Delocalizări

E destulă vreme de cînd industria poluantă a-nceput să se mute din Occident în țările din lumea a treia. În State există orașe întregi care-au decăzut economic: Cleveland de exemplu, sau Detroit și altele, în care oamenii trăiesc fie cu salariul minim sau din welfare. În locul lor au rămas fabrici întregi dezafectate, uzine unde altădată lucrau mii și zeci de mii de oameni au fost mutate hăt departe. Și fenomenul se vede clar acum și-n România. Combinate întregi au fost vîndute și apoi au fost (și unele mai sînt în curs de a fi) demolate pentru fier vechi. Orașe întregi s-au dezvoltat și bazat doar pe aceste uzine. Și mai există oameni care totuși au rămas sau nu mai au puterea să plece sau pur și simplu nu vor să-și părăsescă familiile, părinții bătrîni, copiii ajunși la o vîrstă dificilă și locurile cu care s-au obișnuit de zeci de ani pentru Occident. Sau poate încă mai speră, cine știe? Chiar și în Timișoara existau destule astfel de firme, construite din păcate chiar în interiorul orașului. Într-un fel, bine că unele dintre ele nu mai sînt. În tot răul ăsta e și-un bine. Pe vremea aia nu existau norme ecologice așa că poluarea era uriașă.

Ce deprimante sînt toate aceste locuri acum! Arată ca după un bombardament. Hale dezafectate. Buruieni printre schele ruginite. Hoți de fier vechi, oameni săraci. Locuri vacante întinse pe zeci de hectare.

Nu e vorba de fapt doar de industria grea. În Franța am văzut site-uri întregi de high-tech, de exemplu cel de la Lannion, în Bretania, construite acum cîțiva zeci de ani în locuri considerate de autorități ca fiind defavorizate (defavorizate față de boom-ul economic de atunci al Europei de Vest) și care, la fel, constituiau singura industrie pe o rază geografică mare. Acum o parte s-a delocalizat, mai sînt jumătate față de cîți erau acum zece ani și asta doar pentru că acolo există totuși un sindicat puternic, susținut și de autoritățile locale. Periodic au loc manifestații de protest. Sau site-ul militarizat de la Marcoussis, care avea vreo zece-cinșpe clădiri, cu părculețe, cu alei, iazuri, cantine, aer curat și care acum ... funcționează totuși, dar cu multe clădiri închise și activități foarte restrînse. Unele activități s-au mutat în România. Aici o vreme a fost OK, dar în ultimul deceniu, odată cu dezvoltarea economică a Indiei și Chinei treburile-au început să se mute înspre acolo. Pentru că de acolo vin banii, cele două state impunînd ca o clauză pentru afaceri construirea de site-uri R&D pe teritoriul lor. Și, cel puțin din ce am văzut pe Net, și chiar pe Intranetul companiei, condițiile de lucru de acolo sînt superioare celor de la noi și chiar celor din Franța. E drept că marile companii de IT preferă să-și țină lucrurile importante la ei în țară și mută doar mentenanța. În fond oamenii-s tentați să plece dincolo pentru salarii din ce-n ce mai mari, iar cei care rămîn nu sînt chiar printre cei mai buni. Dar nu toate companiile gîndesc așa, în fond afacerile nu au suflet. Și nu știu dacă Statul francez se mai bagă să-și ajute, să-și apere propria industrie, în fond într-o economie globalizată aflată în criză situația e cam diferită.

Cu ce este înlocuită industria? Vest-europenii s-au mutat spre sectorul serviciilor sau al cercetării, sau al tehnologilor de vîrf. Dar un Stat poate supraviețui astfel? Nu seamănă asta cu tăiatul crăcii de sub picioare? Nu mă pricep la economie, dar mi-e cam teamă de asta. Se poate trăi astfel? Ar fi bine! Chiar ar fi bine! Europa de Vest ar avea cultura, ar avea managerii, serviciile, creierele, cu alte cuvinte schimbătorul de viteză și volanul. Dar nu-s convins. Dacă și statele din lumea a treia vor crește și cele din Vest vor începe să decadă? Există un plan pentru a contracara asta? Se gîndește cineva? Sper.