și, deși nu am trăit niciodată la țară, în natură, îmi pot imagina, destul de ușor aș zice, cum ar fi să fii înconjurat de miresme de copaci, de liniște, și de calm, fără ca nimic să-ți distragă atenția, sau să te streseze faptul că trebuie să mergi la servici, sau că vezi ceva în vitrină și trebuie neapărat să-l cumperi. Doar eu, și soția/prietena, eventual cu mica mea comunitate, cîțiva prieteni pe aproape. Nu, nu singur, e normal. Aș sta în grădină, aș citi – da, aș avea timp berechet, aș asculta muzică, cred că aș vedea filmele în cu totul alt mod, cu o altă perspectivă, mai în detaliu, mai în adîncime. Și plimbările prin împrejurimi, iar noaptea privind la stele. Și, la fel, aș scrie. Asta ar fi punctul comun al celor două "lumi" ca să zic așa, ale mele.