Vacanța 2012 – prima zi – memory dump

Luni, în preziua plecării, am fost la servici, ceea ce s-a dovedit a fi o greșeală, pentru că n-am avut timp să mă odihnesc deloc, fiind ocupat cu făcutul bagajelor, ceea ce mi-a luat cîteva ore. M nu m-a ajutat deloc aici, ea s-a apucat să spele toate vasele și sertarele din bucătărie. Avionul pleca marți la ora 05:50 și n-am apucat să dorm mai deloc, m-am pus în pat pe la unu noaptea, m-am foit și pe la vreo trei m-am trezit. Taxiul a sosit cu bine, însă pe drum, cum am intrat pe drumul drept spre aeroport, în plin întuneric, ne-au apărut doi cai în față, galopînd. Dacă veneam cu două secunde mai repede, dădeau peste noi. Am scăpat ca prin urechile acului, cum se zice. Șoferul, mai în vîrstă, nu arăta prea afectat, dar noi da. În aeroport am văzut un coleg, care venise să conducă pe cineva, dar n-aveam chef de conversație, mai ales că eram super obo. Încă mai speram că ajunși la Viena am putea lua trenul pînă-n oraș, să vizităm un pic, îmi făcusem cu o zi înainte planuri, îmi notasem pe hartă, liniile de tramvai, dar pe de o parte, cum spuneam, oboseala, pe de alta, teama că am ajunge tîrziu, deși stăteam 6 ore în aeroport plus faptul că dimineața la 7 nu prea ai mare lucru ce face. Am stat aiurea, în singurul loc unde erau scaune, nu știam încă poarta, chek-in-ul l-am făcut pe Net și nu scria unde trebuie să mergem. Am întrebat personalul, dar nici ei nu știau, era prea devreme, nu era stabilit. Am mîncat ceva, am băut o cafea mare și am stat la restaurant de unde priveam avioanele decolînd. În final, am citit pe monitor terminalul F, așa că ne-am îndeptat într-acolo. Era departe. A trebuit să ieșim, să reintrăm, să urcăm și să coborîm de cîteva. Era un terminal nou. Cam impersonal, cu puține magazine, cu benzi de mers. Francezii au început să apară încetul cu încetul. Mulți, desigur, aveau o carte în mînă. Mulți aveau copii mici. Toate vîrstele. Negri. Limba franceză. O fată cam prea tînără se drăgălea cu un tip. Zborul era operat de Tyrolean. Sandwich cu ceva de culoare galben-verzui. În aeroport am așteptat cam mult bagajele, aveam emoții, al meu a sosit mai pe la urmă. M s-a dus să vadă prețurile la parfumuri, deși duty-free-ul nu era aici. La primul chioșc Relay nu m-am putut abține să nu intru și mi-am luat imediat suplimentul Magazine Littéraire Marianne cu cărțile de buzunar ale verii. Taxiul ne-a dus pe la Porte de Neuilly, dar odată ajuns a parcat puțin cam în spate, M a bombănit un pic, dar am mers pînă la al nostru cam juma de minut. Nu mai trebuia să plătesc, făcusem în prealabil plata cu cardul pe Net, îmi verificasem contul, dar tot aveam oarece emoții că poate mai trebuia, dar a fost OK, ne-a dat cheile. Pe tot parcursul șederii tot personalul era feminin și alb, în general middle-age, nu ca cei din anii precedenți. Camera era cam gălăgioasă și mizeră, însă prețul și locația erau imbatabile. Părculețul era plin de mame cu copii, la terasele din față era lume. Am decis să stăm și să ne odihnim un pic, am calculat că nu mai dormisem de 33 de ore, și-apoi să mergem să cumpărăm apă și ceva de mîncare de la supermarket, era de-abia ora 16, însă ceva-mi spunea că vom dormi tun și nu vom mai fi în stare de nimic pînă a doua zi, și așa a și fost.