M-am indragostit de Paris de indata ce l-am vazut. Dar Parisul mi-a fost parca mereu aproape. Parca viata mea a fost programata sa urmeze un curs in acest oras. A ajuns mai mult decit realitatea, pot spune ca transcede realitatea, este lumea filmelor, a cartilor, a benzilor desenate, a muzicii.
Am tras clopotele de la Notre Dame alături de Quasimodo, am luptat de partea celor trei muschetari, îi aveam ca prieteni pe „Les As”, m-am îndrăgostit de Cosette, am fost în saloanele din ”În căutarea timpului pierdut”, am trăit în Parisul impresioniștilor încercînd, alături de alți cîteva mii de artiști, să pictez ca Monet, am rîs în hohote de Louis de Funes, cînd chiuleam de la școală mă plimbam pe bulevarde ca Antoine Doinel, sau alergam cu Zazie, am ajutat-o pe Jean Seberg să vîndă ziare pe Champs Elysées, admirîndu-i gîtul ei drăguț, urechile ei drăguțe, stăteam lîngă un aperitiv și mă simțeam, ca Henry Miller, o crenguță în oceanul timpului, simțind cum timpul curge lent, ca-n filmele lui Rohmer, m-am îmbătat cu Kerouac într-un bar de pe Boulevard des Capucinnes, am mers prin Cartierul Latin alături de Paul Auster, discutînd despre Baudelaire, fumînd o țigară, alături de Manu Chao aprinzînd și fumînd o Petite Blonde du Boulevard Brune, i-am văzut pe Beckett și pe Joyce schimbînd tăceri încărcate de tristețe de la unul la altul, figuri ce contrastau cu chipurile vesele din fotografiile lui Doisneau și Willie Ronnis, l-am întîlnit pe Cioran la Café de Flore și am discutat despre descompunere și utopie, m-am întîlnit la o Expoziție Universală cu Mark Twain, care mi-a spus că se simte ca un ageamiu în străinătate, am fost cu Hemingway într-o cafenea și l-am văzut inventînd o fată, am încercat să-l liniștesc pe Kafka spunîndu-i să nu confunde Art Nouveau-ul cu gratiile, am fost vecin cu Brâncuși, eram la fel de sărac ca el, am gătit împreună cu el în Montparnasse și l-am urmărit cum sculpta vînoase, și simțeam că, tot mergînd, avansez spre mine însumi, cum spunea Cortazar, mi-am căutat identitatea ca Jason Bourne, o conduceam pe Cléo de la 5 la 7 într-o decapotabilă, m-am îndrăgostit de Sophie Marceau în "La Boum" și mai apoi în "L'Etudiante", am dansat cu "Funny Face" Audrey Hepburn, cu Goldie Hawn în "Everyone Says I Love You", și cu toți acei artiști din "Un american la Paris", am traversat Parisul alături de Bourvil și de Jean Gabin, am fost la restaurantul prietenilor din "Ensemble c'est tout" și am mîncat Ratatouille, am fost un soldat englez parașutat deasupra clădirii Operei în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, înainte de apusul soarelui m-am plimbat cu vaporașul pe Sena cu Julie Delphie care apoi m-a dus în apartamentul din imobilul ei cu curte interioară, unde mi-a pus un disc cu Nina Simone, o curte interioară ca-n Domiciliul Conjugal al lui Truffaut, am ascultat-o pe Edith Piaf cîntînd într-o atmosferă încărcată de fum, și pe domnișoara Patricia Kaas cîntînd blues și pe Enzo-Enzo, și am cîntat și eu, la rîndul meu, jazz, suflînd într-o trompetă alături de pisicile aristocrate pe acoperișurile Parisului, am vazut fațada unei clădiri dîndu-se la o parte ca-n romanul lui Perec, am lucrat la o companie ca Daniel Auteuil în "Le Placard", am cîntat cu Jean Michel Jarre în Place de la Concorde, am mers în concediu cu Monsieur Hulot și cu "Les randonneurs", apoi, grație unei coincidețe fabuloase m-am întîlnit cu Amelie Poulain, în Montmartre, firește, apoi am visat că voi fi un detectiv subtil ca Maigret și incoruptibil ca Alain Delon sau scriitor de cărți de acțiune ca formidabilul Belmondo...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu